Se afișează postările cu eticheta Raspunsuri duhovnicesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Raspunsuri duhovnicesti. Afișați toate postările

duminică, 6 noiembrie 2022

Semne ale sfârșitului lumii

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


“Femeile umblă acum goale, – deși bărbații nu sunt mai prejos, – însă mai mult femeile, iar aceasta nu este cu putință s-o rabde Dumnezeu. A răbdat pe păcătoşii din vremea lui Noe, pe cei din Sodoma si Gomora, dar parcă nu ajunseseră la acest stadiu, să umble goi pe stradă și să-și arate trupurile lor goale la bărbați, ca să-i atragă spre păcat.

Despre femei ce să mai spun?

 Nu au în minte altceva decât cum să se împodobească. Se întrec una pe alta în veşminte. Ce să spun şi despre îmbrăcămintea necuviincioasă pe care le îndeamnă să o poarte născocitorul răutăţii, diavolul. Vai şi amar! Cum de nu le e ruşine femeilor creştine?

Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pentru a nu-i sminti pe bărbaţi, pe când femeile creştine, care au tradiţie de la Hristos, de la apostoli, de la Sfinţii Părinţi să se îmbrace decent, au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă! Taţii şi mamele să fie pilde bune şi să nu-şi lase copiii – povăţuindu-i cu iubire de Dumnezeu – să se îmbrace necuvios. Iar bărbaţii să le ferească pe femeile lor de îmbrăcămintea indecentă, căci vor da socoteală în ziua Judecăţii.

Femeile care intră în biserica lui Dumnezeu îmbrăcate necuviincios şi fără de ruşine, fac voia diavolului. Mai bine să nu calce pe la biserică, fiindcă în afară de faptul că nu au nici un folos din asta, îi vatămă şi îi smintesc şi pe ceilalţi credincioşi din biserică.

Îmi pare rău că sunt nevoit să cercetez şi să mustru. Nu vreau acest lucru, şi poate că-i întristez pe cei răspunzători de asta. Dacă nu v-aş iubi, nu v-aş cerceta. Îndreptaţi-vă şi atunci voi înceta şi eu să cercetez. Vai mie dacă voi tăcea, văzând asemenea fărădelegi!

Într-o carte veche pe care am găsit-o cu mulţi ani în urmă, am citit printre altele că, atunci când ucenicii L-au întrebat pe Domnul nostru Iisus Hristos când se vor întâmpla în lume semnele înfricoşătoare ale celei de-a Doua Veniri, când dragostea multora se va răci şi credinţa va pieri, Domnul le-a spus, printre altele: “atunci când femeile vor deveni bărbaţi şi bărbaţii femei“.

Şi Sfântul Ioan Gură de Aur, atunci când nişte creştini l-au întrebat când va fi a Doua Venire, le-a răspuns: “Când ruşinea femeilor va dispărea, atunci ziua Judecăţii va fi aproape“. Aceste profeţii ale Domnului nostru Iisus Hristos şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale altor prooroci, apostoli, Sfinţi Părinţi, despre care am vorbit mai devreme, se împlinesc astăzi cu precizie.

Ca părinte duhovnicesc, am îndatorirea şi responsabilitatea să-i povăţuiesc pe fiii mei. Te povăţuiesc deci ca de aici încolo să încetezi a-ţi mai vopsi buzele, unghiile şi faţa şi să rămâi cum te-a zidit Dumnezeu. Nu-ţi dori să devii mai presus de Dumnezeu; fiindcă, atunci când te vopseşti cu culori roşii, Îl huleşti pe Dumnezeu. E ca şi cum ai spune: “Dumnezeu n-a ştiut sau n-a putut să mă facă cu buze sau unghii roşii; şi ceea ce n-a putut să facă Dumnezeu, o voi face eu, ca să par mai frumoasă să mă admire şi preţuiască bărbaţii şi femeile fără minte şi să-mi spună că sunt <<femeie fermecătoare>>, modernă, nu înapoiată“. Însă în felul acesta îl întristezi pe Dumnezeu şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, şi pe toţi oamenii cuminţi şi cu frică de Dumnezeu, şi-l bucuri pe diavol şi pe oamenii neînţelepţi, bărbaţi şi femei.

Aşadar, dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu şi ţi-e frică de Dânsul, dacă mă respecţi şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, din clipa aceasta în care primeşti scrisoarea mea, să încetezi a te mai vopsi. Şi să-ţi împodobeşti de aici încolo sufletul cu smerenie, cuvioşenie şi virtuţi. Atunci se va bucura şi Dumnezeu, şi îngerii, şi Maica Domnului, şi sfinţii, şi te vor ocroti şi învrednici să intri în Împărăţia Cerurilor.
Însă dacă vei urma moda şi te vei lua după femeile moderne, ca acuma, când le imiţi vopsindu-te, le vei imita şi la fumat, şi la jucat cărţi şi la altele, care sunt scârboase chiar şi când le aminteşte cineva”.

