Se afișează postările cu eticheta DESPRE SFÂNTA LITURGHIE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta DESPRE SFÂNTA LITURGHIE. Afișați toate postările

luni, 16 octombrie 2023

Ce este Sfânta Litrughie ?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".





       Sfânta Liturghie se deosebește de celelalte slujbe ale bisericii deoarece ea nu este doar un șir de rugăciuni care urmează o regulă prestbilită și are ca scop convorbirea cu Dumnezeu și sfințirea vieții, ci ea este prin excelență slujba desăvârțită a Bisericii în care nu doar că ne întrunim cu Domnul dar și mâncăm Trupul și Sângele Lui.  Liturghia își are originea în Cina cea de Taină pe care Domnul Hristos a luat-o cu ucenicii Săi în foișor și după care a fost prins și răstignit. Acest moment se află relatat de către toți cei patru evangheliști cu detalii. Este foarte important ceea ce Domnul dă poruncă după săvârșirea ei: ”Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.” (Luca 22:19) și „căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni. (I Cor. 11:26).”

Vedem că Domnul Hristos dă poruncă expres ca acest lucru să se repete și după moartea Lui și tot El accentuează că mâncând acea pâine de fapt mâncăm însuși Trupul și dacă bem , bem însuși Sângele Lui. Apostolii s-au dovedit fii ascultători, iar după învierea Domnului punctul central al întrunirilor și rugăciunilor comune era ”frângerea pâinii”. Cartea Faptele Apostolilor din Noul Testament face nu de puține ori referiri la acest obicei nou care capătă un loc deosebit în derularea vieții de creștin.

În literatura duhovnicească Sfânta Liturghie a fost numită în multe feluri încercând să se arate importanța ei pentru noi. Unii o numesc: ospățul credinței, sfânta jertfă, alți o numesc taina tainelor. Toate cu scopul de a ne arăta nouă măreția ei.

În cadrul Sfintei Liturghii darurile credincioșilor de pâine și vin, pe care le aduc la Sfântul Altar înaintea începerii Liturghiei, se prefac în Trupul și Sângele Domnului. Este foarte important să subliniem că tradiția  mărturisește că toți creștinii care veneau la adunarea duminicală își aduceau darul lor arătând astfel grija pentru ca în timpul slujbei să aibă cu ce se împărtăși. Credinciosul oferă pâinea și vinul care simbolizează viața lui, ele fiind elemente exclusiv ale omului, și în schimbul lor primește viața veșnică.

Care sunt etapele Sfintei Liturghii ?

De-a lungul secolelor acest șir de rugăciuni care alcătuiau la început un ritual la finalul căruia cei prezenți se împărtășeau, a suferit evoluții și s-a dezvoltat în forma pe care astăzi o avem noi.

Prima descriere a Liturghiei Bisericii primare datează de la jumătatea sec. al II-lea d.H. O sută de ani mai târziu, la mijlocul sec. II după Hristos, Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful ne dă cea mai amănunţită descriere a Liturghiei din primele trei secole: "În aşa-zisa zi a soarelui (duminica n.n.), se face adunarea tuturor celor ce trăiesc la oraşe sau la sate şi se citesc memoriile apostolilor (Evangheliile n.n.) sau scrierile profeţilor (Vechiul Testament n.n.), câtă vreme îngăduie timpul. Apoi, după ce cititorul încetează, întâistătătorul (episcopul sau preotul n.n.) ţine un cuvânt prin care sfătuieşte şi îndeamnă la imitarea acestor frumoase învăţături. Apoi, ne ridicăm în picioare toţi laolaltă şi înălţăm rugăciuni; după care, încetând noi rugăciunea, [ne îmbrăţişăm unii pe alţii cu sărutarea păcii ] - şi se aduce pâine şi vin şi apă, iar întâistătătorul înalţă deopotrivă rugăciuni şi mulţumiri, cât poate mai multe, la care poporul răspunde într-un singur glas, rostind Amin. Şi se dă fiecăruia să se împărtăşească din cele ce au fost consfinţite prin euharistie, iar celor care nu sunt de fată li se trimite euharistia acasă, prin diaconi."

Iată însă desfășurarea Liturghiei astăzi:

Liturghia Cuvântului (catehumenilor)- era prima parte a Liturghiei la care puteau participa și cei care încă nu erau creștini dar se pregăteu să se boteze.

1 . Binecuvântarea mare, rugăciunea

2 . Ectenia mare

3. Antifoanele duminicale şi Fericirile

4. Intrarea Mică- vohodul cu Evanghelia

5. Trisaghionul (Sfinte Dumnezeule ...),

6. Rugăciuna de dinainte de Evanghelie rostită cu voce tare

7. Lecturi din Noul Testament

8. Omilia (explicarea textelor citite-predica)

9. Ectenia întreită

10.Rugăciuni pentru catehumeni şi trimiterea acestora din biserică; în biserica primară doar cei care erau creștini se puteau împărtăși.

Liturghia euharistică (credincioşilor, toți care rămâneau în Biserică se împărtășeau)

11. Rugăciuni pentru credincioşi

12. HeruviculuiAducerea darurilor de pâine şi vin (Intrarea Mare)

13. Rugăciunea punerii înainte;

14. Sărutarea păcii

15. Crezul

16. Anaforaua liturgică rostită cu voce tare şi fără întrerupere de către protos;

17. Axionul

18. Frângerea pâinii;

19. Împărtăşirea tuturor primind Sfântul Trup al Domnului în mână şi bând Sfântul Sânge din potir;

20. Rugăciunea amvonului.

Sensul slujirii Sfintei Liturghii

Cerștinismul nu este o ideologie sau un sistem de valori, teoretic, la care să aderăm sau să nu aderăm, cu care putem sau nu putem să fim de acord. Creștinismul este viață veșnică în comuniune cu Dumnezeu care este persoana absolută „Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17: 1-3). Scopul existenței omului, venirea sa pe lume, creșterea și apoi moartea au ca scop acest lucru: câștigarea veșniciei!

Prin cult Biserica ne aduce în prezența lui Dumnezeu și ne face părtași de Harul Lui. Creștinismul este o religie liturgică, o religie în care pe primul plan este cultul, trăirea liturgică a vieţii celei noi în comuniune cu Dumnezeu. Biserica este, în primul rând, o comunitate rugătoare, slăvitoare. Înţelegem astfel de ce Biserica noastră se numeşte ortodoxă: este Biserica ce aduce dreaptă slăvire (orthos - doxa) lui Dumnezeu şi, ca urmare, are credinţa dreaptă fiind Biserica cea adevărată.

Numim viața nouă, viața pe care noi o câștigăm prin botez, deoarece după botez fiecare dintre noi se angajează să fie un ÎMPLINITOR al ecangheliei. De aici decurge și importanța participării la viața de rugăciune a Bisericii.

Viaţa creştină autentică nu poate fi concepută în afara Sfintei Liturghii care ocupă locul central în Biserică şi în viaţa oricărui creştin care îşi ia în serios demnitatea de mădular al Trupului lui Hristos. Dar pentru a putea participa deplin la Liturghie şi nu numai a asista este foarte important ca fiecare credincios să înțeleagă semnificația ei.

Sfânta Liturghie actualizează, aduce în prezent, jetfa Mântuitorului Iisus Hristos de pe Cruce. Prin jertfa Lui, Hristos s-a oferit, din iubire pentru om, ca mâncare și băutură pentru a ne sfinți viața noastră. Fără să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Lui suntem morți chiar dacă suntem vi „și le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi." (Ioan 6, 48-54). Fără jertfa de pe Cruce, Raiul ar fi rămas închis iar oamenii nu ar fi putut să se bucure de prezența veșnică a lui Hristos. Era necesar ca Hristos să sfințească trupul omenesc pe care îl are, pentru ca și noi în acest trup să ne putem câștiga mântuirea. El a luat condiția noastră materială pentru a o duce la perfecțiune prin împreuna lucrare cu Harul său. De aici și sensul împărtășirii   cu Trupul și Sângele Domnului,  ca slăbiciunile noastre fizice, trupești  să fie depășite prin primirea în trupul nostru a Trupului lui Hristos și a Sângelui Lui.

Vedem că fără Domnul omul nu are nici sens și nici direcție în viața lui. Sensul vieții este dar de Sfânta Liturghie acolo unde ne întâlnim tainic cu însuși Creatorul nostru și sfințitorul vieții noastre.

Sfânta Liturghie este punctul central al vieții Bisericii, tocmai din pricină că  ea ni-l aduce pe Hristos Domnul real, întreg și de fiecare dată când o voș sluji. Toate slujbele Bisericii sunt o pregătire pentru Liturghie și toate culminează, își ating desăvârșirea, în Sfânta Liturghie.

Sfânta Liturghie ne sfințește trupurile și sufletele prin împărtășirea (mâncarea) Trupului și Sângelui lui Hristos.

Liturghia

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"



-Care este raportul între rugăciunea personală, intimă şi rugăciunea liturgică?

Ne putem ruga singuri acasă, făcând abstracție de Sfânta Liturghie?

-Dumneavoastră faceți o confuzie, să știți... Rugăciunea liturgică nu se poate compara cu nici o altă rugăciune. Sfânta Liturghie este Jertfa fără de sânge pe care o face Hristos. Nu poate exprima mintea omenească valoarea şi foloasele Sfintei Liturghii măcar în parte.

Domnul Iisus Dumnezeu este de faţă în Sfântul Altar. Și, dacă ar fi cu putinţă să se vadă cerurile deschise, nu s-ar putea vedea nimic mai mult în cer de cum este în Sfântul Altar, la Sfânta Liturghie, Că: „Tu eşti Cel Ce aduci, Cel Ce Te aduci, Cel Ce primești și Cel Ce Te împarți , Hristoase, Dumnezeul nostru" [Rugăciunea preotului în timpul cântării Heruvicului].

lată o taină nepătrunsă de mintea omului: că Domnul Hristos împrumută preotului chipul, glasul şi mişcarea; că, repet, El este Cel Ce săvârşeşte, dând omului, prin hirotonie, mai presus de fire, bogăția harului preoţiei, săvârşindu-se astfel marile prefaceri ale pâinii și vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului,  ca să-L avem văzut [prin credința] permanent cu noi, să ne împărtășim cu Trupul şi Sângele Lui. „Că cine nu va mânca Trupul Meu şi nu va bea Sângele Meu, nu va avea viaţă întru el."

Iată deci folosul cel mai desăvârșit: că având în toată fiinţa ta pe Hristos Biruitorul, vei fi luminat şi de temut pe tot drumul de mare răspundere, al mântuirii tale şi al semenilor tăi.
La Sfânta Liturghie primeşti într-un fel deosebit harul lui Dumnezeu, tăria cea mare a creştinului, aprinzând lumina adevărului din om pentru viaţa şi lupta împotriva puterilor întunericului.

Iată că viaţa noastră este cu adevărat condiționată numai de această mare Taină a împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. Această Sfântă Liturghie, care se săvârşeşte într-un chip atât de nepătruns cu cinste, evlavie şi binecuvântare, are rânduite rugăciuni şi prefaceri adânci pentru salvarea de la pieire a lumii întregi, vizând direct pe cei pomeniti pentru sănătate, luminare, frumuseţe şi tărie nelimitată asupra duhurilor rele.

Este atât de necesar și de obligatoriu participarea la Sfânta Liturghie, mai mult decât ne sunt necesare lumina și acrul! Dumnezeu ține pământul mai mult pentru Sfânta Liturghie ce se săvârşeşte pe el. Liturghia este cea mai mare lucrare pe pământ și folosul dincolo de inchipuire al întregii creații a lui Dumnezeu. Liturghia este egală cu puterea divină, vă dați seama ce-avem la-ndemână, ce putem face, să scăpăm de iaduri?! 

Rugăciunea liturgică nu este o rugăciune pe care să o comparăm cu rugăciunea individuală, acolo este jertfa pe care o face Hristos, jertfa fără de sânge, este lucru extraordinar, este actul care tine legitura Intre cer şi pământ și ține pământul.

.Părintele Arsenie Papacioc (cuvintele unui Apostol al iubirii) 

Ce este Sfânta Litrughie ?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


      Sfânta Liturghie se deosebește de celelalte slujbe ale bisericii deoarece ea nu este doar un șir de rugăciuni care urmează o regulă prestbilită și are ca scop convorbirea cu Dumnezeu și sfințirea vieții, ci ea este prin excelență slujba desăvârțită a Bisericii în care nu doar că ne întrunim cu Domnul dar și mâncăm Trupul și Sângele Lui.  Liturghia își are originea în Cina cea de Taină pe care Domnul Hristos a luat-o cu ucenicii Săi în foișor și după care a fost prins și răstignit. Acest moment se află relatat de către toți cei patru evangheliști cu detalii. Este foarte important ceea ce Domnul dă poruncă după săvârșirea ei: ”Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.” (Luca 22:19) și „căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni. (I Cor. 11:26).”

Vedem că Domnul Hristos dă poruncă expres ca acest lucru să se repete și după moartea Lui și tot El accentuează că mâncând acea pâine de fapt mâncăm însuși Trupul și dacă bem , bem însuși Sângele Lui. Apostolii s-au dovedit fii ascultători, iar după învierea Domnului punctul central al întrunirilor și rugăciunilor comune era ”frângerea pâinii”. Cartea Faptele Apostolilor din Noul Testament face nu de puține ori referiri la acest obicei nou care capătă un loc deosebit în derularea vieții de creștin.

În literatura duhovnicească Sfânta Liturghie a fost numită în multe feluri încercând să se arate importanța ei pentru noi. Unii o numesc: ospățul credinței, sfânta jertfă, alți o numesc taina tainelor. Toate cu scopul de a ne arăta nouă măreția ei.

În cadrul Sfintei Liturghii darurile credincioșilor de pâine și vin, pe care le aduc la Sfântul Altar înaintea începerii Liturghiei, se prefac în Trupul și Sângele Domnului. Este foarte important să subliniem că tradiția  mărturisește că toți creștinii care veneau la adunarea duminicală își aduceau darul lor arătând astfel grija pentru ca în timpul slujbei să aibă cu ce se împărtăși. Credinciosul oferă pâinea și vinul care simbolizează viața lui, ele fiind elemente exclusiv ale omului, și în schimbul lor primește viața veșnică.

duminică, 7 mai 2023

DUMINICA, IN TIMPUL SFINTEI LITURGHII, SĂ STĂM CU FATA LA DUMNEZEU!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"...



                 

                   


          Bucuria mea, in timpul Sfintei Liturghii, in fiecare duminica, in fiecare Biserica Ortodoxa, pe fiecare Sfanta Masa, Se afla Iisus Hristos care se aduce pe Sine Jertfa, ca sa ne mai rabde Dumnezeu Tatal pe pamant.

     Cei care nu vin in fiecare duminica la Biserica, calca porunca a 4-a: “Adu-ti aminte de ziua odihnei (duminica)… sa o sfintesti”. 

In Biblie, scrie foarte clar: “Cine calca o singura porunca calca toata Legea” (Iacov 2:10).

Asadar, crestini ortodocsi, care calca porunca a 4-a, calca toate cele 10 Porunci ale lui Dumnezeu, ii intorc spatele lui Dumnezeu, Dumnezeu le va intoarce si el spatele (Drept esti Doamne, si nu exista nedreptate intru Tine) si intr-o zi cand vor primi "FACTURA PACATELOR", isi vor vedea toate absentele si poate se vor cai, dar pentru unii va fi un "VESNIC PREA TARZIU" si nu vor putea intra in Imparatia lui lui Dumnezeu.

"Asa graieste Domnul Slavei, 
Prin glasul Sfintei Liturghii:
Desi M-am inaltat la Ceruri,
 Eu nu va las orfani, copii. 

In fiecare Liturghie, 
Eu ma cobor din nou la voi, 
Desi mi-e coasta Mea strapunsa,
 Si-mi curge sangele siroi. 

Ma rastignesc din nou pe Cruce, 
Pe masa Sfantului Altar, 
Primiti-Mi Sangele si Trupul,
 Sa nu vin iarasi in zadar.

 In fiecare particica, 
Pe care-n taina o primiti,
 Sunt Eu intreg, in toata Slava,
 Si-astept spre Mine sa veniti!". 


                                                                                                      Amin si Aliluia!
                                                                                                      Preot Ioan 🛎


duminică, 22 ianuarie 2023

SFANTA BISERICĂ CRESTIN ORTODOXĂ ...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".





   🙏 Bucuria mea, sa stii ca in timpul fiecarei Sfinte Liturghii, in fiecare Biserica Crestin Ortodoxa, pe fiecare Sfanta Masa, se afla Dumnezeu, Iisus Hristos, care se aduce pe Sine Insusi Jerfa, in fata lui Dumnezeu Tatal, ca sa ne mai rabde pe pamant. Daca nu s-ar aduce Jertfa, Dumnezeu Tatal ne-ar pierde pentru pacatele mari si grele si strigatoare la Cer, de care este plin absolut tot pamantul. Iisus Hristos, este in Sfintele Altare, prin prescurea care se preface in timpul Epiclezei (cand strana canta: "Pe Tine te laudam...") in Trupul Lui si prin vinul din Sfantul Potir, care tot atunci se preface in Sangele Lui. Iisus Hristos poate fi prezent, in acelasi timp, in toate Bisericile Crestin Ortodoxe si pe toate Sfintele Mese fiindca atributele Lui sunt: INFINIT, VESNIC si NECREAT. 

         De aceea crestinul care nu vine in fiecare duminica la Liturghie, ii intoarce spatele lui Hristos (in schimb este cu fata la grijile lumesti...),  si cand sufletul lui va ajunge in fata lui Lui Iisus la judecata, se prea poate ca si Dumnezeu sa-i intoarca spatele, spunandu-i: "Nu te cunosc pe tine (...), mergi in focul cel de veci, blestematule, ca mi-ai calcat porunca a 4-a: "Adu-ti aminte de ziua odihnei, s-o sfintesti... ", si va spune ingerilor Sai: "Legati-l de picioare si de maini si aruncati-l in intunericul cel mai dinafara. Acolo va fi plansul si scrasnetul dintilor" (Matei 22:13). 

Asadar, iubiti credinciosi, SA NU LIPSITI  NICIODATA DE LA SFANTA LITURGHIE! 


                                                                                                          Amin si Aliluia! 
                                                                                                            Preot Ioan 🔔



duminică, 6 noiembrie 2022

ROLUL CELOR PATRUZECI DE SFINTE LITURGHII

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Trebuie sa stiti ca din toate slujbele care se fac la biserica, cea mai folositoare si mai puternica este Sfanta Liturghie. Sfanta Liturghie este jertfa si rascumpararea lumiii intregi. Am sa va zic istoria celor 40 de Sfinte Liturghii.
In fiecare zi pe Sfanta Masa, unde se face Liturghia, Se jertfeste Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Cum spune preotul slujitor : " Se jertfeste Mantuitorul lumii, Cel ce ridica pacatele lumii ". O picatura din Sangele lui Iisus Hristos curata toate pacatele lumii. Si de aceea cele dintai slujbe care se pun si pentru vii si pentru morti sunt Sfintele Liturghii. Al doilea vin panacizile pentru morti, psaltirea, acatistele, vamile, ctitoriile.
Dar liturghiile nu se pot pune pentru oricine. Uite cum este ! Oamenii care injura de lucruri sfinte, nu-i poti pune la Sfanta Liturghie. Este pacat. Oamenii care traiesc necununati nu-i poti pune la Sfanta Liturghie ca este mare pacat. Cei ce au trecut la sectari nu-i poti pune la Sfanta Liturghie, ca s-au lepadat de botez si de Biserica. Cei ce au refuzat Sfintele Taine la moarte, nu-i poti pune la Sfanta Liturghie. Cei ce au murit necununati, nu s-au cununat nici la moarte, la fel nu-i poti pune. Si aceia care au fost in casatorie cu rudenii prea de aproape; incepand cu gradul cinci in jos. Aceia se pot pune la slujbe, la Psaltire; iar la Liturghie nici intr-un caz.
Apoi voi vedeti ca noi scoatem particele in fiecare dimineata la Sfanta Proscomidie, pentru toate miile de pomelnice care-s acolo. La noi in altar sunt 15 - 20 de parinti la pomenit dimineata. Ei se duc la preotul ce face Sfanta Proscomidie si zic : " Parinte, blagosloveste sa pomenesc viii si mortii ". Iar preotul scoate doua particele cu sfanta copie, zicand asa : " Primeste, Doamne, jertfa aceasta pentru mila, viata, pacea, sanatatea, iertarea pacatelor a robului lui Dumnezeu - arhimandritul cutare, sau preotul cutare, sau diaconul cutare si toti care de el se vor pomeni, vii si morti ". Atunci preotul slujitor pune o particica la vii si la morti pe Sfantul Disc, pentru fiecare preot si calugar care pomeneste.
O particica pusa in potir este ca o raza de soare; poti sa pomenesti un milion de suflete. Dar acele particele reprezinta fata sufletului pomenit la Sfanta Liturghie. Mare greseala fac preotii care dau particele acasa la oameni. Mare pacat fac ! Nu-i voie. Sa vii sa-mi aratai unde scrie sa dai particica acasa. Daca ii dai particica omului acasa, l-ai lipsit pe el de Liturghia din ziua aceea; nu mai are parte. Particelele se scot la Sfanta Proscomidie, din prescura a patra pentru vii si din prescura a cincea pentru morti si morti grabnic. Ele raman pe Sfantul Disc, ca dimineata sunt numai blagoslovite, nu-s inca sfintite.
Iar la Sfanta Epicleza, la invocarea Sfantului Duh, cand preotul ridica mainile in sus si face trei metanii pana la pamant si cheama pe Sfantul Duh, zicand : " Doamne, Cela ce pe Preasfantul Tau Duh L-ai trimis in ceasul al treilea Apostolilor Tai, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ne innoieste pe noi care ne rugam Tie ". Apoi face o metanie cu fruntea pana la pamant si iar ridica mainile si cheama pe Preasfantul Duh, de trei ori. Si cand termina aceasta chemare a Sfantului Duh, el arata dumnezeiescul Agnet si Sfantul Potir si zice : " Si fa, Doamne, painea aceasta, cinstit si preacurat Trupul Hristosului tau. Amin. Iar ce este in acest Sfant Potir, preascump Sangele Hritosului Tau. Amin ".
Si binecuvantandu-le, zice : " Prefacandu-le pe ele cu Duhul Tau cel Sfant. Amin. Amin. Amin ! " Apoi preotul sta in genunchi si se roaga impreuna cu tot poporul, pentru toata lumea.
Aceasta este inima Sfintei Liturghii, caci acum se coboara Duhul Sfant peste Sfintele Daruri, care se prefac in Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Iar particelele ce se scot pentru vii si pentru morti nu se prefac in Trupul si Sangele Domnului, ci se pun la urma in Sfantul Potir si se sfintesc cand se ating de Preacuratele taine. Atunci preotul zice : " Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sangele tau, pentru rugaciunile Sfintilor Tai. Amin ".
In clipa aceea, cand aceste miride sau particele, se adapa cu dumnezeiescul Sange, in acea clipa noi toti, vii si adormiti, ne impartasim euharistic, ganditor cu Iisus Hristos. Si macar de-ar fi sufletul cuiva in iad, sau in cer, de-ar fi la marginea lumii sau oriunde, Dumnezeu este de fata si se impartasesc toti cei pomeniti la Sfanta Liturghie si sunt in comuniune cu Iisus Hristos. Iar daca preotul iti da particica, nesfintita, dimineata, sa n-o luati, de o mie de ori este mai bine sa iei anafora, ca anafora este sfintita in cadrul Sfintei Liturghii, dar particelele nesfintite nu se dau acasa, Doamne fereste !
Deci in clipa in care particelele tale s-au adapat in Sfantul Potir, in clipa aceea tu te-ai impartasit cu Iisus Hristos si cu toata Sfanta Treime. Acesta este rolul sfintelor particele la Sfanta Liturghie. Iata de ce trebuie sa veniti cat mai regulat la biserica. Dar va rog, cand puneti pomelnic la Sfanta Liturghie, daca stiti ca unii traiesc necununati, dacac s-au luat neamuri de aproape, daca, Doamne fereste, cineva este sectar, daca huleste pe Dumnezeu sau injura, nu-l puneti la slujbe, ca-i faceti mare rau. Noi vrem sa-l unim cu Iisus Hristos si el Il injura ? Al cui glas asculta Dumnezeu ? Ia ganditi-va !
Cand va treziti din somn, dimineata, sa faceti intai si intai sfanta rugaciune, adica fa trei inchinaciuni si zi de trei ori " Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie !" Da cu apa pe fata sa fuga somnul si treci in fata Sfintelor Icoane. Apoi fa de trei ori Sfanta Cruce dreapta, unind cele trei degete, care inchipuiesc Sfanta Treime - Tatal, Fiul si Duhul Sfant -, iar celelalte doua degete inchipuiesc dumnezeirea si omenirea lui Hristos, adica cele doua firi. Si pune intai mana la frunte : " In numele Tatalui "; la pantece : " al Fiului "; la umarul drept : " al Duhului Sfant " si pe umarul stang, zicand : " Amin ".
Aceasta este crucea dogmatica, dupa randuiala canonica a Bisericii si dupa canonul 92 al Sfantului vasile cel Mare. Sa nu faceti crucea stramba sau din fuga, ca rade dracul de se prapadeste; il bagati in spital de atata ras. Cine te-a invatat sa-ti bati joc de Sfanta Cruce ? Cine iti leaga tie mana sa nu duci mana dogmatic ? Crucea lui Hristos a avut 13,5 metri inaltime si 3,80 metri latime.
Drept sa faci crucea. Daca nu, nu esti ortodox ca iti bati joc de Sfanta Cruce si rade dracul de tine cand bati cobza asa.
Fa crucea dreapta si cand treci pe langa o biserica; sa nu-ti fie rusine sa faci Sfanta Cruce dreapta ! Acolol este de fata Truoul si Sangele Domnului, permanent pe Sfanta masa. Acolo Hristos este viu in Sfantul Altar. In toate bisericile ortodoxe, Preacuratele taine stau pe Sfanta Masa. Daca nu te inchini la biserica, nu te inchini la Hristos !
Sa va vad in Rai pe toti ! Doamne fereste, unul sa nu ramana la munci, toti sa va bucurati in gradinile Raiului ! Toti. Daca as avea un sac mare, sa va pun intr-un sac si sa va pot da drumul in gradinile raiului ! Stiti voi cat este de frumos acolo ? Auzi ce zice Sfantul Apostol Pavel : Ceea ce ochiul nu a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-a suit !
Aceasta a pregatit Dumnezeu celor ce se tem de El si-L iubesc pe El.”

Sfaturi ortodoxe-Parintele Cleopa

marți, 1 noiembrie 2022

Dumnezeiasca Liturghie...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Un preot evlavios, care a trait în vremea Sfântului Vasilie cel Mare, datorită unor împrejurări a intrat în datorii, iar aceste datorii se măreau odată cu trecerea timpului și creditorii îl deranjau mereu pentru datoria sa.

Aceasta l-a făcut să meargă și să ceară ajutor de la un oarecare negustor, cunoscut al său, care împlinindu-i cererea, i-a dat 500 de monezi de aur, cu care preotul și-a plătit datoria sa. Drept răsplată preotul i-a făgăduit negustorului că va pomeni la Proscomidie numele său și al rudeniilor sale vii și adormite toată viața sa.

Negustorul socotea că preotul va trăi mulți ani și se va ruga pentru el și pentru rudele sale la fiecare Dumnezeiască Liturghie și aceasta ar fi fost de ajuns pentru banii pe îi dăduse.
Dar preotul a săvârșit numai o singură Dumnezeiască Liturghie, l-a care l-a pomenit pe binefăcătorul său și pe rudele sale, căci îndată după aceea s-a îmbolnăvit și după o îndelungată suferință a murit. Negustorul aflând despre sfârșitul preotului, s-a mâhnit foarte mult și se tânguia pentru pierderea banilor săi, de vreme ce numai o Liturghie se săvârșise de către preot, fapt la care nu se aștepta. Acela însă i-a dat preotului cele 500 de monede, socotind că va trăi multă vreme. De aceea a început să o supere pe preoteasa celui adormit, cerându-i să-i întoarcă banii și să-i țină numai pe cei pentru o Liturghie. Preoteasa însă i-a spus că nu are bani, pentru că îi cheltuise cu boala îndelungată a preotului. Atunci negustorul, fără să țină socoteală de cuvintele preotesei, i-a cerut cu insistență banii, amenințând-o că o va da în judecată. Atunci aceea a mers la Sfântul Vasile cel Mare și i-a povestit tot ceea ce s-a întâmplat. După ce a ascultat-o, Sfântul Vasile i-a spus:

– Eu mâine voi săvârși Dumnezeiasca Liturghie. Vino împreună cu negustorul și cu un cântar. Vom cântări o părticică pe care o voi scoate pentru sănătatea și mântuirea negustorului și a rudelor lui. O vom pune pe un taler al cântarului, iar pe celălalt negustorul va pune aur până ce va cumpăni celălalt taler, iar cu acest aur îți va plăti Dumnezeiasca Liturghie, pe care a săvârșit-o preotul adormit.
Preoteasa a mers la negustor și i-a spus cuvintele Sfântului Vasile, Negustorul s-a bucurat și a doua zi dimineață a mers la biserică, luând cu el și cântarul și aur din destul.

Sfântul Vasile, săvârșind Proscomidia, a scos o părticică pentru negustor și pentru rudele lui și pus o pe cântar. Apoi a poruncit negustorului să pună aur pe celălalt taler al cântarului. Dar cu cât negustorul punea mai mult aur, cu atât acea mică părticică se făcea mai grea. Și iarăși adăugând aur, mai jos se ducea talerul cu părticica pe care o scosese Sfântul Vasile cel Mare din prescură.
Văzând negustorul această mare taină a dumnezeiescului Har, l-a cuprins frica și s-a smerit. Îndată a cerut iertare de la Sfântul Vasile și de la preoteasa preotului adormit și nu a mai pretins să i se întoarcă banii!!!

Dragii mei aceasta este puterea pomenirii la Sfanta Liturghie! Noi proscomidim, adică scoatem particele cu prenumele dumneavoastră la, fiecare Sfântă Liturghie, după cererea fiecăruia!!! Este bine ca fiecare să-și aducă din timp bilețelul cu prenumele fiecăruia: vii și adormiți ca să fie pomeniți!!!Dis de dimineața să mergem la Sfanta Biserică cu pomelnicul, tămâie , lumânări, prescură, vin, jertfă și să le dăm la ușa altarului preotilor!!! Dacă nu putem să dăm acest pomelnic la fiecare Sfântă Liturghie, să lăsăm la începutul anului SĂRINDARUL , ADICĂ POMENIREA NOASTRĂ ȘI A CELOR ADORMIȚI ÎN TOT ANUL ÎN CURS. De aceea să ne preocupe ca să fim pomeniți, proscomidiți la toate sfintele Liturghii ,caci ce se pomeneste pe pamant la, Liturghia pământească se pomenește și în cer la Liturghia cerească!!!


duminică, 15 ianuarie 2017

SFIINTII PRIETENII MEI...: SFANTA BISERICĂ CRESTIN ORTODOXĂ



Iubiti credinciosi, să stiti că in timpul fiecarei Sfinte Liturghii, in fiecare Biserică Crestin Ortodoxă, pe fiecare Sfantă Masă, se afla Dumnezeu Iisus Hristos, care se aduce pe Sine Insusi Jerfă, in fata lui Dumnezeu Tatăl, ca să ne mai rabde pe pămant. Dacă nu s-ar aduce Jertfa, Dumnezeu Tatăl ne-ar pierde pentru păcatele mari si grele si strigătoare la Cer, de care este plin absolut tot pămantul. Iisus Hristos este in Sfintele Altare prin prescurea care se preface in timpul Epiclezei (cand strana cântă: "Pe Tine te lăudam...") in Trupul Lui si prin vinul din Sfantul Potir, care tot atunci se preface in Sangele Lui. Iisus Hristos poate fi prezent, in acelasi timp, in toate Bisericile Ortodoxe si pe toate Sfintele Mese fiindcă atributele Lui sunt: INFINIT, VESNIC si NECREAT. De aceea crestinul care nu vine in fiecare duminică la Liturghie, ii intoarce spatele lui Hristos (in schimb este cu fata la grijile lumești...),  si cand sufletul lui va ajunge in fata lui Lui Iisus la judecată, se prea poate ca si Dumnezeu să-i intoarcă spatele, spunandu-i: "Nu te cunosc pe tine (...), mergi in focul cel de veci, blestematule, că mi-ai calcat porunca a 4-a: "Adu-ti aminte de ziua odihnei, s-o sfintesti... ", si va spune ingerilor Săi: "Legati-l de picioare si de maini si aruncati-l in intunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plansul si scrasnetul dintilor" (Matei 22:13). Asadar, iubiti credinciosi,
                   
                              SĂ NU LIPSITI NICIODATĂ DE LA SFANTA LITURGHIE! AMIN!
Preot Ioan.
                                                                                                                               

sursa
                      SFIINTII PRIETENII MEI...: SFANTA BISERICĂ CRESTIN ORTODOXĂ:

joi, 12 iunie 2014

DESPRE SFÂNTA LITURGHIE

                       CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI 

                                                                  PREOT IOAN
Motto:

Aşa grăieşte Domnul slavei:
În fiecare liturghie,
Eu mă cobor din nou la voi,
Deşi mi-e coasta mea străpunsă,
Şi-mi curge sângele şuvoi.

 Mă răstignesc din nou pe cruce,
 În umbra Sfântului Altar,

 Primiţi-mi Sângele si Trupul,
Să nu vin iarăşi în zadar.


                                                        IUBITI CREDINCIOSI



                              Acest cuvânt,   LITURGHIE,
întrebuinţat astăzi în Biserica şi Teologia Ortodoxă, este de origine greacă şi vine de la cuvintele  LITON=POPOR şi   ERGON=LUCRU, care se referă la activitatea depusă de un slujbaş, în interesul întregului popor .

CE ESTE SFÂNTA LITURGHIE?

Sfânta Liturghie, este cea mai puternică slujbă de pe pământ, şi prin fiecare asemenea slujbă, se înnoieşte jertfa de pe Cruce, prin care, Duhul Sfânt preface darurile de pâine şi vin, în însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos. Jertfa de pe Golgota este unică şi irepetabilă: „Căci Iisus Hristos a făcut aceasta, o dată pentru totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine însuşi“ (Evrei 7:27). Dar, pentru ca toate generaţiile viitoare de credincioşi, să se poată împărtăşi din roadele ei binefăcătoare, Mântuitorul ne-a lăsat un mijloc de a o face veşnic prezentă în lume, prin întemeierea jertfei celei noi, care, avea să se aducă de aici înainte pururea în Biserica sa, în locul jertfelor Legii Vechi.

 A FOST PREVESTITĂ ÎNTEMEIEREA SFÂNTEI                                 LITURGHII?

 Da. Întemeierea Sfintei Liturghii a fost prevestită de Mântuitorul, cu mult înainte de patima Sa, şi anume, în cuvântarea ţinută mulţimilor când le-a spus: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a pogorât din cer. Cine mânâncă din pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii, este trupul Meu“(Ioan 6:51).

CAND A FOST INSTITUITA ACEASTA SFANTA SLUJBA

Instituirea a avut loc în ajunul morţii Domnului pe cruce, adică joi seara, la Cina cea de Taină, când Iisus a luat pâinea şi mulţumind, a frânt-o şi a dat ucenicilor Săi zicând: LUAŢI, MÂNCAŢI, ACESTA ESTE TRUPUL MEU. ŞI LUÂND APOI PAHARUL ŞI MULŢUMIND, LE-A DAT, ZICÂND: BEŢI DINTRU ACESTA TOŢI. CĂ ACESTA ESTE SÂNGELE MEU AL LEGII CELEI NOI, CARE PENTRU MULŢI SE VARSĂ SPRE IERTAREA PĂCATELOR (Matei 26:26-28). Sfânta Liturghie, se săvârşeşte conform poruncii date de Mântuitorul, Sfinţilor Săi Apostoli: „Aceasta să faceţi spre pomenirea (în amintirea) mea!“ (Luca 22 : 19). Sfânta Liturghie este deci „Jertfa cea de fără de sânge“ şi ea închipuieşte, sub forma văzută a diferitelor ei acte şi ceremonii, întreaga iconomie a mântuirii noastre, de la Naşterea Domnului şi până la Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli. Ni se înfăţişează, am putea spune, ca într-un film religios mai toate faptele şi momentele de seamă din viaţa şi lucrarea de pe pământ a Mântuitorului: întruchiparea şi naşterea Sa, ieşirea la propovăduire, învăţătura şi minunile Lui, răstignirea, patimile şi îngroparea, învierea şi înălţarea la ceruri.

ACEASTA SFANTA SLUJBA SFANTA A MAI AVUT SI ALTE   DENUMIRI ?                                                                     

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA