duminică, 13 octombrie 2013

Ce nu se vede e veşnic



Un flăcău trufaş, zicea unui preot că nu crede în Dumnezeu de vreme ce el crede numai în ceea ce vede.
Atunci preotul îi aduse o mică maşină electrică, si-l întrebă:
- ?Ce vezi aici?"
Şi flăcăul îi răspunse:
- "Văd nişte sârmă, o rotiţă şi două fire."
- "Numai atât?
- "Da."
Preotul îi puse atunci un fir de sârmă într-o mână şi altul în cealaltă. Pe urmă, învârti mânerul maşinii. Se produse un puternic curent electric, care, trecând prin mâinile flăcăului, îl zgudui aşa de tare, că începu să ţipe.
- "Ei, prietene, ai văzut ce ţi-a trecut prin mâini?"
Tânărul răspunse cu teamă:
- "N-am văzut, dar de aici încolo n-am să mai zic că ,cred numai ce văd.?

Un copil care nu se teme de tatăl său

Într-o zi, un trufaş zicea unui credincios:
- "Ce, sunt copil să mă tem de Dumnezeu?"
Credinciosul îi răspunse:
- "Rău faci că nu lepezi de la tine această orbire a trufiei."
A trecut o bucată de vreme şi iată pe trufaş venind la cel credincios.
Îi zise:
- "M-a gonit fecioru-meu din casă. I-o vândusem lui, cu îndatorirea să mă îngrijească până oi muri. Şi acuma m-a luat cu ciomagul şi m-a alungat.?
Cel credincios i-a răspuns:
- "Nu te supăra, frate, dar se vede treaba că feciorul d-tale te-a auzit când spuneai că nu te temi de Dumnezeu şi auzindu-te ba, azi, ba mâine, şi-a zis şi el: "Dacă tata nu se teme de Dumnezeu, de ce m-aş teme eu de tata?!" Şi de aceea, te-a alungat, dar vinovat de aceasta nu e feciorul, ci numai d-ta.
Trufaşul a pus nasul în pământ şi n-a mai zis nimic.

miercuri, 9 octombrie 2013

Cuviosul Paisie Aghioritul: „Ortodocsii se vor ciocni cu cei din NATO




Extras din revista ATITUDINI, nr. 4

“Focul care s-a aprins în Balcani se va extinde. Stăpânirea rusească de astăzi se va răsturna şi popoarele ortodoxe ale Balcanilor se vor ciocni cu popoarele din NATO, pe terenul Turciei, care va dispărea de pe hartă. Ciprul va primi o palmă vremelnică de la turci. Din această conflagraţie generală, însă, se va naşte Bizanţul. Toate sunt conduse de Logosul divin, nici de americani, nici de evrei. Aceştia se impun câteodată, pentru că Dumnezeu îngăduie, ca să-i pedepsească pe ai Săi.

Vechiul Israel, evlavioşii din vechime, evreii, au fost pedepsiţi de 7 ori. Şi au fost robi timp de 70 de ani la perşi. Când s-a încheiat pedeapsa, aceştia au revenit. A fost o pedeapsă, o palmă dată de Dumnezeu, ca să se trezească. Aceşti evrei au fost vechiul Israel. Astăzi, noul Israel suntem noi, şi pedeapsa noastră este de 70 de ori câte 7 şi nu înşeptită, pentru că noi am avut cunoaşterea dumnezeiască. Robia noastră de 70 de ori câte 7 (1453 de la cucerirea Constantinopolului) concretizată prin Islam, de-abia acum se încheie. Acesta a fost canonul lui Dumnezeu pentru păcatele noastre.

Ceva asemănător s-a întâmplat cu poporul rus. Înainte cu 50 de ani m-am întâlnit împreună cu Bătrânul meu, Iosif Zăvorâtul, cu un călugăr rus, bătrân de vârstă. Ca să-l întărim despre cele înfricoşătoare întâmplate poporului rus, prin încercarea credincioşilor de către comunism, am vrut să-i dăm curaj, spunându-i cuvinte de mângâiere. Acesta însă a zis: „Nu este nimic, este o pedeapsă care va ţine 70 de ani“. „De unde ştii?” l-am întrebat. Şi răspunsul lui a fost: „În 1917, când s-a instaurat comunismul, creştinismul a fost scos în afara legii şi cel care ucidea creştini era socotit erou. Creştinii au intrat în panică şi cei bogaţi au evadat spre Europa, alţii au alergat către biserici, nădăjduind că Dumnezeu va face minunea să-i salveze. Într-o mare biserică, a Sfnţilor Apostoli, au intrat aproape 5000 de creştini. Bolşevicii, când i-au găsit, au pus foc bisericii. Unul dintre creştini n-a murit, ci a reuşit să se urce pe turle, a stat lângă o fereastră şi a respirat. Deci, acesta mi-a zis că atunci când se apropia moartea şi oamenii şi plângeau şi strigau, s-au arătat cei 12 Apostoli şi le-au spus că nu pot să-i ajute, pentru că Dumnezeu nu îngăduie. «Este pedeapsa pentru păcatele voastre, care va ţine 70 de ani!» au zis ei.

Acestea ni le-a spus călugărul rus, cu 50 de ani înainte. În perioada care s-a scurs de atunci aproape că am uitat cuvintele lui. Când a căzut însă turnul de hârtie al «bunăstării răsăritene», atunci mi-am amintit. Am stat şi am numărat şi am văzut că erau exact 70 de ani. Acum şi canonul nostru al celor 70 de ori câte 7 se încheie şi lucrurile vor reveni. Acum legea duhovnicească va fi aplicată în diferite chipuri. Întâi de toate, Dumnezeu va pedepsi pe marii vrăjmaşi ai Ortodoxiei: Islamul şi Catolicismul. Aceştia care lovesc nemilos Ortodoxia vor fi nimiciţi. Chiar şi cei care au distrus civilizaţia bizantină nu sunt turcii care au cucerit cetatea, ci cruciaţii europenii, catolicii, care i-au încurajat pe turci să distrugă Bizanţul. Aşadar, pe urmaşii lor, Dumnezeu îi va aduna acolo înlăuntru şi vor fi ucişi. Voi sunteţi mai tineri şi veţi vedea, de vreme ce veţi fi în viaţă.

Acum va fi marea conflagraţie, Armaghedonul. Ceea ce s-a pornit acum în Balcani nu se va opri. Ceea ce-l împiedică să se răspândească este stăpânirea rusească împărţită, care stă în coasta americanilor. Însă poporul rus îi va arunca şi popoarele creştineşti ale Balcanilor vor reveni. Ruşii vor acum să iasă la Marea Mediterană, acesta va fi imboldul. Însă nu va fi acesta adevărul, ci faptul că Dumnezeu îi provoacă precum instrumentele Lui. Aceştia coborând vor stinge şi vor pierde într-o săptămână vijelia turcească. Şi, când vor ajunge prietenii Turciei (adică urmaşii cruciaţilor), adică popoarele din NATO, ca s-o salveze, atunci acolo va fi marea conflagraţie şi vor fi nimiciţi. Ciprul va primi palma de la turci (pentru că acum este neatins), dar va fi vremelnică. Turcia se va stinge, şi nu va exista nicio pagină în istoria universală care să amintească faptul că a existat acest neam osândit.

Îmi iubesc mult patria şi mă întristez mult că astăzi fii grecilor se ruşinează să spună că sunt greci. Cuvântul grec nu înseamnă rasist. Această trăsătură poate fi pusă pe seama oricărui alt neam, în afară de greci. Acum însă nu mai suntem greci, romei, bizantini, suntem oameni îndumnezeiţi. Ne-am înălţat pe culmi. Este păcat faptul că astăzi diavolul a reuşit şi ne-a înrobit cârmuitorii. Deplâng Grecia vremurilor de acum, nu mai are nimic sfânt. Ca să se salveze ţara, ar trebui ca toţi conducătorii ei, oriunde s-ar găsi, să fugă în exil, să plece, pentru că cei care sunt astăzi sunt corupţi. În acest timp toate au fost vândute, sionismul internaţional îşi aplică astăzi programul pus la punct aici vreme de 180 de ani. Astăzi, însă când toţi suntem îngenunchiaţi şi nu mai există nădejde, Dumnezeul părinţilor noştri va interveni pentru sângele şi moaştele Sfnţilor noştri. Sângele grecesc care s-a scurs pentru Ortodoxie, unit astăzi, va deveni un râu năvalnic care îi va îneca pe canibalii care se numesc astăzi „mai-marii lumii”.

Când a fost dezagregat pentru prima dată atomul şi s-a construit bomba atomică, l-am auzit pe însuşi Eisenhower declarând: „Astăzi ne găsim la porţile matematicii greceşti!” Şi canibalul a spus adevărul! Cât despre situaţia din Iugoslavia de dinainte, aceasta este mâna Vaticanului, sunt „binecuvântările” Papei, ale „Marelui creştin“. Maşinaţiile din spatele tuturor acestora le zămisleşte sionismul internaţional, finanţatorul internaţional, care se numeşte America. Sioniştii sunt America, ea de fapt nu există. Deci, aceştia după ce primesc mesajele sataniste, le pun înainte Vaticanului, acesta le preschimbă în planuri şi în continuare cheamă Islamul să le aplice. Acesta este modul în care funcţionează astăzi planurile satanice. Aceştia au reuşit să-i înrobească pe conducătorii noştri. Nădejdile noastre sunt doar în Dumnezeu, iar voi să vieţuiţi creştineşte, pentru că vă spun cu mâna pe inimă, şi veţi vedea, că nu mai avem zile multe. Ceea ce s-a aprins acum în Balcani va continua. Acesta este mobilul prin care Dumnezeu în felul Său îi va elibera pe creştini şi-i va înălţa din nou la linia de plutire. Şi Bizanţul va reveni. Şi ştiţi de ce? Pentru că popoarele europene se vor reuni la loc. Cine le va dirija? Nimeni! Noi doar să păstrăm credinţa ortodoxă“.

(Din volumul Mica Filocalie a cuviosului Paisie Aghioritul, in curs de aparitie la editura Egumeniţa)

Săvârşirea răului este o slăbiciune, nu o putere. Făcătorul de rele este un slăbănog, nu un viteaz.
De aceea socoteşte întotdeauna pe răufăcătorul tău mai slab decât tine şi, precum nu te răzbuni pe un copil neputincios, tot aşa nu căuta să te răzbuni pe făcătorul de rău. Deoarece el nu este răufăcător din pricina puterii lui, ci din pricina slăbiciunii lui.
În acest fel, vei strânge putere cât marea ce nu se revarsă să înece pe copilul care aruncă pietre în ea.
(extrase din Învătături despre Bine si Rău – Sf. Nicolae Velimirovici)

SFATURI DUHOVNICEŞTI

SFATURI  DUHOVNICEŞTI  ALE  UNUI STAREŢ  DE  LA  OPTINA


Viaţa aceasta ni s-a dat numai şi numai pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, pentru a face bine aproapelui şi pentru a ne nevoi să dobândim Împărăţia Cerurilor, păşind pe calea cea „strâmtă“ şi „îngustă“ pe care ne-o arată Evanghelia (Matei 7:14).
Osteneala acestei vieţi este o povară nesuferită pentru cei care nu cred în
Dumnezeu. Însă pentru cei care îşi încredinţează viaţa lor Domnului nostru Iisus Hristos şi nădăjduiesc în purtarea Lui de grijă, viaţa aceasta devin „jug bun“ şi „povară uşoară“ (Matei 11:30).
Fraţii mei, dacă vreţi să fiţi bineplăcuţi lui Dumnezeu, vă rog să nu dispreţuiţi nicio virtute. Căci în multe chipuri putem deveni plăcuţi lui Dumnezeu..
Purtarea cu dragoste faţă de aproapele, cuvântul nostru plin de mângâiere pe care îl spunem celui întristat, apărarea celui nedreptăţit, împotrivirea faţă de gândurile rele, nevoinţa în rugăciune, răbdarea, milostivirea, dreptatea şi orice altă virtute, acestea Îl odihnesc pe Dumnezeu şi atrag în sufletele noastre harul Lui, care ne ajută să înfruntăm greutăţile vieţii.
Să aveţi drept scop mântuirea voastră, bine plăcând lui Dumnezeu mai ales prin virtutea dragostei. Aceasta să fie singura voastră grijă: cum (aţi putea) să vă îmbogăţiţi în dragoste. Cel care are dragoste, are înlăuntrul său pe Însuşi Dumnezeu.
Să trăiţi în dragostea lui Dumnezeu. Aceasta să vă fie povăţuitoare, aceasta răsuflare. „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el“ (1 Ioan 4:16). Cu dragostea lui Dumnezeu viaţa cea amară devine dulce şi frumoasă.
Dacă trăiţi împreună cu alţii, slujiţi-le cu râvnă, ca şi cum I-aţi sluji lui Dumnezeu Însuşi. Şi să nu cereţi dragoste în schimbul dragostei voastre, nici recunoştinţă pentru jertfa pe care o faceţi, nici laudă pentru smerenia voastră.
Nu fiţi morocănoşi şi distanţi, ci comportaţi-vă ca pruncii cei fără de răutate, şi, dacă e nevoie, ajutaţi cu bucurie pe aproapele vostru. Luaţi aminte să nu-l răniţi nici măcar cu privirea, ci să-l iubiţi din tot sufletul pentru că valoarea lui este nepreţuită. Este mădular al lui Hristos, pentru care El şi-a vărsat sângele.
„Dragostea“ spune Apostolul „acoperă mulţime de păcate“ (1Petru 4:8). Când se face aceasta? Atunci când deveniţi mângâiere celor întristaţi, odihnă celor necăjiţi, ocrotitor săracilor, tată orfanilor, alinare bolnavilor, povăţuitor rătăciţilor, grabnic ajutător oricărui creştin. Pentru această dragostea voastră către fraţii mai mici ai lui Hristos, către cinstitele Lui mădulare, Domnul nostru va şterge păcatele voastre şi vă va învrednici să-L vedeţi „faţă către faţă“
(1 Corinteni 13:12)
în Împărăţia Lui cea veşnică.
Feriţi-vă de cuvintele şi faptele care pot să-i smintească şi să-i rănească pe fraţii voştri. Însă jignirile pe care vi le aduc alţii să le primiţi ca dar de la Dumnezeu. Este arma pe care v-o oferă Însuşi Domnul ca să omorâţi patimile care se cuibăresc în sufletul vostru.
Nu vă răzbunaţi pentru jignirile şi suferinţele pe care vi le pricinuiesc alţii. Ci răbdaţi şi să nu doriţi niciodată să amărâţi pe cineva. Făcând astfel, să fiţi siguri că şi numele voastre vor fi numărate printre numele sfinţilor „care sunt scrise în Cartea Vieţii“ (Apocalipsa 21:27).
Să nu vă amintiţi cu tristeţe de răul pe care vi l-a pricinuit fratele vostru, ca să nu-şi amintească şi Domnul de păcatele voastre pe care vi le-a iertat.
Răul să-l biruiţi cu binele. Răul nu se îndreptează niciodată cu rău.
Înainte de a spune ceva, gândiţi-vă dacă nu cumva, prin cuvintele voastre jigniţi pe Dumnezeu sau pe aproapele vostru.
Înainte de a vizita pe fratele vostru îndemnaţi-vă sufletul să păstreze şi după vizită aceeaşi bună dispoziţie şi dragoste pe care o nutriţi acum faţă de el, indiferent de felul în care vă va primi acela.
La fiecare neînţelegere cu aproapele vostru, cercetaţi-vă  mai întâi pe voi înşivă. Cultivând prihănirea de sine, vom vedea că pricina neînţelegerii suntem noi înşine.
Nu aduceţi justificări. Evitaţi certurile. Comportaţi-vă cu îngăduinţă faţă de aproapele vostru, potrivit cu caracterul şi cu vârsta lui. Încercaţi cu orice chip să fiţi compătimitori faţă de toţi.
Răbdaţi, fără să murmuraţi, comportarea urâtă a aproapelui vostru, indignarea lui, mânia lui, faptele lui necugetate.
Când vedeţi că vreun sentiment de antipatie către aproapele vostru vă atinge sufletul, nevoiţi-vă să-l alungaţi.
Siliţi-vă pe voi înşivă să ajutaţi şi să slujiţi în vreun fel acelui frate şi să spuneţi rugăciunea ce urmează: „Doamne, mântuieşte pe robul tău (cutare) şi cu sfintele lui rugăciuni linişteşte şi sufletul meu“. Văzând Domnul această bunăvoinţă a voastră, nu numai că se va dezrădăcina din voi antipatia, dar va şi sădi în voi sfânta Lui dragoste.
Certurile tulbură sufletul şi îndepărtează pacea. Înfruntaţi orice gând ce vă îndeamnă la ceartă cu dulcea rugăciune a lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul“.
Nu pătaţi cinstea aproapelui prin cuvintele voastre. Folosiţi limba numai pentru a-L slăvi pe Dumnezeu şi pentru a spune cuvinte folositoare de suflet fraţilor voştri. Dacă vreţi să clevetiţi pe cineva, aduceţi-vă aminte mai întâi, de păcatele voastre – toate cele pe care le-aţi făcut din anii tinereţii voastre până astăzi – osândiţi-vă pentru acestea şi astfel veţi evita clevetirea. Nu uitaţi niciodată că a te ocupa de greşeala altora constituie un păcat grav.
Luptaţi în orice chip cu patima mâniei şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, aceasta va ceda. Dacă uneori vă supăraţi sau vă mâniaţi este bine să nu spuneţi nimic. Îndepărtaţi-vă sau , dacă aşa ceva nu este posibil, atunci strângeţi cu tărie buzele voastre ca să nu aruncaţi afară flacăra mâniei care arde în sufletul vostru şi să-i tulburaţi pe cei din jurul vostru. Tăcerea şi rugăciunea este cea mai bună soluţie în acele clipe. Când flacăra mâniei se va stinge şi inima  voastră se va linişti, numai atunci veţi putea spune cuvinte folositoare.
Dacă v-aţi făcut pricină de a se amărî fratele vostru, folosiţi orice mijloc pentru a-l scăpa de mâhnirea pe care i-aţi pricinuit-o.
Cercetaţi-vă pe voi înşivă şi veţi vedea că numai atunci veţi fi în pace cu toţi, când există înlăuntrul vostru răbdare, smerenie, ascultare şi dragoste.
Mântuirea noastră nu se dobândeşte prin multa vorbire, ci prin tăcere şi prin neîncetata supraveghere de sine.
Nu judecaţi niciodată pe aproapele vostru fie că trăieşte în virtute, fie că trăieşte în păcat. „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere să-l facă să stea“ (Romani 14: 4).
În orice împrejurare încredinţaţi-vă pe voi înşivă voii lui Dumnezeu. Acest lucru este mântuitor pentru voi.
Luaţi aminte să nu vă mâhniţi atunci când întâmpinaţi vreo greutate. Suferinţele nu sunt întâmplătoare în viaţa noastră, ci sunt îngăduite de Pronia lui Dumnezeu, în scopul sfinţirii şi mântuirii noastre. Pentru aceasta Dumnezeu a îngăduit ca şi Apostolul Pavel să treacă prin mii de primejdii: „în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi“ (2 Corinteni 11:26).
Cunoscând acest adevăr nu vă îngrijiţi să aflaţi cine şi de ce v-a nedreptăţit. Gândiţi-vă numai că fără îngăduinţa lui Dumnezeu nimeni nu ar îndrăzni nici măcar să vă atingă. Aşadar, mai bine să fiţi recunoscători lui Dumnezeu, deoarece încercările pe care el le îngăduie dovedesc că sunteţi fiii Lui. Acesta se îngrijeşte de voi şi în tot chipul vă povăţuieşte către Împărăţia Cerurilor. „Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?“ (Evrei 12: 7).
În clipele de deznădejde să vă gândiţi că nu Dumnezeu v-a părăsit, ci mai degrabă voi L-aţi uitat. Iată ce vă sfătuiesc să faceţi în clipele voastre de singurătate: să chemaţi neîncetat numele Domnului nostru Iisus Hristos. Siliţi-vă pe voi înşivă la această lucrare chiar dacă sinea voastră se împotriveşte.
Bănuiala nu se potriveşte creştinilor, de aceea să nu o primiţi. Ci mai degrabă Dumnezeu cere de la noi discernământ, atenţie şi cumpătare. „Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii“ (Matei 10:16).
Să mergeţi întotdeauna pe calea de mijloc. Extremele nu folosesc în nici o împrejurare.
„Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa“  (Faptele Apostolilor 1:7). Aceasta a spus-o Hristos Apostolilor. Aceasta doreşte şi de la fiecare rob adevărat al Său, adică să nu se preocupe prea mult de cele viitoare (sfârşitul lumii etc.).
În toată viaţa voastră să nu uitaţi ca înainte de fiecare lucrare pe care vreţi să o săvârşiţi  să vă întrebaţi pe voi înşivă: „Nu cumva ceea ce vreau să fac este potrivnic voii lui Dumnezeu? Nu cumva este păgubitor pentru sufletul meu? Nu cumva îl nedreptăţesc pe fratele meu?“. Dacă după o amănunţită cercetare de sine, conştiinţa voastră nu se împotriveşte, puteţi împlini liniştiţi dorinţa voastră. Dacă însă conştiinţa vă mustră înfrânaţi-vă şi evitaţi împlinirea acelei voinţe.
Să lucraţi cu atenţie şi fără grabă. Şi atunci toate lucrările voastre vor fi încununate de reuşită.
Să vă consideraţi pe voi înşivă ca fiind cei mai păcătoşi şi „în urma tuturor“ (1 Corinteni 15:8).
Podoaba şi frumuseţea tuturor virtuţilor este smerenia. Aceasta este pentru sufletul omenesc ceea ce este ploaia pentru pământul uscat. Adevărata smerenie îşi are începutul în smeritul Iisus Hristos. „Învăţaţi de la Mine“, ne îndeamnă Domnul, „că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre“ (Matei 11: 29).
În această virtute (smerenia) Se odihneşte şi binevoieşte Dumnezeu. Către cine voi căuta“, spune El, „dacă nu spre cel smerit şi liniştit şi care tremură de cuvintele mele“ (Isaia 66: 2).
Dar ce este smerenia? Smerenia este să te socoteşti pe tine însuţi ca fiind cel mai mare păcătos, să nu jigneşti, să nu înjoseşti şi să nu judeci pe cineva, ci să-ţi vezi numai păcatele tale. Smerenia înseamnă să nu cauţi laude, bogăţie, slăviri şi cinstiri, ci să te consideri pe tine însuţi cu desăvârşire nevrednic de toate acestea.
Omul smerit rabdă cu bărbăţie jignirile, defăimările şi clevetirile, crezând cu tărie că este vrednic de ele. În toate se comportă cu veselie. Este gata să slujească cu dragoste oricui. Nu dă nici o importanţă faptelor lui bune şi cu atât mai mult, nu vorbeşte despre ele dacă nu este nevoie.
O astfel de smerenie mă rog să vă dăruiască Domnul şi vouă, pentru că aceasta vă va slobozi din legăturile păcatului şi vă va conduce la dragostea Aceluia Care  „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, şi încă moarte pe Cruce“ (Filip 2: 8).
Câmpiile care se află la joasă înălţime sunt aproape întotdeauna fertile şi roditoare, în timp ce munţii înalţi rămân întotdeauna neroditori. Şi spicele care stau drepte sunt goale, pe când cele ce se apleacă jos sunt pline de rod. Sârguiţi-vă să câştigaţi inimă smerită şi vă veţi îmbogăţi cu roade duhovniceşti care vă vor ajuta să dobândiţi mântuirea.
Câmpiile fertile sunt adăpate de ploile care cad din cer şi de apele care coboară de pe munţi. La fel şi oamenii smeriţi primesc din cer cu îmbelşugare harul Sfântului Duh şi se înalţă duhovniceşte ca munţii cei înalţi.
Aşadar, dacă şi voi vă veţi încredinţa cu smerenie voii lui Dumnezeu şi vă veţi înstrăina de păcat, atunci vă va cerceta Duhul Sfânt, Mângâietorul, şi se va sălăşlui pentru totdeauna în sufletele voastre.
Schimbaţi originea voastră nobilă cu cinstita robie a Domnului nostru Iisus Hristos. Depărtaţi-vă de bunăstare şi de lucrurile de prisos şi nu vă mândriţi în faţa fraţilor voştri, căci înaintea Domnului suntem toţi egali. De altfel Domnul ne cheamă pe toţi cu aceleaşi cuvinte la masa Lui cea duhovnicească: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu…Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al Legământului celui nou care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (Matei 26: 26-28).
Părăsiţi calea cea largă, căci milostivul Dumnezeu vă îndeamnă să intraţi în Împărăţia Cerurilor prin poarta cea strâmtă. Calea cea largă vă va duce la pierzarea cea veşnică. De altfel nu este acum timpul pentru petreceri şi prăznuiri. Evanghelia ne spune că sunt „fericiţi cei ce plâng acum“ (Luca 6:21), nu cei ce chefuiesc şi petrec.
Dacă cereţi de la cineva ceva, să o faceţi cu răbdarea cananeencei (Matei 15: 21-28).
Păziţi-vă gura de cuvinte de prisos şi nefolositoare. Nevoiţi-vă cu rugăciunea lui Iisus, înfrânaţi-vă şi Domnul vă va hărăzi nepreţuitul dar al dragostei Lui.
„Daţi cezarului cele ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu“ (Marcu 12:17). În timp ce trupul se mişcă pentru împlinirea treburilor necesare, inima trebuie să rămână dăruită în întregime lui Dumnezeu. Numai astfel vom reuşi, în acest Babilon contemporan, să nu uităm adevărata noastră destinaţie, Ierusalimul cel de sus.
Să-L iubiţi pe Dumnezeu şi să vă rugaţi Lui cu încredinţarea că El este Tatăl vostru.
Smeriţi-vă înaintea tuturor fraţilor voştri, şi Dumnezeu, Bunul vostru Tată se va bucura de smerenia voastră şi vă va îmbrăţişa cu dragostea Sa.
Dacă acum nu simţiţi nici o mângâiere în rugăciune, să fiţi încredinţaţi că Domnul vă pregăteşte mângâieri dumnezeieşti pentru mai târziu. Stăruiţi în rugăciune şi în scurt timp vă veţi desfăta de dulceaţa Lui. „Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi S-a plecat spre mine. A auzit rugăciunea mea. M-a scos din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului. Şi a pus pe piatră picioarele mele şi a îndreptat paşii mei. Şi a pus în gura mea cântare nouă, cântare Dumnezeului nostru“ (Psalm 39: 1-4).
Când vedeţi că vă cuprinde descurajarea melancolia, trândăvia şi acedia, atunci siliţi-vă inima la lucrarea rugăciunii: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim“ (Matei 8:25). Gândiţi-vă ca aceste clipe de trândăvie pot fi ultimele clipe ale vieţii noastre…Peste puţin poate că va urma moartea…Şi după aceea, judecata lui Dumnezeu…Lăsaţi aşadar la o parte lenea şi moleşeala.
Dacă nu va părăsi omul voia sa, nu va putea să pună început lucrării mântuirii sale şi, cu atât mai mult, să se mântuiască. De aceea fiii  mei, cereţi de la Domnul să vă ajute să vă tăiaţi voia.
Pentru folosul vostru sufletesc, supuneţi-vă cu desăvârşire poruncilor Tatălui nostru cel ceresc, iubiţi tăcerea şi nevoiţi-vă cu neîncetata rugăciune a lui Iisus. Cu cât Domnul va rămâne mai mult în inima voastră, cu atât se vor înmulţi în voi răbdarea, dragostea şi smerenia.
Singurul lucru pe care vi-l doresc vouă şi mie însumi în viaţa aceasta este curăţirea de patimi. Şi-l rog pe Dumnezeu să folosească orice mijloc ca să curăţească  fărădelegile noastre, chiar dacă aceasta se face prin dispreţuirile lumii, jigniri şi înjosiri, adică lucruri pe care cu greu le acceptă raţiunea omenească. În viaţa duhovnicească trebuie să păşim povăţuindu-ne după poruncile lui Hristos  şi nu după logica omenească.
Chiar dacă faptele noastre bune se săvârşesc în numele lui Dumnezeu, nu sunt ele cele care ne mântuiesc , ci mila lui Dumnezeu. Această milă dumnezeiască să vă acopere şi pe voi, prietenii  mei, în toate zilele vieţii voastre. Voi toţi, drepţi şi păcătoşi să alergaţi la milostivul nostru Domn Iisus Hristos şi în El să vă puneţi nădejdea, pentru că această „nădejde nu ruşinează“ (Romani 5: 5).
Nu dispreţuiţi cuvintele mele şi nu le consideraţi greu de împlinit. Pentru Domnul şi cu Domnul, cele grele devin uşoare şi cele neplăcute plăcute. „Căci jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară“ (Matei 11: 30).


Sfârşit şi lui Dumnezeu laudă!

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA