vineri, 10 februarie 2017

PREOTUL DUHOVNIC

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


In fiecare parohie există un om care e al tuturor, care e chemat ca martor, ca sfătuitor si sfintitor, in cele mai soleme momente ale vietii omenesti. Un om fără de care, nici nu ne nastem, nici nu murim, un om care te primeste de la sanul mamei si nu te părăseste decat la groapă.

Un om pe care necunoscutii il numesc părinte, un om inaintea căruia crestinii isi duc mărturisirile lor cele mai grele, lacrimile cele mai secrete, un om care prin rostul lui e mangaietorul tuturor durerilor omenesti, care vede bătand la usa sa pe sărac si pe bogat, cel bogat ca să-si lase pe ascuns milostenia, cel sărac să-si primească painea fără să fie umilit; un om care nefiind de nici un rang social, tine deopotriva de toate clasele.

De clasele nevoiase, prin viata lui modestă si prin umilinta nasterii, de cele inalte, prin educatia si stiinta lui; in sfarsit, un om care stie toate, care are dreptul să spună tot, si al cărui cuvant cade de sus asupra mintii si inimii omului, prin autoritatea dumnezeiestii lui misiuni.
                                           
ACEST OM ESTE, PREOTUL!


                                  ..RUGĂCIUNE PENTRU DUHOVNIC..

Mă rog sa aveti doar zile senine,
Si Harul cel dat vă fie-nmultit,
S-ăveti biruinta in vremea ce vine,
Si-n fata furtunii sa stati neclintit.

Cer Dragostea Sfantă ce lumea mai tine,
S-o verse si astăzi,Iisus pe pămant,
Cu bine sa treceti si azi ca si maine,
Ispita si răul ce arde mocnit!

O Oaste cerească vă fie drept gardă,
Si aripi de ingeri vă fie drept scut,
Să-nvingeti ca David, a iadului hoarda,
Ce trece hotarul din iad spre pămant!

Cununi impletit-au, fecioarele-n ceruri,
Ce-asteapt-a fi puse pe frunti de martiri,
Răsplata vă fie, răsplata de-a pururi,
Trai-ve-ti in Slava Eternei Iubiri!

Iar Maica cea Sfantă va rupe zapisul,
Greselilor voastre, de om, pe pămant,
Veti tese din jertfa si sange - Antimisul
Pe care va sta Potirul cel Sfant.

.                                                     BINECUVANTAREA PREOTULUI

Dragii mei, atunci cand un crestin ortodox se intalneste cu un preot ar trebui sa spuna, plecand putin capul: "In numele Domnului, binecuvantati-ma parinte!"
Iar preotul, facand semnul Sfintei Cruci pe capul lui ar trebui sa zica: "Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze!"
Credinciosul ar trebui sa spuna: "Amin!" (adica, Asa sa fie!). Si iata acum temeiul biblic pentru aceasta binecuvantare. Si a grait Domnul cu Moise si i-a zis: "Spune-i lui Aaron (preot al lui Dumnezeu) si fiilor lui (si ei fiind preoti) si le zi: Asa sa binecuvantati pe fii lui Israel si sa ziceti catre ei: Sa te binecuvanteze Domnul si sa te pazeasca! Sa caute Domnul asupra ta cu fata vesela si sa te miluiasca! Sa-si intoarca Domnul fata catre tine si sa-ti daruiasca pace! (Numeri 6:22-27). "Apoi au intrat Moise si Aaron in Cortul Adunarii si cand au iesit, au binecuvantat poporul; atunci s-a aratat Slava Domnului peste tot poporul" (Levitic 9:28).
                                                               CINE ARE MINTE, SA IA AMINTE! 

                                                                                                                                                 Preot Ioan.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA