sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Rugăciune

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur


Şi-n seara asta, Doamne-ţi bat la uşă,
Cu inima tot frântă ca şi ieri.
M-am adunat şi astăzi din cenuşă,
Ca să fiu martor altei Învieri.

Iar am ucis, iar Te-am văzut pe pâine!
Ia-mi bolovanul ăsta, tare-i greu!
Şi mai îngăduie-mă până mâine,
Că nu mai sunt stăpân pe mine, eu!

Să nu mă spui la oameni că-Ţi fac rugă
Şi nici că stau cu Tine noaptea-n prag.
Mi-a încăput măgarul ăsta slugă,
Tocmit la carul morţii, pe ciomag.

Şi n-aş mai vrea ca oamenii să ştie
Că înnoptez cu Tine pe furiş.
Ar fi să-njunghi o nouă liturghie
În rostogolul meu pe povârniş.

Le-am spus că nu mai ştiu nimic de Tine,
Că m-ai trăzni-ntr-o clipă dac-ai fi;
Şi-n ochii lor, neputincios, vezi bine,
Te răstignesc în fiecare zi.

Însângerând în ghimpii remuşcării,
Mă înhăitez de mână cu cei răi
Şi stau de frică-n praştia vânzării,
Bolovăniş pentru trimişii tăi.

De groază-mi creşte-o gheară nevăzută
Şi râcâiesc icoane pe obraz,
Să fie-n cale toată munca slută.
Cum mă mai milui, Doamne, cu răgaz.

Să fi avut o cruce mai uşoară,
Eram şi eu cu ceilalţi la ospăţ
N-aş mai avea azi rană să mă doară,
Nici n-aş fi stat la Nichipercea-n hăţ.

Aş vrea să-ţi spun o vorbă la ureche:
„Am smuls o pană de heruv cândva
Şi-o am aici, într-o cămară veche,
Ţi-aş da-o Ţie, dacă m-ai ierta!?”

N-am altceva, primeşte-mă de milă,
Că tare mai sunt singur şi sărac,
Aprinde-mi iar în suflet o feştilă,
Să mă ridic din zgura-n care zac.

Şi cată de-mi trimite mai degrabă
Un oaspe megieş cu cerul Tău,
Să-mi târnosească calea pe tarabă
Peceţile părerilor de rău.

Poate că mâine-am să-ţi străpung iar coasta
Şi-am să-ţi mai bat în palmă încă-un cui,
Dar Te-oi căta din nou ca-n seara asta:
„Auzi. Nu mă mai spune nimănui!”

de Măgirescu Eugeniu 

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA