sâmbătă, 23 februarie 2013

Putem comunica cu îngerul păzitor


Comunicarea cu îngerii este o experienţă profundă şi frumoasă care ne poate accelera evoluţia spirituală personală.
Trebuie să ne liniştim mintea şi să cerem să simţim prezenţa şi iubirea îngerului. Acea legătură iubitoare este una dintre cele mai profund mişcătoare experienţă care este posibil ca îngerul să se aştepte să i-o cerem.
Există multe tehnici diferite de contactare a îngerilor şi probabil toate funcţioneaza. Dacă o anumită metodă nu funcţionează pentru cineva, este bine să perseveram în intenţia noastră de a-l invita pe înger la întâlnire şi să ţinem mite că vizitele angelice în planul fizic sunt extrem de rare. Sentimentele de a fi îmbrăţişaţi sau atinşi, sau de a simţi mirosuri de flori acolo unde nu e nimic, de a auzi sunete, muzica şi uneori chiar voci sau de a avea viziuni mentale sunt mult mai obişnuite. Se mai poate să simţim curgerea energiei vindecătoare prin corp sau faptul că suntem infaşuraţi într-o lumină caldă binefăcătoare. Toate acestea pot fi semne ale unei vizite angelice.
Este perfect normal la început să simţim o incertitudine a contactului şi să ne întrebăm dacă nu cumva este imaginaţia. Prin intuiţie creatoare şi imaginaţie mulţi dintre noi devenim la început conştienti de tărâmurile şi fiinţele spirituale.
Ele sunt cu adevărat reale, nu fantastice. Continuitatea experienţelor şi a comunicărilor, în timp, ne vor ajuta să devenim siguri de realitatea şi calitatea îngerului, şi de informaţiile şi energia pe care o primim de la înger.
Cheia comunicării cu îngerii este de a fi receptivi şi de a persevera în a comunica cu ei. Ei ne aud întotdeauna, chiar dacă noi nu ne dam seama de asta.
Deseori mesajele îngerului vor veni în forma unor semne prevestitoare şi sincronicităţi. Trebuie sa fim atenţi la semnele subtile sau evenimentele care se petrec în jurul nostru precum căderea unei cărti şi deschiderea ei la o pagina care indică un înger etc. Vom descoperi că, pe masură ce ne ridicăm nivelul de vibraţie prin meditaţie, şi practicăm din ce în ce mai mult iubirea de Sine şi de ceilalţi, ne va fi mult mai uşor şi natural să comunicăm cu îngerii şi cu alte fiinţe spirituale subtile. Acestea aleg să intre în contact cu noi în mod natural şi nu le putem obliga să facă asta. Ridicarea nivelului de vibraţie este şi o cale de a elimina posibilitatea de a contacta fiinţe mai puţin benefice.
Cea mai simplă meditaţie de contactare a îngerilor este de a ne rezerva o anumită perioadă de timp, zilnic, şi de a intra într-o stare de receptivitate relaxată, timp în care pur şi simplu ne rugăm să intrăm în contact cu îngerul şi ne deschidem oricăror informaţii sau mesaje care pot veni de la el. Unii oameni îşi imaginează o sferă de lumină în centrul capului lor, în timp ce se focalizează pe comuniunea cu îngerii.
Mulţi pot mai degrabă simţi energia iubitoare a îngerilor decât să le audă mesajul.
Fiecare om are un înger personal care îi supraveghează evoluţia. Îngerul Păzitor care are şi rolul de a proteja, este cel mai important înger de contactat pentru noi, şi este mai important decât orice alt ghid pe care l-am putea căuta.
Omenirea a intrat acum într-o fază în care evoluţia spirituală a devenit mai importantă decât protecţia. Lumea va deveni mai sigură decât a fost, mare parte pentru că suntem acum pregătiţi să devenim parteneri activi ai îngerilor şi a întregii vieţi de pe această planetă şi din univers.
Îngerul personal
Fiecare avem un înger şi acesta este lângă noi pentru a ne supraveghea, şi a ne asista dezvoltarea spirituală nu doar din momentul naşterii, nu doar din momentul concepţiei, ci chiar din clipa în care îngerii şi umanitatea au apărut din aceeaşi respiraţie a Creatorului pentru a umple diferitele tărâmuri ale realităţii.
Ingerul ne cunoaşte la modul absolut orice gând, acţiune şi sentiment pe care le-am avut vreodată, şi ne iubeşte complet, total şi necondiţionat. Suntem mereu iubiti, întelesi şi preţuiţi. Îngerul este pregătit să ne ofere alinare, şi să ne protejeze pe calea împlinirii dorinţelor sufletului.
Pe lângă îngerul personal care ne supraveghează evoluţia spirituală, mai există lângă noi alţi ghizi şi spirite de ajutor.
Îngerii nu sunt specifici unei singure religii sau unor anumite credinţe şi practici. Toţi oamenii care intră în contact cu îngerii continuă să îşi practice religia pe care o practicau şi înainte, şi probabil că se vor ridica deasupra oricărei dogme restrictive a acelei religii, si vor căpăta o întelegere clară a interconectivităţii spirituale a vieţii.
Nu putem să avem contacte veritabile cu îngerii şi să rămânem intoleranţi, sau să avem prejudecăţi în viaţa obişnuită.
Întâlnirea cu îngerul nostru şi cu Sinele Suprem ne conduce în mod natural la înţelegerea a ceea ce suntem, devenind conştienţi de ceea ce ne înconjoară.
Pentru majoritatea oamenilor posibilitatea de a lua legătura cu îngerii a reprezentat începutul unei perioade de eliberare a blocajelor spirituale si de trăire a unei fericiri emoţionale, însemnând totodată şi o perioadă întrucâtva turbulentă a vieţii, deoarece îngerii au început în a-i ajuta să înveţe să facă faţă unor obstacole care apar.
Există o mulţime de modalităţi de contactare, şi până la urmă una din ele se va potrivi pentru fiecare.
În general vorbind, a învăţa să meditam ne va accelera progresul spiritual în toate domeniile, inclusiv în direcţia contactării îngerilor.
Scopul principal al îngerilor este de ne supraveghea evoluţia spirituală. Îngerul păzitor va fi şi el specializat în anumite domenii de interes, care sunt în mod particular potrivite pentru a ne ghida pe calea noastră individuală.
Un alt mod important în care îngerii lucrează cu noi este acela de a ne trimite energii spirituale şi vindecătoare. Când simţim vibraţii în corp, deseori sunt energii transmise de îngeri. Fiind atenţi la ce ne înconjoară pentru a observa semnele particulare şi informaţiile pe care îngerii ni le transmit, nu toţi vom primi mesaje verbale, dar sentimentul că suntem ascultaţi ne va confirma faptul că suntem în contact cu îngerul.
Cu privire la numele îngerului, trebuie să ştim că numele pe care îl primim dacă solicităm aceasta, este pur şi simplu doar pentru noi, şi este cât se poate de apropiat de vibraţia energetică a îngerilor pe care noi o putem percepe. Îngerii nu folosesc nume ca şi noi, deoarece ei nu se simt separaţi unii de alţii asa cum ne percepem noi. A afla numele unui înger nu este foarte important pentru noi. Atunci când primim ca răspuns un nume, nu trebuie să fim surprinşi dacă acesta nu este tipul de nume la care ne aşteptăm ca îngerul să îl aibă.

miercuri, 20 februarie 2013

RUGACIUNE CATRE MAICA DOMNULUI PANTANASA




Atotbuna Stapana, Sfanta Maica a lui Dumnezeu, Pantanassa, Imparateasa a Toate, nu sunt vrednic ca sa intri sub acoperamantul Tau. Ci ca ceea ce esti milostiva Maica Dumnezeului celui milostiv, spune numai un cuvant si se va tamadui sufletul meu si trupul meu slabit se va intari. Caci tu ai tarie putincioasa si cuvantul tau este plin de putere, o, Imparateasa a Toate. Adu-mi biruinta, roaga-te pentru mine ca sa maresc numele tau cel minunat totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

duminică, 17 februarie 2013

Rugăciune



Doamne iartă-mi răutatea
Din cuvinte şi gândire,
Din trăirea egoistă
Şi părerile de sine.

Dă-mi putere-n simţământul
Tainic şi duhovnicesc,
Dă-mi smerenie profundă,
Mai deplin şi mai firesc.

Să trăiesc viaţa-n credinţă,
Tot mai vie mai curată,
Mai firească şi mai sfântă
Şi cât mai nevinovată.

Dă-mi adâncă cercetare
Să cunosc răul din mine.
Dă-mi să scap de judecare
În păcatele străine.

Dă-mi cuvânt ce poartă milă
Şi iubire adevărată,
Dă-mi să simt în orice semen
Suferinţa ce o poartă.

Dă-mi să plâng cu cel ce plânge,
Şi să-i dau –întru credinţă-
Şi cămaşa de pe mine,
Să-l mângâi în suferinţă.

Dă-mi iubirea Ta divină
Pentru ţară şi popor
Să mă pot ruga cu lacrimi
Scumpule Mântuitor.

Dă-mi să plâng în rugăciune
Pentru oamenii curaţi,
Plini de lipsuri şi necazuri
Şi la bănci îndatoraţi.

Pentru cei bătrâni şi singuri
Ce n-au bani nici pentru pâine,
Şi au datorii la apă,
La căldură şi la Tine.

Pentru pruncii ce vin Doamne,
Azi pe lumea suferinţei
În familii fără viaţa
Şi virtuţile credinţei.

Pentru preoţi şi biserici,
Pentru-nalta ierarhie,
Spre a nu despărţi credinţa
De lumina veşniciei.

Dă-ne Doamne tuturora
Înţelegerea credinţei
În care-au trăit străbunii
Şi folosul suferinţei.

(Nicolae Mirean)

sâmbătă, 16 februarie 2013

DATORIILE CRESTINULUI



162. Care este rostul legilor morale?

Din cele spuse pana acum am inteles ca crestinul trebuie sa se calauzeasca in viata dupa legile morale. Acestea ii arata datoriile prin implinirea carora isi poate intocmi viata potrivit voii lui Dumnezeu si dobandi mantuirea sufletului.

163. Care sunt aceste datorii ale crestinului?

Datoriile crestinului le-a aratat lamurit Mantuitorul in raspunsul dat unuia dintre ispititorii Sai, care voia sa cunoasca cea mai mare porunca din Lege, zicandu-i: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este marea si intaia porunca. Iar a doua, la fel ca si aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti" (Matei 22, 37-39). Asadar, crestinul are datorii catre Dumnezeu, catre sine insusi si catre aproapele. Despre ele s-a vorbit in partea de mai inainte. De aceea acum le aratam la un loc, dar numai pe scurt.

164. Care sunt datorule catre Dumnezeu?

Crestinul este dator sa se straduiasca sa cunoasca pe Dumnezeu si sa recunoasca in El pe Creatorul, Binefacatorul, Sfintitorul si Judecatorul sau si numai Lui sa-I slujeasca cu toate puterile sale. Aceasta o cere porunca intai a Decalogului, precum si Mantuitorul, prin cuvintele spuse cu prilejul ispitirii Lui de catre diavol: "Piei, satano, caci scris este: Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si Lui singur sa-I slujesti" (Matei 4, 10).

165. In ce chip slujeste crestinul lui Dumnezeu?

Crestinul slujeste lui Dumnezeu prin insusirea si punerea in lucrare a celor trei virtuti teologice: credinta, nadejdea si dragostea, precum si prin implinirea constiincioasa a tuturor actelor de cult, dupa randuiala sfintei noastre Biserici Ortodoxe (rugaciunea, serbarea Duminicii si a celorlalte zile de sarbatoare, cinstirea ingerilor, a sfintilor, a sfintelor moaste, a sfintelor icoane, a sfintelor cruci, respectarea persoanelor, locurilor, lucrurilor si numelor sfintite de Dumnezeu, tinerea juramantului si votului, marturisirea fara sfiala si teama a invataturii sfintei noastre Biserici Ortodoxe, dupa pilda Mantuitorului, a Sfintilor Apostoli si a Sfintilor Mucenici).

Despre acestea s-a vorbit mai inainte.

166. Ce intelegem prin datoriile crestinului catre sine insusi?

Pentru a putea face fata asa cum se cuvine diferitelor trebuinte ale vietii si pentru a-si indeplini menirea sa morala, crestinul are nevoie de pregatire sufleteasca si trupeasca. Aceasta pregatire o au in vedere tocmai datoriile catre sine insusi. Prin mijlocirea lor, puterile si insusirile credinciosului, ajutate de harul sfintitor, infloresc si rodesc binefacator in viata.

167. De cate feluri sunt datoriile catre sine insusi?

Datoriile catre sine insusi sunt de doua feluri: unele privesc intreaga fiinta a credinciosului, iar altele, fiecare parte alcatuitoare a fiintei sale, adica sufletul si trupul.

168. Care sunt datoriile crestinului catre intreaga sa fiinta?

Datoriile crestinului catre intreaga sa fiinta se cuprind in trei virtuti de seama: cinstirea de sine, dragostea de sine si smerenia.

169. Ce este cinstirea de sine?

Cinstirea de sine este virtutea prin care credinciosul recunoaste si pretuieste vrednicia cu care Dumnezeu l-a inzestrat mai mult decat pe toate celelalte fapturi. Cu mintea sa, credinciosul isi da seama ca el are insusiri si puteri care-1 deosebesc de toate celelalte fapturi. Credinta crestina u arata ca numai omul este creat "dupa chipul lui Dumnezeu" (Fac. 1, 26-27); ca este scapat din robia pacatului prin jertfa Mantuitorului, ca este "templu al Duhului Sfant" (I Cor. 6, 19) si chemat la fericirea vesnica. Faptul acesta, de buna seama, trebuie sa-i fie crestinului indemn puternic de a pretui dupa cuviinta darurile si vrednicia cu care l-a inzestrat Dumnezeu numai pe el, adica indemn puternic de a se cinsti si respecta pe sine.

170. In ce chip isi arata crestinul cinstirea de sine?

Crestinul isi arata cinstirea de sine, pe de o parte, prin ferirea de faptele rele, care intuneca si injosesc chipul lui Dumnezeu in el; iar pe de alta parte, prin savarsirea faptelor bune, care il conduc spre asemanarea cu Dumnezeu si prin pastrarea cinstei sau a numelui celui bun.

171. Ce este cinstea sau numele cel bun?

Cinstea, numele cel bun sau onoarea este recunoasterea de catre ceilalti semeni a vredniciei morale si a muncii cuiva. Ea se castiga prin nazuinta fireasca a credinciosului de a-si indeplini constient datoriile sale, prin purtarea cuviincioasa in orice imprejurare si prin statornicia in bine. In Sfanta Scriptura se spune ca "Un nume bun este mai de pret decat bogatia" (Pilde 22, 1). Constiinta cinstirii de sine este un frau impotriva pacatelor si un indemn catre virtute. De aceea, datoria crestinului este sa-si castige si sa-si apere cinstea sa.

172. Care sunt foloasele cinstirii de sine?

Cinstirea de sine este un scut puternic impotriva ispitelor pacatului, indemn tare de a starui si inainta in virtute, izvor bogat al dragostei si multumirii catre Dumnezeu pentru darurile primite, precum si al dragostei catre aproapele care si el, asemenea, este creat dupa "chipul lui Dumnezeu".

173. Care sunt pacatele impotriva cinstirii de sine?

Pacatele impotriva cinstirii de sine sunt: injosirea prin fatarnicie, lingusirea, vietuirea pacatoasa si nepasarea fata de cinstea proprie.

174. Ce este dragostea de sine?

Dragostea de sine este virtutea prin care crestinul, intarit de harul sfintitor, nazuieste sa-si dezvolte darurile primite de la Dumnezeu si sa-si desavarseasca viata, potrivit legilor morale, spre a ajunge la unirea cu Dumnezeu. Deci, pe cand dragostea fireasca de sine se cuprinde in imboldul pastrarii vietii, virtutea dragostei de sine se arata prin pastrarea, sporirea si buna intrebuintare a darurilor primite de la Dumnezeu.

175. In ce chip isi arata crestinul dragostea de sine?

Crestinul isi arata dragostea de sine prin grija fata de luminarea si intarirea puterilor sufletesti si de mantuirea sufletului, dupa cuvantul Sfintei Scripturi, care spune: "Ce-i va folosi omului daca ar castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde?" (Matei 16,26), precum si prin grija pentru sanatatea trupului si pentru folosirea lui in slujba lui Dumnezeu si a aproapelui.

176. Care sunt foloasele dragostei de sine?

Virtutea dragostei de sine, fiind nedespartita de dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele, este neaparat necesara pentru mantuire. Fara ea, crestinul nu poate implini lucrul pe care i l-a incredintat Dumnezeu in aceasta viata, nu poate fi staruitor in bine si nici nu poate folosi bine virtutile crestinesti. Ea infraneaza poftele rele, duce la ferirea de pacat si la impodobirea cu alese virtuti crestine.

177. Care sunt pacatele impotriva dragostei de sine?

Pacatele impotriva dragostei de sine se cuprind, pe scurt, in ura de sine, aratata prin savarsirea de fapte rele, precum citim in Sfanta Scriptura: "De vietuiti dupa trup, veti muri, iar daca ucideti, cu Duhul, faptele trupului, veti fi vii" (Rom. 8, 13).

178. Ce este smerenia?

Smerenia, intalnita cu adevarat numai in religia crestina, este virtutea prin care crestinul recunoaste ca toate darurile si insusirile sale bune le-a primit de la Dumnezeu si de aceea nu se mandreste cu ele. "Ce ai, pe care sa nu-l fi primit; iar daca l-ai primit, de ce te falesti, ca si cum nu l-ai fi primit?" (I Cor. 4, 7). Dar pentru ca, pe langa insusiri bune, fiecare om are si slabiciuni, smerenia mai cere ca fiecare sa-si recunoasca si slabiciunile sale, precum si sa recunoasca in acelasi timp si partile bune ale aproapelui. Asadar, smerenia nu se impotriveste cinstirii si dragostei de sine. Dimpotriva, cu cat crestinul este mai patruns de inalta vrednicie a firii sale si de inaltimea chemarii sale, cu atat mai mult el va sti sa pretuiasca si darurile date de Dumnezeu lui si aproapelui, recunoscandu-si totodata atat slabiciunile sale, cat si dependenta sa intru toate de Dumnezeu.

179. Este smerenia necesara mantuirii?

Da, pentru ca fara smerenie nu poate avea loc lucrarea eficienta a harului dumnezeiesc, nici credinta desavarsita, nici rugaciunea cuviincioasa, nici pocainta adevarata si nici staruinta in bine. Astfel, smerenia este una dintre cele mai alese virtuti crestine, fiind cu drept cuvant numita temelia lor. Asa, de pilda, credinta este smerenie a mintii; ascultarea, smerenie a voii; pocainta, smerenie a poftelor si a patimilor. De aceea Mantuitorul si Sfintii Apostoli indeamna cu multa staruinta, prin cuvant si pilda, la impodobirea cu virtutea smereniei: "Invatati-va de la Mine, ca sunt bland §i smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre" (Matei 11, 29), spune Mantuitorul, Care, Dumnezeu fiind, S-a smerit intr-atat incat a luat chipul neputintei noastre si S-a facut om. El a trait o viata plina de lipsuri, urmarind implinirea lucrarii de mantuire a oamenilor, iar nu stralucirea trecatoare a vietii pamantesti. De aceea si Sfantul Apostol Petru indeamna la smerenie, spunand ca "Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har" (I Petru 5, 5).

Pilde alese de smerenie gaseste crestinul in viata Maicii Domnului si a celorlalti sfinti.

180. Care sunt insusirile smereniei?

Smerenia crestina trebuie sa fie: 1) Curata, adica sa porneasca cu adevarat din inima; altfel ea este fatarnicie si mandrie tainuita; 2) Sa fie unita cu adevarata cinstire si dragoste de sine si cu increderea in Dumnezeu; altfel ea este slabiciune vinovata; 3) sa se arate prin fapte si sa fie statornica in toate imprejurarile; altfel ea nu are nici o valoare morala.

181. Care sunt roadele smereniei?

Roadele cele mai de seama ale smereniei sunt: 1) Ascultarea de Dumnezeu si recunostinta fata de El; 2) Cainta pentru pacate si dorul dupa conlucrarea cu harul sfintitor (I Petru 5, 5); 3) Pacea sufletului (Matei 11, 29); 4) infranarea imboldului dupa laude si mariri desarte; 5) Cinstirea, dragostea, dreptatea si ingaduinta fata de aproapele.

182. Care sunt mijloacele pentru castigarea smereniei?

Mijloacele potrivite pentru castigarea smereniei sunt: 1) Rugaciunea pentru dobandirea ajutorului lui Dumnezeu; 2) Luarea aminte la invatatura Mantuitorului, la pilda vietii Sale si a sfintilor; 3) Cunoasterea adevarata de sine, caci cine se cunoaste bine pe sine si isi cunoaste insusirile sale bune, dar si slabiciunile si pornirile sale patimase si are vointa sa le stapaneasca, poate evita faptele rele si starui in cele bune.

183. Care sunt pacatele impotriva smereniei?

Pacatele impotriva smereniei se cuprind in mandrie, adica in patima de a se inalta pe sine peste masura, din care rasar multe alte rele. "Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har" (I Petru 5, 5). Caci, pe cand mandria este moartea virtutilor, smerenia este moartea pacatelor si viata virtutilor. Pacat impotriva smereniei este si injosirea credinciosului, prin folosirea darurilor primite de la Dumnezeu pentru lucrari nefolositoare.

184. Care sunt datoriile crestinului fata de sufletul sau?

Dupa invatatura sfintei noastre Biserici, sufletul este creatie dumnezeiasca, chipul lui Dumnezeu in om, partea spirituala si nemuritoare care-l deosebeste pe om de orice alta faptura, deci partea cea mai de pret a fiintei sale. Din aceasta cauza, datoriile catre suflet sunt cele mai sfinte pentru crestini. Ele se cuprind in grija de luminarea si intarirea puterilor sufletesti cu care l-a inzestrat Dumnezeu pe om spre a trai viata pamanteasca potrivit legilor morale si a dobandi fericirea cereasca. Puterile sufletesti sunt: mintea, vointa si simtamintele.

185. In ce se cuprinde grija fata de minte?

Mintea este puterea sufleteasca prin care omul cunoaste si intelege lucrurile. In ea a sadit Dumnezeu nazuinta de a cunoaste adevarul, de a patrunde in tainele lumii create si a-si insusi cat mai multe cunostinte. Datoria crestinului este de a inlesni aceasta nazuinta si lucrare a mintii sale si de a-i da prilej sa-si adune cunostinte bogate si temeinice, prin care se ridica si infloreste viata. Indeosebi, crestinul trebuie sa se ingrijeasca de luminarea si inzestrarea mintii sale cu invatatura propovaduita de sfanta noastra Biserica Ortodoxa in care se cuprind adevarurile vesnice, descoperite de Dumnezeu. Practica vietii crestine a dovedit ca invatatura crestina este izvor nesecat de cunostinte folositoare si ca nu este trebuinta a vietii care sa nu poata fi indrumata spre bine, in lumina ei. Caci "mintea care iubeste pe Dumnezeu este faclia care lumineaza sufletul", spune Sfantul Antonie cel Mare641 (Filocalia, vol. 1, p. 27).

Cresterea buna in familie, invatamintele din scoala, asezamintele culturale, bibliotecile cu carti bune, si mai ales Biserica, cu slujbele ei si cu propovaduirea cuvantului dumnezeiesc, pun la indemana credinciosului mijloacele potrivite pentru implinirea datoriei de a-si lumina mintea.

186. In ce chip poate pacatui crestinul impotriva acestei datorii?

Impotriva acestei datorii crestinul poate pacatui prin nepasarea fata de adevar si indeosebi fata de adevarul crestin si prin lenea de a-si insusi cunostintele roditoare de bine vremelnic si vesnic.

187. In ce se cuprinde grija fata de vointa?

Vointa este puterea sufleteasca prin care omul isi aduce la indeplinire gandurile si dorintele sale. In ea a sadit Dumnezeu nazuinta spre bine. Dupa invatatura Sfintei noastre Biserici, vointa omului a fost indreptata numai spre bine. In urma pacatului stramosesc insa, slabindu-i-se puterea, ea s-a indreptat mai mult spre rau, fara sa-si piarda insa puterea de a se hotari si spre bine. Mantuitorul, prin jertfa de pe Cruce, a recastigat omului harul dumnezeiesc, pentru a putea birui pornirile vointei spre rau. Astfel, avand ajutorul dumnezeiesc, datoria crestinului este ca, prin virtutea infranarii si a barbatiei, sa-si intareasca puterea vointei sale, incat aceasta, in chip statornic, sa se indrepte numai spre implinirea faptelor bune. "Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele" (Rom. 12, 21). Statornicia vointei omului pe calea binelui se numeste caracter moral. Omul impodobit cu caracter moral nu se lasa abatut din calea binelui, oricate greutati, ispite si primejdii ar intalni. El isi indeplineste totdeauna in chip deplin datoriile sale, tine seama de drepturile semenilor sai, cauta sa fie folositor obstii, iar prin viata si faptele sale isi da silinta sa fie pilda buna altora. Impotriva datoriei de a-si intari vointa spre bine, se pacatuieste indeosebi prin neinfranarea poftelor si a pornirilor rele.

188. In ce se cuprinde grija fata de simtaminte?

Simtamintele, prin care credinciosul isi da seama de ceea ce este frumos, placut si bine, sau neplacut si rau, au mare inraurire asupra dezvoltarii vietii sale religios-morale. De alta parte insa, simtamintele omenesti sunt supuse ratacirii mai mult decat celelalte puteri sufletesti. Din aceasta pricina, datoria crestinului este ca, ajutat de harul dumnezeiesc, sa-si stapaneasca cu mintea si cu voia simtamintele si sa le indrumeze astfel incat ceea ce vor spune ele ca-i placut, bun, frumos si moral sa fie intr-adevar asa.

189. Prin ce mijloace se poate face acest lucru?

Simtamintele pot fi indrumate si intarite in binele moral prin infranarea patimilor, prin citirea cartilor ziditoare de viata morala si indeosebi a celor cu cuprins religios, prin admirarea frumusetilor naturii, prin muzica aleasa, pictura frumoasa s.a. Simtamintele curate se nasc in sufletul credinciosului prin citirile din Istoria sfanta despre dragostea de oameni a lui Dumnezeu, aratata de Mantuitorul, despre curajul Sfintilor Apostoli in propovaduirea invataturii crestine sau despre statornicia in credinta a sfintilor mucenici.

De asemenea psalmii, rugaciunile, sfintele slujbe, cantarile si pictura religioasa sunt izvor de invataminte inalte.Simtamintele produc fiori sufletesti, care duc la hotarari tari, la pocainta si la insufletire spre fapte bune.

190. Care sunt datoriile crestinului catre trupul sau?

Datoriile crestinului catre trupul sau se cuprind, pe scurt, in grija de viata si de sanatatea lui.

Dupa invatatura crestina, trupul este zidire a lui Dumnezeu, locuinta si slujitorul sufletului. El ia parte la primirea Sfintelor Taine si este menit pentru invierea si preamarirea in viata cea de dupa moarte (Rom. 8, 11). Pe de alta parte, de trup este legata viata pamanteasca, in timpul careia crestinul trebuie sa-si pregateasca mantuirea, dupa cuvintele Mantuitorului: " Trebuie sa fac, pana este ziua, lucrarile Celui ce M-a trimis pe Mine; ca vine noaptea, cand nimeni nu poate sa lucreze" (Ioan 9, 4). Viata avand un astfel de pret, crestinul are si datoria si dreptul de a o pastra si apara, atat pentru el cat si pentru obste, precum cere si porunca dumnezeiasca: "sa nu ucizi".

191. Viata nu poate fi nicicand jertfita?

Viata trupeasca este un bun insemnat, dar nu cel mai mare bun al credinciosului. De aceea si datoria pentru pastrarea ei nu este fara margini. Sunt imprejurari in care primejduirea si jertfirea vietii este chiar o datorie. Astfel, Sfintii Apostoli au indurat prigoniri si moarte pentru propovaduirea Sfintei Evanghelii. Sfintii Mucenici au preferat sa moara decat sa se lepede de Mantuitorul, implinind cuvantul Domnului, care spune: "Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida; temeti-va mai curand de acela care poate si trupul si sufletul sa le piarda in gheena" (Matei 10, 28). Pe de alta parte, preotii, medicii, ingrijitorii celor cuprinsi de boli molipsitoare isi pun adesea viata in primejdie, ca si soldatii care apara patria. Implinirea constiincioasa a datoriilor legate de chemarea lor le cere acest lucru pentru binele obstesc.

Asadar, sunt imprejurari care cer primejduirea si chiar jertfirea vietii, dar numai pentru bunuri de pret inalt si din dorinte curate, iar nu din dorinta de a fi laudat de oameni. In afara de astfel de imprejurari deosebite, datoria crestinului este de a-si pastra viata trupului si a ingriji de sanatatea lui. Caci, cu cat trupul este in mai buna stare, cu atat slujeste mai bine sufletului.

192. In ce chip se ingrijeste crestinul de sanatatea trupului?

Crestinul se ingrijeste de sanatatea trupului prin:

1) Hrana potrivita si cumpatare, caci omul mananca pentru a trai, si nu traieste pentru a manca. Iar dupa pilda Mantuitorului si invatatura Sfintilor Apostoli, crestinul trebuie sa ia totdeauna mancarea cu "binecuvantare", adica cu rostire de rugaciuni inainte si dupa masa (I Tim. 4,4, 5).

2) Imbracaminte trebuitoare pentru infatisarea cuviincioasa si pentru ocrotirea trupului de schimbarile vremii.

3) Locuinta sanatoasa, pentru cuvenita odihna si adapostire. Datina crestineasca cere ca locuinta crestinilor sa fie impodobita cu icoane si cu sfanta cruce.

2) Curatenie in imbracaminte si locuinta, precum si curatenie a trupului.

5) Munca si exercitii trupesti, care intaresc puterile si-l mentin pe om in buna stare sufleteasca. Pentru ca a trai inseamna a munci. De aceea este datoria fiecarui crestin sa-si aleaga cu multa chibzuinta si sa se pregateasca cu ingrijire pentru o anumita munca, dupa insusirile si puterile sale.

6) Vindecarea sanatatii zdruncinate de boli. Desigur, crestinismul priveste bolile: sau ca pedepse meritate pentru pacat si mijloace pentru pocainta, ca de pilda: lepra lui Ghiezi, slabanogul de 38 de ani; sau ca mijloace pentru intarire in virtute, ca de pilda suferintele dreptului Iov sau ca prilejuri pentru aratarea puterii lui Dumnezeu, ca de pilda vindecarea orbului din nastere. De aceea, crestinul indura bolile cu rabdare si cu supunere fata de voia lui Dumnezeu si se roaga Lui sa-i aduca usurare si vindecare. "Fiule! In boala ta nu fi nebagator de seama, ci te roaga Domnului si El te va tamadui" (Int. Sir. 38, 9).

Dar aceasta nu inseamna ca crestinul trebuie sa astepte vindecarea numai prin rugaciune si prin mijloacele religioase; adica sa astepte ca Dumnezeu sa faca mereu minuni cu el. Datoria lui este sa ceara si ajutorul medicului si sa foloseasca medicamentele aratate de el. "Cinsteste pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, ca si pe el l-a facut Domnul... Domnul a zidit din pamant leacurile si omul intelept nu se va scarbi de ele" (Int. Sir. 38, 1, 4). Daca si-a recastigat sanatatea, crestinul trebuie sa aduca lauda si multumire lui Dumnezeu, asemenea leprosului vindecat (Luca 17, 15).

7) Odihna. Datoria muncii cere si dreptul la odihna pentru reimprospatarea puterilor si sustinerea sanatatii. Mantuitorul insusi, ca om, avea trebuinta de odihna si se odihnea (Ioan 4, 6). Cel dintai mijloc pentru odihna este somnul. Astfel, muncitorul constiincios nu va renunta la el pentru placeri, dar nici nu va pierde timpul lucrului cu somnul. Timp de odihna sunt si duminicile si zilele de sarbatori, cand crestinul isi intrerupe munca din cursul saptamanii si, dupa participarea la Sfanta Liturghie si ascultarea cuvantului dumnezeiesc, se odihneste si-si reface puterile sale, meditand la cuvantul lui Dumnezeu si facand fapte bune fata de aproapele.

193. Opreste Biserica participarea la bucuriile si placerile vietii?

Sfanta noastra Biserica nu opreste participarea la bucuriile si placerile vietii. Dimpotriva, le considera trebuitoare pentru sanatatea si buna stare a credinciosilor. Ea cere insa ca ele sa nu fie pagubitoare nici trupului si nici sufletului, sa nu rapeasca din timpul de munca si sa fie cu masura. Placerile sunt felurite. Unele mai mult pentru recrearea trupeasca, iar altele mai mult pentru recrearea sufleteasca. Astfel, cei ce lucreaza cu mintea gasesc recreatie si placere in exercitiile trupesti, iar cei ce lucreaza cu bratele, in ocupatiile mintii, pentru a tine cumpana dreapta intre puterile trupesti si cele sufletesti. Folositoare pentru toti sunt exercitiile trupesti, plimbarile cu admirarea frumusetilor naturii, muzica aleasa, teatrul si cinematograful cu cuprins moral si sanatos si, fara indoiala, citirea cartilor roditoare de viata morala. Odihna si recrearea buna ii aduc credinciosului multumire si puteri noi pentru reinceperea muncii obisnuite. Recrearea rea insa ii aduce descurajare si dezgust fata de munca.

duminică, 10 februarie 2013

NU RĂMÂNEM DECÂT CU CEEA CE DĂRUIM



Demult, a trait un print tare-tare bogat, care era, insa, si foarte zgarcit. Nu ar fi dat niciodata nimic. Doar ca, intr-o noapte, a visat ca murise si ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfantul Petru i-a spus: - Vino cu mine sa iti arat unde vei sta de acum incolo. Si au mers ei ce-au mers prin gradinile acelea minunate, pana cand, la un moment dat, au ajuns langa un palat mare si frumos. - A, a strigat tanarul print, aici voi sta ? - Nu, in nici un caz. - Dar, cine va sta aici? - Aici va locui, dupa ce va muri, gradinarul tau. - Cum se poate, el care nu are nimic, care e sarac lipit pamantului, cum sa merite el ase ceva ? - E, nu are gradinarul tau avere pe pamant, fiindca tot ce castiga imparte mereu cu cei mai sarmani decat el. Pe pamant nu strange nimic, fiindca daruieste, dar aici, uite cate a strans! Tot ce vezi aici este rodul bunatatii lui. - Bine, si atunci eu unde o sa stau ? -a mai intrebat nemultumit printul. - Uite acolo, in cocioaba aceea! - Cum, in sandramaua aia ?! Pai acolo sunt doar niste scanduri prapadite care stau gata-gata sa cada ... cum sa locuiesc in mizeria aia ? E drept asa ceva ? - Sigur ca este drept - i-a raspuns Sfantul Petru! Ia gandeste-te, ce ai daruit tu ? Nimic. Ce ai fi vrut sa apara aici!? Daca ai fi fost bun si darnic cum este gradinarul tau, atunci ai fi avut si tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar asa ... Tot ce vezi acolo este rodul zgarceniei tale ... In clipa aceea, tanarul print s-a trezit speriat din visul sau. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pamant, ci in cer. Nu a mai strans bogatii peste bogatii, fiindca la ce i-ar fi folosit mai tarziu ? Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sarmani si, in acest fel, a strans o avere mult mai de pret: recunostinta celor ajutati de el si binele facut. Aceasta era averea pe care nimeni nu i-ar fi putut sa i-o fure!,,

Intelept ar fi ca si noi toti sa procedam aidoma printului din poveste, pentru ca adevarata este vorba care spune ca "Nu ramanem decat cu ceea ce daruim"

Întrebare: Mântuirea este numai prin credinţă, sau prin credinţă plus fapte?



Mântuirea este numai prin credinţă, sau prin credinţă plus fapte?



Răspuns: Aceasta este probabil cea mai importantă dintre toate întrebările legate de teologia creştină. Această întrebare reprezintă cauza Reformei – despărţirea între Biserica Protestantă şi Biserica Catolică. Răspunsul la această chestiune reprezintă principala diferenţă între creştinismul biblic şi cele mai multe dintre cultele aşa-zis creştine. Este mântuirea numai prin credinţă, sau prin credinţă însoţită de fapte?Sunt eu mântuit numai prin credinţa în Iisus, sau trebuie atât să cred în Iisus dar şi să fac anumite lucruri ca să fiu mântuit?

Lămurirea chestiunii legate de mântuirea exclusiv prin credinţă sau mântuirea prin credinţă plus fapte este complicată de o serie de pasaje biblice dificil de pus cap la cap. Comparaţi Romani 3:28, 5:1 şi Galateni 3:24 cu Iacov 2:24. Unii văd o diferenţă între ceea ce spune Pavel (mântuirea numai prin credinţă) şi Iacov (mântuirea prin credinţă plus fapte). În realitate, Pavel şi Iacov nu se contrazic absolut deloc. Singurul punct de contradicţie pe care unii îl reclamă este legat de relaţia dintre credinţă şi fapte. Pavel spune din punct de vedere dogmatic că mântuirea este numai prin credinţă (Efeseni 2:8-9) în timp ce Iacov pare să spună că mântuirea este prin credinţă plus fapte. Răspunsul la această aparentă problemă se găseşte în examinarea a ceea ce spune Iacov. Iacov combate credinţa pe care o poate avea o persoană fără a face fapte bune ca efect al credinţei (Iacov 2:17-18). Iacov atrage astfel atenţia asupra faptului că o credinţă autentică în Hristos va conduce la o viaţă schimbată şi la fapte bune (Iacov 2:20-26). El nu spune că mântuirea este prin credinţă plus fapte, ci mai degrabă că o persoană care este cu adevărat mântuită prin credinţă va face fapte bune ca o consecinţă a mântuirii. Dacă o persoană spune că este credincioasă dar nu se văd fapte bune în viaţa sa – atunci este posibil ca acea persoană să nu aibă o credinţă autentică în Hristos (Iacov 2:14, 17, 20, 26).

Apostolul Pavel spune acelaşi lucru în epistolele sale. Roadele bune pe care credincioşii trebuie să o aibă în vieţile lor sunt enumerate în Galateni 5:22-23. Imediat după ce ne spune că suntem mântuiţi prin credinţă şi nu prin fapte (Efeseni 2:8-9), Pavel ne informează că am fost creaţi să facem fapte bune (Efeseni 2:10). Apostolul Pavel face referire la aceeaşi schimbare semnificativă în viaţa credinciosului pe care şi Iacov o aştepta de la credincioşii adevăraţi: “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17)! Iacov şi Pavel nu se contrazic în învăţătura lor cu privire la mântuire. Ei abordează numai acelaşi subiect din perspective diferite. Pavel se focalizează pe mântuirea numai prin credinţă, în timp ce Iacov atrage atenţia asupra faptului că o credinţă autentică în Hristos are drept consecinţă firească facerea de fapte bune.
sursa

http://www.gotquestions.org/Romana/numai-prin-credinta.html

vineri, 8 februarie 2013

Fii larg la inimă





Fii larg la inimă şi darnic,
fă binele cu pas tăcut.
Că n-ai făcut, vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi c-ai prea făcut.

Ascultă sfatul şi-ndrumarea,
îndreaptă-te cînd eşti mustrat.
Că nu asculţi, vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi c-ai ascultat.

Mergi fericit în orice vreme,
oriunde te-ar chema Iisus.
Că nu te-ai dus, vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi că prea te-ai dus.

Fii răbdător pînă la moarte,
oricît de-adînc ai fi brăzdat.
Că n-ai răbdat, vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi c-ai prea răbdat.

Iubeşte cald întotdeauna,
chiar şi pe-acei ce te-au zdrobit.
Că n-ai iubit, vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi c-ai prea iubit.

Şi iartă plin de bunătate
tot răul pe nedrept purtat.
Că n-ai iertat, vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi c-ai prea iertat.

Din ce-ai văzut să ai credinţă
şi pentru tot ce n-ai văzut.
Că n-ai crezut, vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi c-ai prea crezut.


Iartă-mi, Doamne, necredinţa




Iartă-mi, Doamne, necredinţa,
Iartă-mi nerecunoştinţa,
Iartă-mă c-am desfrânat,
De păcat nu m-am lăsat.

Iartă-mi, Doamne, răutatea,
Iartă-mi bârfa ,nedreptatea,
Iartă-mă c-am judecat,
De păcat nu m-am lăsat.

Iartă-mi, Doamne, nebunia,
Iartă-mi ura şi mândria,
Iartă-mă că m-am mâniat,
De păcat nu m-am lăsat.

Iarta-mi, Doamne ,lăcomia,
Iartă-mi ,Te rog şi furia,
Iartă-mă că m-am întristat,
De păcat nu m-am lăsat.

Iartă-mă că am minţit,
Iartă-mă ca am smintit,
De părinţi n-am ascultat,
De păcat nu m-am lăsat.

Iartă-mi şi făţărnicia,
O ,iartă-mi sălbăticia,
Iartă-mă că n-am ascultat,
De păcat nu m-am lăsat.

Iartă-mi ,Doamne, nerăbdarea,
Iartă-mi ,Te rog ,nepăsarea,
Iartă-mi păcatul cel greu,
Iartă-mă, o ,Domnul meu.

Iartă-mi pierderea de timp,
Că în orice anotimp
Zăceam într-o boala grea,
Lenea,ce mă stăpânea.

Iartă-mi rugăciunea falsă,
Doar o vorba goală adusă,
Iartă-mă că nu am râvnă
Când mă rog ,să iau cunună.

Iartă-mi vorba cea deşartă,
Iartă-mi pofta desfrânată,
Iartă-mi păcatele grele,
Nu mă duce-n iad cu ele.

Uită-le, Doamne, pe toate,
Nu le scrie în Sfânta Carte,
Scrie doar numele meu,
Cu drepţii din Sânul Tău.

Te rog din suflet mă iartă
Şi-ai milă la Judecată,
Să mă pomeneşti pe mine
Cu cei ce au făcut bine.

Iartă-mă că n-am smerenie,
Nu-mi duc viaţa în sfinţenie,
Recunosc că-s păcătoasă,
Dar vreau să ma-ntorc acasă.

Ştiu că o să mă primeşti
Pentru că Tu mă iubeşti,
Dar trebuie să mă îndrept,
Să mă smeresc şi să iert.

Ştiu că nu merit iertare,
Că-s o păcătoasă mare,
Dar ştiu, Doamne ,că eşti Bun,
Iartă-mă din suflet Îţi spun,

Că regret că am greşit,
Regret c-am păcătuit
Şi-acum cerşesc de la Tine
Iertare să-mi fie bine.

Cerşesc mila Ta, Stăpâne,
Iartă-mă şi mă supune,
Fă-mă ca să mă smeresc
Şi Ţie sa Îţi slujesc.

Ascultă, o ,Împărate,
Rugile Maicii Curate
Şi mă iartă c-am greşit,
Patima m-a stăpânit.

Am nădejde ,am speranţă,
Că o să m-aduci la viaţă,
Prin iertare ce mi-o dai,
O să mă ridici la Rai.

Te rog ,să faci o minune,
Cu păcătoasa de mine,
Să mă pomeneşti, Părinte,
În Locaşurile Sfinte.
Amin

RUGACIUNE – de citit zilnic


"Doamne, da-mi puterea sa primesc cu sufletul linistit tot ce-mi va aduce ziua de maine. Da-mi puterea sa ma las cu totul in voia Ta cea sfanta si in fiecare clipa stai in preajma mea si intareste-ma

Orice veste va aduce ziua de maine, buna sau rea, invata-ma sa o primesc cu inima impacata si cu credinta neclintita ca voia Ta sta asupra tuturora!

Fie ca tot ce fac si tot ce spun, voia Ta sa-mi stapaneasca cugetul si simtirea iar cand asupra mea vor veni imprejurari neasteptate, ajuta-ma sa le implinesc dupa voia Ta!

Da-mi putere sa lucrez cu tarie si cu intelepciune fara sa stanjenesc sau sa amarasc pe aproapele meu!

Ajuta-ma Doamne, sa pot duce povara zilei demaine cu toate cate le va aduce ea!

Struneste-mi vointa si invata-ma sa ma rog, sa sper, sa cred, sa indur, sa iubesc si sa iert!

Iar cand ma rog Tie fie ca Tu Insuti sa Fii cel care se roaga in mine!"


Credinţa în viaţă




Zilnic oamenii trăiesc şi comunică între ei cel mai mult prin credinţă.
La restaurant omul ia masa cu credinţa că în mâncarea comandată nu se află otravă; doarme în aşternut cu credinţa că sub pernă nu se află scorpioni; primeşte banii la piaţă cu credinţa că nu sunt falşi; cumpără în băcănie chibrituri cu credinţa că nu sunt umede; călătoreşte pe calea ferată cu credinţa că mecanicul este un om normal şi nu se gândeşte la sinucidere.
Femeia se grăbeşte cu ulciorul la izvor cu credinţa că din el curge încă apa. Şcoala fiinţează pe baza credinţei cetăţeanului în cetăţean şi în autoritate. Căsătoria se încheie pe baza credinţei în sinceritatea ambelor părţi.
Peste 50% din viaţa noastră pământească şi a comunicării dintre oameni şi natură se întemeiază pe credinţă; 50% din cea mai nobilă ştiinţă este credinţa curată.
                                                (Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău)





Prietenia

Prietenia dintre un om duhovnicesc şi un om trupesc este mai puţin plăcută şi mai puţin trainică decât prietenia dintre o oaie şi un lup.
Dacă eşti un om duhovnicesc, nimeni nu-ti poate fi prieten mai supărător decât omul a cărui plăcere este să vorbească despre câştigarea bogăţiei şi despre desfătările trupeşti.
Dacă eşti însă un om bogat şi-ţi place cel mai mult să vorbeşti despre bogăţie şi despre desfătări trupeşti, nimeni nu-ţi poate fi prieten mai supărător decât omul duhovnicesc, care-ţi vorbeşte despre Dumnezeu şi despre suflet.
Omul duhovnicesc niciodată, nici în timpul vieţii şi nici pe patul de moarte, nu va dori prietenia omului trupesc şi nici nu se va căi vreodată că nu a urmat sfaturile acestuia. Iar omul trupesc va dori, dacă nu mai devreme, cel puţin pe patul de moarte, prietenia omului duhovnicesc. Iar pe patul morţii se va pocăi poate că nu a urmat sfaturile acestuia.
                                                (Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău)



Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA