"De
ce spun Sfintii Parinti asa, ca sa-i socotesti pe cei din jurul tau
sfinti? Ca sa te faci tu sfant. Ca daca pe dansii ii socotesti sfinti,
tu te-ai smerit cu asta. Şi daca te-ai smerit, te-ai facut sfant. Caci
dupa toate invataturile si toate hotararile, inaintea lui Dumnezeu cea
mai mare faradelege este inaltarea mintii".
- Parinte, vin pe la
manastiri credinciosi, mireni, si ne spun ca au foarte multe esecuri in
actiunile lor, ba nu reusesc in ce-si propun, si intreaba oare care e
cauza?
- Vedeti, Sfintia Voastra, cum este chestiunea... La cel care a
zis „Doamne, ajuta-mi!", intr-aceeasi secunda Dumnezeu este acolo ca
sa-i ajute. Dar dorintele noastre nu sunt toate bune. Şi fiindca
dorintele pe care le avem merg spre rau, spre daramarea sufletului
nostru, atuncea Dumnezeu intarzie cu ajutorul. Dar se poate intampla sa
nu-ti ajute, pentru binele sufletului tau!
Cand
cerem ceva, si cerinta noastra este dupa voia lui Dumnezeu, si El, ca
Dumnezeu, stie ca dupa ce-ti va indeplini dorinta ai sa te tii de cuvant
si ai sa fii aproape de Dumnezeu, tot atuncea te ajuta. Ca numai la
Dumnezeu nu este viclesug, numai la Dumnezeu este bunatate. Dar vezi ca
Dumnezeu, cand cerem ceva pentru daramarea noastra, nu ne da. De ce?
Fiindca ne iubeste.
- Deci probabil ca nici cererea nu e buna intotdeauna sau poate ca uneori e si rugaciunea putina.
-
„Neincetat va rugati"! Sigur, Biserica are fel de fel de rugaciuuni
pentru indeplinirea dorintelor. Dar in fiecare din noi, ca persoane, in
sufletul si in cugetul nostru se poate instala o rugaciune destul de
mica, dar foarte puternica: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieste-ma pe mine, pacatosul". Şi daca la fiecare respiratie zici
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine,
pacatosul", scoti afara pacatele din cugetele si ideile tale, si se
salasluieste Iisus Hristos in inima.
-
Parinte, dansii care sunt aici, impreuna cu noi, au functii de
raspundere si sunt foarte ocupati. Foarte, foarte ocupati. Ce le-ati
recomanda? Ar trebui si dansii sa aiba un program de rugaciune?
-
Sigur ca da. Ca crestin trebuie sa ai. Nu poti cum e in manastiri si
cum sunt calugarii, dar ca crestin, se poate lucrul asta sa nu te rogi?
Cel putin Paraclisul Maicii Domnului sa-l citesti cand ai ajuns seara
acasa sau inainte de a te culca ca sa te odihnesti. Bineinteles ca, daca
n-ai ocupatie multa, atuncea Pavecernita, seara, e foarte bine s-o
citesti. Fiecare dintre noi, crestinii, sa citim Pavecernita. Acolo sunt
si rugaciunile Maicii Domnului, e o rugaciune foarte, foarte
folositoare si foarte ajutatoare.
Nu
sa te scoli dimineata, ti-ai facut cruce, nu ti-ai facut, „hai, degrab,
ma duc la servici". Intai sa cerem ajutorul lui Dumnezeu, sa cerem prin
rugaciune ca sa fie Dumnezeu cu noi. Dar daca tu nu te gandesti la
Dumnezeu atuncea ce-ai facut? N-ai facut nimica. Ca spune Insusi
Mantuitorul: „Fara de Mine nu puteti face nimic."
Ei,
fiindca nu putem face nimic fara Dumnezeu, sa apelam la bunatatea Lui.
Nu putem face mult, mult, mult; cat de putin, dar sa nu fim nepasatori,
si atuncea Dumnezeu e cu noi. Dar ca crestin, trebuie sa ai, asa, o
oranduiala, familia trebuie sa aiba o ora de rugaciune. Seara o ora de
rugaciune, dimineata inainte de a pleca alta ora de rugaciune, si
atunci ajuta harul Sfantului Duh, ajuta. Totu-i sa nu fim nepasatori, ca
asta-i primejdie mare.
-
Parinte, si cu cei care gresesc de multe ori ce facem? Ca in functiile
noastre iertam o data, iertam de doua ori, dar vorbim de greseli
de-astea pamantesti, bineinteles. Mai dam si afara daca gresesc prea
mult.
-
Vedeti, ce-a zis Mantuitorul, de cate ori sa iertam? Nu de sapte ori;
de saptezeci de ori cate sapte sa iertam. Vedeti? Daca am ierta numai de
sapte ori... Omul greseste de sute de ori pe zi, de aceea spune insusi
Mantuitorul ca, ori de cate ori greseste omul si se intoarce si zice
„Doamne, ma rog, iarta-ma ca am gresit", sa fie iertat.
Ca
omul nu e el vinovat intru toate. El e vinovat fiindca a instalat in
cugetul si in toate ideile lui pacatul, adica soptiturile Satanei, e
vinovat fiindca toate pacatele pe care le stim ca-s pacate, le facem.
Dar de vina-s soptiturile vrajmasului...
Bunatatea
lui Dumnezeu ne ajuta ori de cate ori am alerga la El si am striga:
„Doamne, ma rog, ajuta-ma!" Intr-aceeasi secunda vine harul Sfantului
Duh si ti-ajuta. Dar sa cerem, cum ne spun Sfintii Parinti, cu smerita
cugetare. Sa ne socotim inaintea lui Dumnezeu ca suntem pacatosi, ca nu
suntem vrednici de ajutor: „Da-mi, Doamne, Tu care Te-ai pogorat din
Sfanta Treime si ai luat trup omenesc ca sa ne scoti de la cel rau, ma
rog, ajuta-mi". Cu smerita cugetare nu este cu putinta sa n-ajute
Dumnezeu, sub nici un motiv.
Dar
suntem asa, indiferenti: „Eh, Doamne, ajuta-ma. Eh!... Daca vrei, sa ma
ajuti. Daca nu, nu-i nimic." Nu! Sa ne socotim, dupa cum si suntem,
nevrednici. Ca vezi ce zice Domnul: „Fiti sfinti, ca Eu sfant sunt." Dar
uite, noi gresim vesnic, de aceea nu putem niciodata sa pretindem ca
suntem vrednici sa ne ajute. Nu, ca totdeauna calcam voile lui Dumnezeu,
vrand-nevrand. Ş-asa ca, daca cerem cu blandete, cu smerita cugetare
ajutorul Domnului, intr-aceasi secunda harul Sfantului Duh ne ajuta.
Eh!... Dumnezeu sa ne fie intr-ajutor.
Sa
ne osarduim, ca suntem in lumea asta asa cum este astazi, da' cat
putem, sa nu fim nepasatori fata de adevar, ca atunci e cea mai mare
primejdie. Nu putem face intocmai cum ne sfatuieste Biserica, cum ne
sfatuiesc Sfintii Parinti, cum ne sfatuiesc Sfintele Carti. Eh, nu putem
intocmai, da' sa nu fim nepasatori, sa recunoastem ca da, in adevar, eu
trebuia sa fac lucrul acela astazi, si nu l-am facut.
De
aceea spun asa Sfintii Parinti: omul, cand ajunge seara si se culca pe
patul lui, sa se gandeasca ce a facut in ziua aceea, ce bunatate a
facut sau ce rautate a facut pe care nu trebuia sa o faca, unde m-am dus
si ce am vorbit sau ce-a trebuit sa fac si nu m-am dus? Cate metanii
trebuia sa fac eu astazi, ca puteam sa fac 50, 100, cutare, si n-am
facut decat numai doua, trei?
Adica,
sa fie asa ca un fel de marturisire inaintea lui Dumnezeu, inaintea
cugetului Lui, ca prin asta sa ne putem intari in adevar, ca adevarul
este Biserica. Da' daca am mancat, am baut, cutare, eh!... Nu! M-am dus
la cutare prieten, ce am vorbit acolo? In loc sa vorbim ceva de pace,
uite, am clevetit. Vezi? Uite, sa-mi ajute Dumnezeu sa nu mai fac
lucrul asta. Sau trebuia sa ma duc in cutare loc sa-l ajut pe prietenul
cela, ca uite, avea nevoie, sau sa-i dau un ajutor, si nu m-am dus. Şi
asta vine asa, ca un fel de spovedanie a cugetului tau, ca sa-ti poti
indrepta drumul vietii. Vezi, Sfintii Parinti numai cele bune ne-au
invatat. Trebuie sa ne osarduim si noi cat putem, si Dumnezeu e cu noi.
- Cand sfatuim pe cineva sa se indrepte, cum putem sa facem aceasta in duh de umilinta?
-
Sa nu ne departam de sfaturile Sfintilor Parinti, da' totdeauna cand
sfatuiesti pe cineva trebuie sa ai smerita cugetare tu insuti. Tu insuti
care propovaduiesti sa ai smerita cugetare. Şi, cum a devenit lumea
acuma, sa nu sfatuiesti ca si cum ai ordona. Nu te asculta astazi
omenirea, fie cat de credincioasa, cat de apropiata de Dumnezeu, cand
ii spui ca si cum i-ai ordona. La sigur ca nu te asculta intru nimic. Te
gaseste pe tine vinovat.
De
aceea, Sfintii Parinti ne sfatuiesc ca toata fapta cea buna trebuie s-o
arati tu ca o ai, acela care o propovaduiesti. Şi chiar daca nu o ai,
tu sa-l indrumi pe acela care are nevoie de sfat ca si cum te-ai sfatui
cu el, nu ca si cum i-ai ordona.
Bineinteles,
i-arati si hotararile Sfintilor Parinti care ne spun ca daca nu facem
ce trebuie ne ducem in iad, s-a terminat, dar mai mult sa-l sfatuiesti
ca uite, asa ne scriu Sfintii Parinti, asa ne invata insusi
Mantuitorul; asa sa-l sfatuiesti ca singur sa-si agoniseasca in sufletul
si in inima lui plecarea spre adevar.
Ca
nu-i altceva intelepciunea lumii acesteia decat o lupta titanica ca
sa-l departeze pe om de adevar, sa mearga dupa legile lumii acesteia.
Toata intelepciunea lumii acesteia dusmanie este inaintea lui Dumnezeu,
ca ea cauta in asa fel ca sa nu se mai inchine lui Dumnezeu.
Şi
putem lua exemplu vazand tineretul nostru. Se duce si face mai multe
facultati. De-acuma cand se intoarce inapoi acasa si parintii lui sunt
inferiori cu studiile si-l invata ceva de Biserica, „c-asa ne invata
Biserica, c-asa ne sfatuiesc duhovnicii", ce zice tanarul? „Ia lasa-ma,
mama, tata, lasa, ca atatia ani de zile mi s-au ros coatele de banca
studiind. Aceia, saracii de care ziceti, au fost candva". Auzi,
dumneata, ce raspuns da? Ca el, acuma, stie toate, c-a invatat multi
ani, si-a invatat, da' ce-a invatat? A invatat cum sa mearga dupa viata
lumii acesteia trecatoare.
Dar
in lumea aceasta este stapan ispititorul. Insusi Mantuitorul, cand a
fost ispitit, a zis: „Iata vine stapanitorul lumii acesteia si intru
Mine nu afla nimic". Vezi, omenirea este in stapanirea Satanei. De
aceea el n-are voie de la Dumnezeu sa-si foloseasca toata puterea,
fiindca ar distruge desavarsit omenirea cu rautatea lui. Da' face
rabdare, si noi insine, omenirea intreaga, se pleaca satanei.
Omului
ii place conducerea actuala a omenirii, care face toate voile omului,
se pleaca ei si se departeaza de Dumnezeu fara sa observe. De aceea,
cel ce va dobandi din nevrednic vrednic, zice Sfanta Scriptura, ca gura
lui Hristos se va chema. Da' ca sa dobandesti pe un nevrednic iti
trebuie multa, multa rabdare si multa blandete, ca sa il convingi sa
dezradacineze din inima si din sufletul lui patimile care il distrug.
- Parinte Dionisie, cum sa primim ocara, cand nu putem s-o primim ca lauda?
-
Hehe!... Ca sa primim ocara ca lauda, aceea se cheama ca suntem oameni
duhovnicesti. Toti Sfintii Parinti spun ca daca primim ocara ca lauda
suntem apropiati de Dumnezeu, si asa ar trebui s-o primim, ca numai
atuncea poate omul sa fie apropiat de Dumnezeu, cand primeste ocara ca
lauda. Vezi? „Smeritu-m-am si m-am mantuit".
Toti
sfintii cei mari s-au smerit inaintea tuturora. Atata se smereau unii,
ca ziceau: .„Sunt mai rau ca orice om". Pe toti din jurul lor ii
socoteau sfinti. Chiar daca vedeau ca cineva face vreo greseala, nu se
gandeau la asta. Ziceau: „A facut greseala aceasta, dar el, inaintea lui
Dumnezeu este mai bun ca mine, mai sfant. Ca el noaptea s-a sculat si
s-a inchinat lui Dumnezeu, cu smerita cugetare, si l-a iertat Dumnezeu,
dar eu care am gandit rau" – fara sa cleveteasca – „numai daca am gandit
rau si am sa fiu judecat de la Dumnezeu".
Vezi? Sub nici un motiv nu ne permite Dumnezeu sa judecam pe altul, ca atunci intr-aceasi osanda cadem.
-
De ce cadem uneori in tendinta de a ne compara cu altii? Uneori ne
linistim constiinta privind pe altul ca fiind strain de constiinta. De
ce?
-
Fiindca-i rautate in sufletul nostru. Daca-l vezi pe acela ca a cazut,
tu esti obligat de Dumnezeu sa-l ajuti sa fie la locul lui. Adica, cum
am mai zis, ca „cel ce va scoate din nevrednic vrednic, ca gura lui
Hristos se va chema". Ca nu-i usor ca sa indrepti pe cineva care e
nevrednic si departat de Dumnezeu si departat de toate harurile
Sfantului Duh, tu sfatuindu-l cu blandete, nu ca si cum i-ai ordona...
Sa-l sfatuiesti, ca daca i-ai spune ca si cum i-ai ordona, nu mai sunt
oameni sa accepte... Nu, ca sunt, dar adica vorbim, fiindca vedem ca
omenirea sub nici un motiv nu se inclina spre smerenie. Toti cu nasu-n
sus. Ş-asa ca, cu mare delicatete trebuie sa povatuiesti pe cineva ca sa
poti scoate vrednic din nevrednic.
Lucrul
cel mai binecuvantat este cand omul are smerita cugetare, fiindca
atuncea vine pacea sufletului. Ei, ce mai vorba? Vine pacea sufletului
si bucuria duhovniceasca, fiindca orice s-ar intampla tu ai arma cea mai
puternica, smerita cugetare. Ca tu zici: „Eu sunt mai pacatos decat
asta", pe care il vezi pacatuind in fata ta. „Vai de mine, dar eu sunt
mult mai rau ca el. Mult mai rau. Ce sa ma fac?"
Ei,
da' sa nu zici numai cu gura. Sa zici asa cum a zis Sfantul Ioan
Damaschin in Bogorodicina[1], daca ai observat: „Doamne, mantuieste-ma
pe mine pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale, ca sunt mai pacatos
decat orice om de pe fata pamantului ". Dar nu o zicea numai ca sa fie
zis. Asa credea el in sufletul lui, in mintea lui si in inima lui, cu
covarsire. Vezi, de aceea l-a ridicat Dumnezeu la atata inaltime a
bunatatilor. Eh, da' tu ce spui in sinea ta? „Ei", zic asa, „da' nu-s
mai pacatos ca toti oamenii". Vezi? Nu! Ceea ce zici sa crezi si sa te
convingi ca asa-i.
De
aceea a inceput Sfantul Ioan Damaschin a capata bunatatile de pe lumea
asta. El, care era conducatorul Damascului, a ajuns de s-a dus sa se
faca calugar, si staretul l-a trimis cu cosnitele sa le vanda: „Frate,
sa te duci in Damasc, ca acolo oamenii cumpara aiestea si o sa iei mai
multi bani. Da' sa le dai uite asa. Pentru fiecare cosnita atata sa
ceri. Nu mai mult, nu mai putin. Atata sa ceri, ca uite, ne trebuieste
la manastire."
Şi
el n-a zis: „Mai, parinte, dar nu socoti ca eu am fost conducatorul
Damascului, si acuma sa ma duc cu cosnitele?" Ca asa zic cei de
astazi... N-a zis nimica, a luat cosnitele si s-a dus, s-a pus acolo in
piata, dar el cat cerea nimenea nu-i dadea, nici un ban. „E prea scump,
mai baiete, da' ce faci, parinte?". Dar un prieten de-a lui l-a
cunoscut, ca el a fost mare la conducere, acolo: „Parinte, cum dai
cosurile? – Uite, asa mi-a spus parintele staret ca asa, atata". Da' el
a scos banii si i le-a cumparat pe toate. Aceluia nu-i trebuiau
cosnitele, dar i-a fost mila de el, ca zicea: „Uite, mai, cata
smerenie".
Şi
a luat banii si s-a dus la manastire, si s-a mirat si staretul. Vezi,
adevarata smerenie, unde gasesti asa acuma? De aceea Maica Domnului i-a
dat mana aceea pe care i-a lipit-o la loc, cu aceea se ducea si curata
wc-urile de la manastire. Vezi ce lucru infricosat? Nu faci nimica fara
smerenie. Nu zicea: „Pfu, eu, cu mainile astea, pentru care a dat
blagoslovenie Dumnezeu, sa curat wc-urile?" Pai da, vezi? Ca aceea-i
mandrie. De aceea l-a pus sa curete, ca el era cantaret mare, om cu
dar, si un parinte i-a spus sa faca un tropar, el nu avea blagoslovenie,
dar i-a facut troparul acela si a auzit staretul. Adica nu staretul,
ca vezi ca staretul, egumenul, cand venea un tanar, il dadea pe seama
unui batran, si acela avea grija sa-l conduca. Şi acela, batranul,
pentru neascultare l-a trimis sa curete wc-urile si el s-a dus. Mare
lucru. Eh, stim destul de bine cum trebuie sa urmam, dar uite, degeaba
stim, daca nu folosim ceea ce vorbim. Dar mila Domnului la toata lumea.
Mila Domnului!
- Care sunt armele mai eficace ca sa lupti cu mandria si pentru ca intre oameni mandri sa poti sa faci pace?
-
Totdeauna poti indrepta pe aproapele, dar cand vorbesti cu blandete, ca
si cum i-ai da si lui dreptul... Şi incet, incet, incet ne formeaza
bunul Parinte Ceresc, prin harul Sfantului Duh, si se indreapta omul.
- Şi cand te lupti ca sa te poti smeri, ca sa scapi de mandrie, cum sa te rogi sau ce-i important sa faci mai intai?
- Sa te lupti din rasputeri ca sa instalezi in sufletul si in inima ta smerita cugetare. Numai asa poti sa dobori mandria.
- Şi lupta asta cum o lupti?
-
Cerand ajutorul Domnului si din buna vointa a ta sa arati ca esti
barbat. Şi daca arati ca ai barbatie in tine ceri si ajutorul bunului
Parinte Ceresc, si incet, incet, incet poti sa pui temelia tuturor
faptelor celor bune, smerita cugetare.
-
Ştiti ca asta-i o lupta mai mare acuma, si pentru mine si pentru toti
cunoscutii - inegalitatea [inconsecventa, n.n.] in dorirea dupa
lucrurile duhovnicesti. Adica acuma parca ai un pic de ravna mai mare si
apoi mult timp te lupti numai sa mergi la biserica, deci te obligi sa
le faci pe toate, sa citesti rugaciunea, dar simti ca parca esti tare
rece. Cum ar fi mai eficace sa lupti cu treaba asta? Asta te
demoralizeaza cel mai mult.
-
Oricum ai vedea ca esti, oricat de rece ai fi, sa te osarduiesti. N-ai
evlavie adevarata cand te duci la biserica, „dar am sa ma duc". Azi
ducandu-ma, maine ducandu-ma, pogoara harul Sfantului Duh bunatate, si
te indrepti. Da' daca vezi ca iesi din biserica fara folos, azi fara
folos, maine fara folos, poimaine la fel, pe urma zici: „Ei, da' ce sa
mai duc, ca vad ca asa cum ma duc, tot asa vin". Ş-apoi ispititorul te
departeaza si atuncea primejdia-i mai mare. „Intru rabdarea voastra veti
dobandi sufletele voastre", vezi? Faci rabdare. Ca oricat de nebagator
de seama oi fi, da' sunt in biserica, sunt in corabia lui Noe si asa ca
tot am speranta ca n-o sa ma inec. Daca nu te duci deloc atuncea
primejdia-i mai mare.
Staretul Dionisie. Despre monahism si Sfantul Munte Athos.