Fericitul Filotei Zervakos (1884 - 1980)

vineri, 5 august 2011

Răspunsuri duhovniceşti: „Dumnezeu nu uită niciodată să-şi strige copiii pe nume“


Părinte, vorbiţi-ne despre caracterul providenţial cu care este îmbrăcată lumea în comuniunea ei cu Dumnezeu?
  • Pr. Mihalache Tudorică, Biserica „Sfântul Nicolae - Ungureni“ din Craiova




Nimic nu poate exista fără El. De aceea, nimic nu ne poate despărţi de Dumnezeu. Dacă pe sub fruntea Creatorului nostru ne întoarcem la facerea lumii, pe puntea memoriei inimii vom vedea cu mândrie, dar şi cu gravă şi cu profundă responsabilitate, că Domnul mai întâi şi întâi le-a poruncit pe toate: cerul şi pământul, a despărţit marea de uscat, păsările cerului şi târâtoarele pământului. Pe toate le-a poruncit şi toate au fost cât preţul unei clipe. Numai pe om nu l-a poruncit, pe om l-a lucrat, l-a plămădit cu mâinile Sale, l-a muncit cu bucurie şi iubire, cu pricepere şi cu dărnicie. Putem spune, deci, că omul este Opera capitală a Domnului, vrerea cea mai înaltă şi cea mai aleasă. Apoi a suflat peste el şi el, lutul, a început să mişte, l-a umplut de viaţă şi l-a numit copilul Său, cea mai mare operă, dar, într-un fel, şi cel mai înalt poem dedicat Sieşi, chipul său. L-a făcut stăpân peste toate şi l-a umplut de daruri şi lumină. I-a pus în braţe toată opera Sa. Nu a uitat, însă, să îi spună: "Ai grijă să nu cadă, ai grijă să nu cazi…". De atunci a început marele cântec al omului, "Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru…", care a căzut de atâtea ori în numele Lui şi aproape tot de atâtea ori s-a ridicat în numele Domnului.
Există totuşi foarte mulţi care nesocotesc această rânduială, care refuză să vadă măreţia Providenţei dumnezeieşti…
Sfinţii care au gustat, cât de cât, în viaţa aceasta, fericirea Raiului nu au putut să ne spună decât foarte puţin, cât s-a putut omeneşte, dar nu au încetat să afirme fără hotarele împărăţiei, fără hotarele iubirii Sale şi nelumeasca bucurie şi lumina de acolo. Numai că grijile acestei lumi îl transformă pe om în nimic, îl lasă fără menire şi îl lasă chiar şi fără nume. Nu am auzit Sfinţii Părinţi şi nu am citit niciunde ca în iad să fie cineva strigat pe nume. Cred mai curând că, atunci când ajung acolo, sunt îmbrânciţi la întâmplare şi toţi la grămadă, fără identitate şi fără milă. Ne-o arată pe şleau pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, a bogatului la poarta căruia zăcea, plin de răni şi de bube, fript de sete şi chinuit de foame, bietul Lazăr. Lipsa de inimă a bogatului aproape că l-a îmbrâncit în mormânt pe săracul uitat de la poartă. A murit lins de câini şi uitat de toţi. La poarta cerului, Mântuitorul l-a luat de mână şi l-a dus în Rai, în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, culcat la pământ de traiul prea bun, împuţinat de petreceri şi vicii, de zile şi nopţi de orgii. A fost dezbrăcat de mătăsuri, de vison şi porfiră, de inele şi podoabe din aur şi pietre scumpe şi, înfăşurat şi el ca toată lumea, după obiceiul locului, într-o pânză lungă, a fost aşezat în mormânt. Când sufletul i-a ajuns dincolo, a fost dus în iad. De acolo, din focul nestins, se adresează lui Avraam de pe partea cealaltă a prăpastiei să-l lase pe Lazăr să ia apă şi să-i răcorească buzele fripte de dogoare. Bogatului nu i se păstrase nici numele. Făcea parte din gloata celor pierduţi şi fără speranţă. Ce nevoie avea diavolul de numele lui? Viciul, bogăţia, lăcomia şi zgârcenia au rămas numele lui şi aici, şi acolo. Numai bunul Dumnezeu nu uită niciodată să-şi strige copiii pe nume, pe numele de botez scris din vreme, din pruncie, în Marea Carte a Cerului, ca să se ştie

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA