joi, 28 iunie 2012

DRUMUL SUFLETULUI DUPĂ MOARTE


Fraţii mei, să ne aducem aminte de nemurirea sufletului. Să ştiţi că suntem pe pământ străin şi călători. Auziţi ce zice Psaltirea: Nemernic este omul pe pământ şi străin ca toţi părinţii săi. Nimeni nu rămâne în lumea aceasta. N-am venit să stăm aici. Aici este o trecere necontenită; am răsărit prin naştere şi asfinţim prin moarte.
Dar, ca să ştiţi ce se întâmplă cu sufletul când moare omul, am să vă spun care-i drumul sufletului imediat după moarte, după tradiţia Bisericii Ortodoxe.
Când moare omul şi când îşi dă sufletul, în clipa aceea apar în faţa lui atâţia diavoli, câte păcate a avut omul şi atâţia îngeri sfinţi, câte fapte bune a avut el în viaţă. Aşa arată Sfântul Efrem Sirul.

Şi este o mare luptă atunci. Că sfintele puteri se luptă cu diavolii cum să ia sufletul, că ei zic că este al lor, că are păcate mai multe; iar îngerii zic că are mai multe fapte bune. Şi este o mare luptă şi de aceea se teme sufletul să iasă din trup. I se leagă limba când vede toate astea. El vede atunci multe, dar nu poate să spună. El ar spune: "Uite, câţi diavoli au venit!".
Atunci în ceasul morţii are mare îndrăzneală îngerul de la botez. Când vine acesta, toţi se dau la o parte. Îngerul pe care îl avem de la Sfântul Botez are mare putere. De aceea, când vă rugaţi acasă, după ce aţi terminat rugăciunile, să faceţi şi câteva închinăciuni la îngerul pe care îl aveţi de la Botez şi să ziceţi aşa: "Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos, Dumnezeu, pentru mine păcătosul sau păcătoasa!".

Pentru că acest înger, nu numai că ne păzeşte acum, dar el ne păzeşte şi în vremea morţii. El călătoreşte cu noi prin vămile văzduhului, până la 40 de zile şi îl avem de la dumnezeiescul Botez mare ocrotitor. Dacă nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce ar vrea.
Vine acel înger şi zice: "Daţi-vă la o parte, diavolilor! Eu ştiu viaţa acestui suflet, de când s-a născut şi până acum". Şi îngerul, venind, începe a vorbi cu sufletul aşa: "Nu te teme, frate suflete!" Sfântul Grigore de Nissa ne spune de ce-i zice frate. Pentru că şi îngerul şi sufletul sunt fiinţe raţionale, de sine stăpânitoare, cuvântătoare şi sunt duhuri, cum zice Sfânta Evanghelie: Şi vor fi toţi ca îngerii lui Dumnezeu.

Iată trupul tău! Ia aminte, frate suflete, acesta-i trupul tău, aceasta-i casa ta în care ai stat până acum. Cu acesta te-ai zămislit în pântecele maicii tale, cu acesta ai trăit 20, 60, 80, câţi ani a vrut Dumnezeu să-ţi dea pe pământ; că la Dumnezeu este viaţa, iar nu la noi.

Ia aminte, frate suflete, când va suna trâmbiţa judecăţii de apoi, într-o clipeală a ochilor are să învie acest trup, cum îl vezi, şi ai să intri într-însul şi ai să mergi la judecată, cum spune Apostolul Pavel: Toţi vor sta înaintea divanului judecăţii lui Iisus Hristos, ca să ia fiecare după cum a lucrat, bine sau rău.

Îngerul păzitor îi aduce iar aminte: "Iată, frate suflete, când erai copil mic - sau copiliţă mică - te-a trimis mama să aduci o căldare de apă sau să aduci zarzavat din grădină, sau să aduci gâştele de la păscut, sau să faci o treabă cât de mică în ogradă. Uite, aşa gândeai tu atunci; aşa înţelegeai tu atunci". Şi începe să-i aducă aminte din mica copilărie ce bine a făcut el cu trupul acesta şi ce rău a făcut. "Uite aşa ai făcut, când erai în clasa întâi la şcoală, în a doua, a treia; uite aşa făceai! După ce ai ieşit în lume, când erai fată mare sau flăcău, când te-ai însurat sau măritat, uite aşa făceai". Şi-i aduce aminte din pruncie şi până la moarte în fiecare zi şi ceas ce a făcut. Că sufletul, după ce iese din trup, foarte tare ţine minte. Este ca razele soarelui. Nu-l mai îngreunează pământul, nici trupul ca să uite. Toate le vede ca o oglindă.

Aceasta se întâmplă în ziua întâi după moarte.

Ziua a doua după moarte se întâmplă un lucru mai înfricoşat.
În ziua a doua după moarte îl ia îngerul păzitor şi-l duce pe unde a umblat omul toată viaţa. Atunci se întâmplă ceea ce spune în Psaltire: Pentru ce mă tem în ziua cea rea? Că fărădelegea călcâiului meu mă va înconjura.

Toată icoana vieţii omului se descoperă a doua zi după moarte. Dar ai să spui: "Părinte, cum poate sufletul omului să meargă într-o zi pe unde a mers toată viaţa?"

Sufletul înconjoară pământul cât ai clipi din ochi. Sufletul nostru şi îngerul păzitor merg mai repede ca razele fulgerului, cum spune în Biblie: Alerga-vor, Doamne, în grabă şi mai repede ca razele fulgerelor, sufletele drepţilor se vor întoarce la Tine, citim la proorocul Iezechiel şi în multe locuri.

Sufletul este fiinţă gânditoare şi nici nu am zis cu limba un cuvânt şi cu gândul am şi înconjurat pământul mai înainte de a-l pronunţa; uite cum aş spune eu acum: Pekin, New York, Moscova, Bucureşti, Sihăstria.

Aşa de repede merge sufletul, după ce ieşim din trup. Şi nu-i o greutate să se ducă el, în ziua a doua, cu îngerul pe unde a umblat toată viaţa. El numai gândeşte şi a şi ajuns în locul acela, căci merge ca gândul.

Şi unde-l duce în ziua a doua? Îl duce pe unde a umblat omul toată viaţa, şi-i arată unde a făcut bine şi unde a făcut rău. Şi nu-i arată decât adevărul.

"Uite, aici ai jucat, aici te-ai îmbătat, aici ai desfrânat cu atâtea femei sau cu bărbaţi; aici ai înjurat, aici ai fumat, aici ai avortat atâţia copii, aici ai ocărât, aici ai furat, aici ai cântat, aici te-ai lenevit, aici te-ai răzbunat pe cineva. Ai batjocorit, ai blestemat, ai bătut. Nu te-ai spovedit, n-ai postit şi te-ai împărtăşit cu nevrednicie!"

Şi-i arată şi faptele bune: "Uite, suflete, aici ai mers la biserică; aici ai ascultat cuvântul lui Dumnezeu, aici ai miluit pe cei săraci, aici ai învăţat pe copii frica de Dumnezeu; aici ai citit sfintele cărţi, aici ai mers la biserică, aici ai răbdat necazurile cu bucurie, aici ai dat un cuvânt de folos la altul, dincolo ai făcut milostenie, ai îmbrăcat pe cel gol, ai adăpat pe cel însetat, ai primit pe cel străin".

Îi arată toate, toate, şi sufletul săracul nu poate zice nimic, că nu-i arată decât adevărul, pentru că îngerul nu poate să mintă. Îi arată şi cele bune şi cele rele.

Şi se minunează sufletul foarte şi îl întreabă pe înger:
- Sfinte îngere, cum de ştii tu acestea toate?
- Cum să nu ştiu, dacă pururea am fost cu tine! Tu ai mâncat, eu nu pot mânca; tu ai dormit, eu nu am dormit; tu ai băut, eu nu pot bea; tu ai stat degeaba, eu nu pot. Eu nu-s duh care poate mânca, sau bea sau dormi. Eu pururea am fost treaz - cum zice în Psaltire: Nici să dormiteze cel ce te păzeşte. Că dacă nu aş fi fost eu cu tine, diavolii ar fi făcut mare prăpăd, împreună cu vrăjmaşii tăi văzuţi şi nevăzuţi. Eu te-am apărat şi pururea am fost lângă tine şi mereu am scris ce gândeşti tu. Că eu ştiu gândurile tale şi ce vorbeşti tu şi ce faci tu, bine sau rău".

Asta se întâmplă în ziua a doua. Îl duce îngerul păzitor pe suflet pe unde a umblat toată
viaţa.

Iar în ziua a treia după moarte, sufletul ne vede pe noi.
Vede că plânge mama, plânge sora sau soţia sau soţul. Vede că plâng neamurile după el şi îi pare rău. Dar nu mai are grija noastră; el se gândeşte atunci numai la el, şi zice: "Ei rămân pe pământ şi se vor pocăi, că mai au vreme să facă fapte bune. Dar eu unde mă duc? Cine mă va ajuta pe mine acolo?"

Şi aşa merge ziua a doua pe unde a mers toată viaţa. Iar în ziua a treia, lucru şi mai înfricoşat. I se mai dau îngeri însoţitori sufletului nostru şase îngeri purtători de lumină şi cu cel de la Botez, sunt şapte, ca să treacă înfricoşatele vămi ale văzduhului.

Aţi auzit de cele 24 de vămi ale văzduhului. Se fac slujbe pentru cei ce vor să aibă milă de la Dumnezeu şi să-i scape de duhurile întunericului din văzduh.

Cele mai importante slujbe pentru cei care mor sunt spovedania generala şi Sfânta Împărtăşanie, precum şi împăcarea cu toţi. Iar imediat după moarte se face 40 de zile Sfânta Liturghie şi parastase cu dezlegări şi milostenie la cei săraci, care ajută sufletul cel mai mult când trece vămile. Că Biserica, fiind mama noastră spirituală, se roagă acum pentru bietul sufletcare-i fiul ei după dar din Botez, să treacă uşor atunci vămile văzduhului.

Ce se întâmplă până ce va trece sufletul vămile văzduhului? Atunci vede omul cât de folos îi era lui să fie mărturisit curat de păcate. Dacă nu ar fi lăsat Dumnezeu între El şi noi taina Sfintei Spovedanii, nici un om nu s-ar mântui. Că zice Apostolul Iacov că: Toţi multe greşim şi nimeni nu-i fără păcat.

Dar între noi şi Dumnezeu s-a lăsat taina Spovedaniei, care-i al doilea botez, cum zice preotul; aţi auzit că zice la mărturisire: "De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, după rânduiala Tainelor creştineşti".

Acum vede sufletul cât de folos îi era, dacă era mărturisit, când trece vămile.

De aceea, vă rog să ţineţi minte: Cănd vezi că s-a îmbolnăvit în casă mama, sora, fratele, soţia, nepotul, copilul, tata, fiica, nu aduce întâi doctorul; întâi adă preotul şi-l spovedeşte curat de toate păcatele.

Omul trebuie să se spovedească obligatoriu de patru ori pe an toată viaţa, în cele patru posturi, cât trăieşte el, dar mai cu seamă când vezi că s-a îmbolnăvit rău. Atunci cheamă preotul repede să-l spovedească. Nu cănd i s-a legat limba sau şi-a pierdut conştiinţa; ci din vreme, când are mintea clară şi ţine minte. Şi-i spune: tată, mamă, băiete, spune tot ce-ai făcut!

Pune-l să scrie pe un caiet, dacă ştie, şi să-şi aducă aminte tot, că dacă ai reuşit să faci o spovedanie bună, ai câştigat sufletul lui. Că ce spun sfinţii Părinţi? Chiar de a avut cineva păcate de moarte foarte grele, dacă a murit spovedit, îl scoate Biserica. El stă în iad numai până se curăţă de păcat, pentru că spune Sfânta Evanghelie: Nimic necurat nu va intra în Împărăţia cerurilor.

Iar dacă a murit cineva nespovedit din tinereţe şi a avut păcate de moarte, grele, aproape cum ar muri nebotezat. Toate slujbele care se fac pe pământ pentru un asemenea suflet, foarte puţin îl ajută, fiindcă nimic necurat nu va intra întru Împărăţia cerurilor.
Sufletul este foarte înţelept. El vede singur încotro merge. Dacă la vămi vede că trag păcatele mai greu, începe a plânge foarte şi a se întrista, mai ales că vede la vămi mii de diavoli care vor să-l răpească la fiecare vamă. Şi-i zice îngerul păzitor:
- Nu te teme, frate suflete, că nu ştii judecăţile lui Dumnezeu! Nu te teme!

Sufletul se bagă sub aripile îngerilor, când vede atâtea mii de draci. Un drac atât este de urât că dacă ar veni aici unde stăm noi acum, cum este el în iad, nu mai rămâne unul viu. Toţi muirm de atâta urâciune şi spaimă a îngerului căzut. Iar sufletul, când vede atâtea mii de draci se bagă sub aripile îngerului şi zice:
- Domnii mei îngeri, nu mă lăsaţi! Tare mă tem de aceştia!
Şi-i zic îngerii:
- Nu te teme, frate suflete, că eşti cu noi! Noi suntem garda lui Dumnezeu, care te însoţim pe tine! Doamne fereşte, la 40 de zile să nu cumva să cazi în mâinile lor! Dar acum n-ai grijă, că noi te păzim!

În ziua a treia sufletul nostru trece vămile văzduhului şi exact a treia zi, când a ieşit din trup, în aceeaşi clipă ajunge prima dată la scaunul Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi.

Şi ce vede el acolo? Că Sfânta Scriptură spune: Pe Dumnezeu nimeni odinioară nu L-a văzut. Dar ce vede sufletul atunci? Că pe Dumnezeu, Iisus Hristos, L-a văzut toată lumea. Şi n-a fost Dumnezeu? L-a văzut Avraam, L-a văzut Moise; dar L-a văzut cu pogorământ, după închipuire, cum a vrut să se arate. Dar fiinţa lui Dumnezeu nimeni nu a văzut-o, nici heruvimii, nici serafimii. Fiinţa lui Dumnezeu este inaccesibilă oricărei minţi raţionale din cer şi de pe pământ.

Deci, ce vede sufletul nostru a treia zi, când ajunge prima dată la tronul lui Dumnezeu? Iată ce vde, după mărturisirea Sfinţilor Părinţi. Vede strălucind o lumină negrăită, de miliarde de ori mai tare ca soarele, şi mireasma Duhului Sfânt. Aude cântările heruvimilor şi serafimilor şi apar nişte nori de aur azurii, mergând spre răsărit şi îngerii îngenunchează pe ei, împreună cu sufletul.

Şi odată se opresc în loc către răsărit. Că de aceea, să ţineţi minte, ne închinăm la răsărit când facem rugăciunile; pentru că tronul lui Dumnezeu este la răsărit. N-ai văzut ce zice Sfânta Scriptură? Şi au sădit rai în Eden spre răsărituri. N-aţi auzit ce spune Isaia? Răsărit este numele Lui. N-aţi auzit ce spune Psaltirea, pe care o aveţi în casă? Dumnezeu s-a suit peste cerurile cerurilor, spre răsărituri. Deci, la răsărit este tronul Sfintei Treimi.

Şi se opresc norii aceştia şi îngerii care satu în genunchi cu sufletul care-i la fel cu ei. A treia zi aude acest glas pe limba lui Adam: "Duceţi sufletul acesta în Rai şase zile". Că şase zile trece sufletul nostru prin Rai, cu iuţeala gândului. Atunci îngerii cei buni îl iau cu iuţeala fulgerului şi-l duc către grădinile Raiului.

Când ajunge sufletul acolo cu îngerii, nimeni nu poate spune ce frumuseţe este. Şi atunci vede acolo că o floare din Rai, cum spune Sfântul Andrei, este mai scumpă decât toate popoarele lumii, decât toate podoabele şi bogăţiile veacului de acum; pentru că aceea floare are viaţă şi niciodată nu se mai vestejeşte sau nu moare.

Acolo vede el, cum am zis, "Raiul desfătării", "Palatul Noului Sion", "Ierusalimul ceresc" şi câte spune Sfânta Scriptură.

Dar o negrăită bucurie este când sufletul aude cântările a milioane de îngeri, de heruvimi şi de drepţi, care cântă acolo. Apoi vede corturile drepţilor, despre care se spune la panahidă, cum spune şi Sfântul Cosma, care a fost prin Rai. Numai acolo câtă frumuseţe este!

Ajunge în nişte livezi, nişte pometuri care n-au margini. Apar nişte pomi cu frunza de aur, cu florile de aur şi sub fiecare pom este un cort şi în cort este o masă de aur, şi în pomii aceia cântă păsări ale căror aripi nimeni nu poate spune cât de frumoase sunt; şi acele păsări nu mai mor în veacul veacului.

Şi se minunează sufletul, că la unul cortul este de argint, la altul este de mărgăritar, la altul este de iachint, la altul de onix, la altul este de sardonix, la altul de ametist, la altul este de rubin, la altul de safir şi de celelalte pietre scumpe, de care se spune la Apocalipsă.

El vede că şi mesele nu-s toate la fel. Şi copacii rodesc pe o singură ramură câte 70 feluri de roade. Cântă şi frunzele pomilor, cântă şi florile lor, cântă şi păsările; curg râuri de miere şi de lapte prin livezile acelea ca oglinzile.

Este o mireasmă a Duhului Sfânt, pe care omul nu o poate spune. Dar cea mai mare bucurie când trece sufletul prin Rai alta este. Se întâlneşte cu neamurile lui.

Voi, fraţilor, să ştiţi că din neamul nostru avem şi în Rai, avem şi în iad, că Dumnezeu este drept. Cine a făcut rău, s-a dus în iad; cine a făcut bine, s-a dus în Rai. Şi acolo în Rai nu cunoşti când ai ajuns, numai pe bunicul sau pe străbunicul.
Acolo în Rai îţi ies înainte neamurile toate care sunt la bine şi au palate de aur şi pietre scumpe şi livezi şi zic: "Măi, nepoate, măi! tu eşti al cutăruia, tu eşti a cutăreia, din ţara cutare, din satul cutare. Noi suntem neamuri cu tine. Noi am murit înaintea ta cu 100 de ani, cu 300 de ani. Tu eşti al cutăruia, tu nu ne cunoşti pe noi, dar noi te cunoaştem. Noi ştim unde mergi tu. Tu mergi la judecata particulară a sufletului. La 40 de zile se va hotărî cu tine unde mergi, în Rai sau în iad.

De vei afla milă la Dumnezeu şi te va da la bine, să vii la locaşurile noastre, că iată ce frumuseţi avem aici; ce palate şi ce minunăţii, pe care nu poate să le înţeleagă omul.

Şi aşa îl petrec neamurile lui şi îngerii, mergând prin Rai şase zile.

Sufletul atunci uită cu totul că a trăit pe planeta asta, că a avut mamă, că a avut soră, că a avut frate... Că el vede acolo alte bucurii, străine cu totul de lumea asta trecătoare. Şi atunci îngerul de la Botez, când vede că el se bucură tare, căci acolo nimeni nu poate sta întristat de atâta bucurie, se apropie de el şi-i spune aşa, dacă ştie că este drept: "Frate suflete, iată, la 40 de zile ai să vii să ocupi un loc de aici!"

Iar dacă-l ştie că-i păcătos îi zice: "Frate suflete, nu te bucura; nu te-am adus să rămâi aici. Te-am adus să vezi ce-ai pierdut în puţină vreme cât ai trăit pe pîmânt, dacă n-ai avut frică de Dumnezeu şi nu te-ai mărturisit şi n-ai postit şi n-ai mers la biserică şi n-ai făcut fapte bune!"

Când aude sufletul că nu va rămâne în Rai - căci el credea că va rămâne acolo în veci - cât de mare bucurie este în Rai, el se mâhneşte şi începe a plânge cu amar.
- Cum, n-am să rămân aici? întreabă el pe îngerul său păzitor.
- Nu! îi răspunde îngerul. Pe aici treci numai să vezi în puţină vreme ce-au câştigat oamenii cu frica lui Dumnezeu şi ce-au pierdut cei necredincioşi, care nu s-au închinat lui Dumnezeu!

Aşa trece sufletul şase zile prin Rai şi cu trei, care au fost până au ajuns la tronul Sfintei Treimi, se fac nouă. Iar la nouă zile vin iarăşi, ca fulgerele cerului pe nori, îngerii, şi-l duc înaintea Preasfintei Treimi, în lumina cea neapropiată gânditoare. El nu vede pe Dumnezeu, că nici heruvimii nu-L văd; numai lumină şi lumină negrăită, care nu se poate spune.

Şi se opresc norii aceştia şi la nouă zile aude acest cuvânt, dacă sufletul este drept: "Acest suflet să aibă desfătarea şi bucuria cea fără margini a celor nouă cete îngereşti!" Iar dacă-i păcătos: "Sufletul acesta să nu aibă parte de fericirea şi slava celor nouă cete îngereşti!" Acest cuvânt îl aude la nouă zile şi apoi aude, zicând: "Duceţi sufletul acesta prin iad 30 de zile".

Atunci îl iau îngerii şi-l întorc către miazănoapte şi către apus, la locurile iadului, care nu au margine. Şi atunci sufletul, când îl duc îngerii la iad, vede acolo ce spune Sfânta Scriptură: "Iadul cel mai de jos", "Fântâna adâncului" şi "Iezerul de foc" de la Apocalipsă. Acolo vede el viermele cel neadormit, despre care a spus Hristos, Dumnezeul nostru; vede focul cel nestins, gheena, foc negru care-i de miliarde de ori mai fierbinte ca focul pământesc şi care n-are margine adâncimea lui.

Acolo vede el întunericul cel mai dinafară, cel mai dinăuntru, scrâşnirea dinţilor şi tartarul, câte mai auziţi la Sfânta Liturghie şi în Scriptură.

Şi când vede el atâtea feluri de munci şi atâtea feluri de draci, vede acolo muncindu-se şi neamuri de-a lui, cum vedea mai înainte în Rai. Şi neamurile ştiu pe unde trece şi-i ies înainte şi strigă către el:
"Frate, nepotule, vărule, moşule, matale te duci la judecata particulară. Te rugăm din inimă, adu-ţi aminte de noi şi te roagă lui Dumnezeu pentru noi, dacă te va da la bine. Uite, noi ne muncim aici de atâţia ani, de 200 de ani, de 300 de ani, de 500 de ani fiecare!"

După cum se bucura sufletul mai înainte în Rai, că şi-a văzut neamurile lui la bine, acum se scârbeşte de aceste neamuri ale lui, care, pentru păcatele lor, au fost rânduite la osândă.

Şi trec cele treizeci de zile prin iad şi cu nouă care au fost când s-a întors din Rai sunt 39 de zile. Iar în a 40-a zi ăl iau îngerii şi-l duc a treia oară la scaunul Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi, în lumina cea neapropiată, gânditoare, spre închinare.

Şi atunci, la 40 de zile, aude acest glas în limba aramaică a lui Avraam, dacă sufletul este drept: "Duceţi acest suflet în Gan Eden!", adică în desfătare şi bucurie fără margini; iar dacă, Doamne fereşte, este păcătos aude: "Duceţi sufletul acesta în Şeol sau Hades", adică în iad şi în muncă.
Îngerii lui Dumnezeu, cât sunt de buni şi preamilostivi, însă, dacă le dă poruncă Dumnezeu să-l ducă la greu, îl duc în iad.

Dacă ar vedea atunci cineva cum se roagă sufletul nostru la îngeri, când vede că-l duc la chinuri, ar plânge temeliile pământului. Se bagă sub aripile îngerilot şi zice:
- Îngerii lui Dumnezeu, cei preasfinţi, cei preabuni, nu mă lăsaţi! Unde mă duceţi?Într-ale cui mâini mă duceţi? Cine ar să mă mai scoată pe mine de acolo? Cine mai are milă acum de mine?Cine ştie de pe faţa pământului în ce chinuri mă duc eu acum?

Iar îngerii plâng şi-i spun:
- Frate suflete, noi suntem slugile lui Dumnezeu, noi avem poruncă. Nu putem face nimic mai mult, decât cum porunceşte Ziditorul: să te ducem la bine sau la rău!

Şi-l duc, dacă, Doamne fereşte, sufletul a trăit rău, în păcate şi fără pocăinţă la rău sau dacă-i bun şi a păzit poruncile Domnului, îl duc la Rai, potrivit cu faptele lui bune sau rele.

Aceasta se întâmplă la 40 de zile după moarte. De aceea Biserica, mama noastră cea duhovnicească, are mare grijă să facă pomeniri după fiecare mort la 3 zile, la 9 zile şi la 40 de zile, pentru că atunci se hotărăşte unde va sta sufletul nostru, la bine sau la greu.

De la 40 de zile mai rămâne o singură portiţă deschisă pentru suflet. Dacă sufletul a fost în credinţa ortodoxă adevărată şi a fost fiu adevărat al Bisericii lui Hristos, şi dacă n-a căzut în vreo sectă sau în alte rătăciri, sau păcate grele şi dacă a fost spovedit şi împărtpşit, Biserica îl poate scoate din chinurile iadului prin sfintele slujbe şi prin milostenie.

Biserica este mama noastră spirituală, care ne-a născut pe noi la dumnezeiescul Botez prin apă şi prin duh. Biserica este stâlpul şi întărirea adevărului, Biserica este trupul lui Hristos, Biserica este mireasa Mielului, cum spune la Apocalipsă.

De aceea, are mare îndrăzneală către capul ei din ceruri care este Hristos. Aţi auzit ce spune Hristos în Evanghelie: Eu sunt buciumul, viţa - adică trunchiul copacului - şi voi sunteţi ramurile; toată viţa care rămâne întru Mine, aduce roadă multă, iar care nu rămâne întru Mine, în foc se aruncă.

Deci, băgaţi de seamă! Cine nu rămâne în Biserică, nu rămâne în trupul lui Hristos. Cine s-a rupt de Biserică, toţi sectanţii care au ieşit şi au împânzit lumea - căci sunt peste 800 de secte numai în Europa - aceştia sunt neghină în grâu, aceştia sunt seminţele satanei; Doamne, zice Evanghelia, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina Ta? Dar de unde are neghină? Un om vrăjmaş, adică diavolul a făcut aceasta.

Sectanţii sunt buruieni crescute la umbra Bisericii, oameni stricaţi la minte şi la credinţă, prin care satana vrea să rătăcească şi pe alţii. Să nu-i ascultaţi! Cine s-a rupt de Biserică, s-a rupt de trupul lui Hristos.
Feriţi-vă! Fugiţi cât puteţi, ca de diavoli, de acei care vă învaţă să nu vă închinaţi Sfintei Cruci, sau Maicii Domnului, sau să nu mergeţi la Biserică, sau să nu ascultaţi de preot. Aceia vin cu satana în inimă şi-n minte, să vă rupă de Biserică, de adevărul nostru dogmatic, de credinţa noastră ortodoxă, care este neschimbată de 2000 de ani, de la Hristos.

Părintele CLEOPA

marți, 12 iunie 2012

Despre rugaciune, parintele Arsenie Boca


A ne ruga înseamnă un ne înălţa spiritul si Inima către Dumnezeu pentru ai aduce laudele noastre, ai expune grijile noastre si ai implora ajutorul.
A ne înălţa spiritul către dumnezeu înseamnă a ne smulge din vartejul , treburilor omeneşti al tuturor atracţiilor pamantului ,fie materiale, fie intelectuale, dupa gradul de cultură al fiecăruia, al trupului si spiritului trebuie înlăturată pentru a putea convorbi cu dumnezeu si a ne dărui lui la întregime. A aduce lauda lui dumnezeu înseamnă a recunoaşte ca toată fiinţa noastră este creată si-i aparţine lui. Decizia ascultarea noastră o datorăm numai lui, suntem opera lui  si trebuie sa ne îndeplinim misiunea pe care ne-a încredinţat-o el. Orice alt scop am vrea sa atingem in viata, în afara voinţei lui dumnezeu, nu ne va aduce decât dezastru trupesc si spiritual.
 Noi suntem creaţi cu un scop bine determinat  de creatorul nostru si el ne-a pus la dispoziţie toate mijloacele ca sa il atingem . 
Pentru mântuirea noastră el ne-a dăruit totul, chiar pe unicul sau fiu, pe Iisus Hristos, ca modelul de viata si descoperitor al voinţei sale. Sa nu fugim si sa ne eschivam de la cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu, în ceea ce priveşte sensul si scopul nostru de viata si sa ne faurim unul personal. Dupa aprecierea noastră, înseamnă a ne condamna singuri la moarte veşnică. 
Astfel decizia, pe bună dreptate, suntem datori .... sa aducem cu laudele si mulţumirile noastre celui ce ne-a creat si nu ne-a lasat prada propriilor fantezii, conducându-ne în mod greşit, ci din  contra ne-a arătat clar si calea de urmat legilor  sale. 
Mai mult ne-a trimis si modelul unic, minunat, născut ca si noi carne si sange si având aceleaşi ca ale noastre cerinte , le-a demonstrat in mod palpabil cum trebuie sa le rezolvăm.
Cine il are pe Iisus de model în toate acţiunile vietii lui, acela si-a găsit sensul vietii si pacea sufletului lui. Recunoştinţa noastră fata de creator trebuie sa fie nesfârşită. toate popoarele lumii, chiar si cele barbare, simt necesitatea rugăciunii de adorare, de îngrijire fondului oricărui cult religios. 
A cere lui Dumnezeu cele ce  sunt necesare corpului nostru este alt obiectiv al rugăciunilor noastre, in urma neascultării fata de voinţa Stăpânului. Si-a pierdut starea de fericire veşnică care  a fost orânduita la început si pe altfel de fericire ar fi putut sa si-o păstreze. Uneltirile diavoului insa l-au determinat sa-si satisfacă dorinţele si poftele personale călcând voinţa si porunca creatorului, asa cum de altfel întreaga omenire fata acum, ca o moştenitoare credincioasă un primului si neascultătorului ei reprezentant. Astfel, de la primul act de neascultare al omului o intrat in lume si moartea si suferinţa .
Corpul nostru se zbuciumă în zadar, caci este destinul lui implacabil, dreptatea creatorului trebuie sa aiba loc. Ferice de cei ce isi descopera sufletul si spiritul, de cei ce au ajuns la concluzia evidentă ca în afară de corpul lor pieritor, ei posedă această  comoară ce v-a pieri odată cu trupul lor, ci din contra, întocmai ca un prizonier captat in lanţuri, e dornic de adevar si de lumina, suspină dupa revenirea lui la prima privirea de fericire si simte ca aceasta se va întâmpla numai cu ajutorul mijloacelor pe de îngrijire insusi Creatorul i le-a pus la dispozitie.
Rugaciunea neincetata catre cel ce se ingrijeste de noi, invocarea ajutorului sau, în lupta cu materia corupta din noi este singura nnoastră cale de urmat si singura consolare. 
Rugaciunea devine familiara si usor de zis atunci cand  este zilnica, puterea obisnuintei ii da usurinta. 
Trebuie sa-l consideram pe Dumnezeu prezent langa noi, sa vorbim cu el, în mod sincer, fara falsitate si sa ascultam in tacere ceea ce el  ne raspunde intotdeauna in constiinta noastră. El ne asculta intotdeauna cu rabdare si ia aminte la cererile noastre atunci cand venim la el sinceri si cu inima deschisa, asa cum o doreste El.

sâmbătă, 9 iunie 2012

Rugă


Sunt singură și mă învârt în cerc,
Pe margini stau dușmanii clevetind,
Știu Doamne că doar rugăciunea mea
Îi va goni și-i voi vedea plecând.

Ascultă, Doamne, ruga mea spre Tine:
Ia-mi sufletul și cercetează-l bine!
De vei găsi că nu am nicio vină,
Aruncă toți dușmanii în Lumină!

Și să-i dezbraci de trup și să privească
La al lor suflet rău și plin de ură,
Iar de-ți vor cere: îndurare, Doamne!
Arată-le durerea-mi din făptură!

Eu știu că-I vei ierta, căci Tu ești bun,
Dar, Doamne am o singură dorință:
Să-mi iei durerea care-o port în suflet,
Să le-o dai lor: canon spre pocăință!

Aneta TÎMPLARU-HORGHIDAN :

marți, 5 iunie 2012

SERBAREA DUMINICII

Biserica a hotarit, dintru inceput, de pe timpul Sfintilor Apostoli, ca ziua intii din saptamina sa fie
sarbatorita prin cult public si sa fie socotita ca zi de odihna pentru crestini. Aceasta este Duminica -
ziua Domnului (Apocalipsa I, 10), ea apartine Domnului Hristos si a fost ridicata la aceasta cinstire
pentru ca in aceasta zi - de duminica - s-a intimplat cel mai mare eveniment al crestinitatii, invierea
Domnului Hristos.
Ca zi de odihna in Vechiul Testament a fost sarbatorita ziua simbetei. Pentru crestini insemnatatea
acelei zile dispare si locul ei il preia Duminica, cu noul ei sens. In adevar, in Vechiul Testament, evreii
conform poruncii a IV-a din Decalog sarbatoreau ca zi de odihna sub numele de sabat, simbata,
sarbatorea instituita de Moise: <<Adu-ti aminte de ziua odihnei (simbetei) ca sa o sfintesti. Lucreaza
sase zile, si fa in acelea toate treburile tale, iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeului tau;
sa nu face in acea zi nici un lucru... caci in sase zile a facut Dumnezeu cerul si pamintul ... iar in ziua a
saptea s-a odihinit. De aceea a binecuvintat Domnul ziua a saptea si a sfintit-o>> (Iesire XX, 8-11).
Sarbatorirea simbetei la evrei se efectua bazata pe doua fapte: a) datorita faptului ca insusi
Dumnezeu s-a odihnit in ziua a saptea si a sfintit-o. <<Si a binecuvintat Dumnezeu ziua a saptea si a
sfintit-o, pentru ca intr-insa s-a odihnit de toate lucrurile Sale>> (Facere I, 3; cf. Iesire XX, 11). b)
ea se mai serba ca amintire a iesirii, a eliberarii poporului evreu din Egipt. <<Adu-ti aminte ca ai fost
rob in pamintul Egiptului si Domnul le-a scos de acolo... si de aceea ti-a poruncit Domnul Dumnezeul tau

O PROBLEMA DE IUBIRE


Se spune că într-o zi îngerii de la botez, păzitori ai oamenilor, s-au prezentat înaintea lui Dumnezeu şi s-au plâns că nu ştiu ce să mai facă, fiindcă oamenii s-au făcut deosebit de nepăsători şi răi; au timp pentru toate relele, numai pentru rugăciune nu.
Domnul Dumnezeu i-a întrebat:
- Voi ce părere aveţi, ce ar trebui să fac pentru ei?
Îngerii au spus:
- Doamne, măreşte-le ziua cu o oră şi noi le vom spune că este darul tău numai pentru ca ei să se roage.
Bine, a zis Domnul.
Şi ziua s-a făcut de 25 de ore. Dar oamenii tot nu s-au rugat. Atunci îngerii s-au prezentat din nou în faţa Stăpânului, supăraţi pentru nepăsarea oamenilor:
- Doamne, oamenii tot nu se roagă.
Domnul i-a întrebat iarăşi:
- Ce credeţi că ar trebui să le mai fac?
- Doamne, fă-le ziua numai de 20 de ore! Îşi vor da seama cât de scurtă este viaţa şi cât de repede vine judecata ta şi aşa se vor ruga.
Domnul a aprobat cererea şi viaţa a devenit mai scurtă. Dar nici acum oamenii nu îşi făceau timp să se roage. Îngerii au mers din nou în faţa Creatorului şi s-au plâns că oamenii sunt tot răi.
- Ce-i de făcut? i-a întrebat Domnul.
Îngerii n-au mai avut nimic de adăugat şi Dumnezeu le-a spus:
- Rugăciunea nu este o problemă de timp, ci de iubire. Cine mă iubeşte găseşte timp suficient în cele 24 de ore ca să se roage. 
Şi a lăsat timpul ca mai înainte. 

Rugăciunea este cea mai grea faptă bună. Cred că v-aţi dat seama. Creştinii practicanţi fac multe fapte bune: ajută pe aproapele, citesc cărţi sfinte, se ostenesc în vreun fel sau altul, dar când e vorba de rugăciune... De ce oare? Pentru că rugăciune înseamnă să stai de vorbă cu Dumnezeu, iar vrăjmaşului nu-i convine. Pentru aceasta sunt piedici de tot felul, şi înainte de rugăciune, şi în timpul rugăciunii.

"Rugaţi-vă neîncetat!" (Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel,5,17)



luni, 4 iunie 2012

CRESTINII SECOLULUI XXI: DUMNEZEU PE CINE IUBESTE..IL SI BATE,DAR NU ESTE A...



URMEAZA LINKUL...
CRESTINII SECOLULUI XXI: DUMNEZEU PE CINE IUBESTE..IL SI BATE,DAR NU ESTE A...: Multe sunt felurile invataturilor; ne-au fost aratate prin David, sfantul psalmist, de Duhul, Care a lucrat prin el. Uneori profetul...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

SFÂNTA TREIME


Învățătura despre Sfânta Treime - termen care nu apare în Sfânta Scriptură - își face simțită prezența în filozofia creștină prin intermediul crezurilor postniceene. Unul dintre acestea este exprimat în simbolurile de credință creștine, mai cu seamă în Simbolul atanasian:
- Tatăl este creator, dar co-mântuitor, co-sfințitor;
- Fiul este mântuitor, dar co-creator, co-sfințitor;
- Duhul Sfânt este sfințitor, dar co-creator, co-mântuitor.
Trinitarienii susțin că această dogmă este clar exprimată în Sfânta Scriptură, dar că dogma Sfintei Treimi a fost des atacată de către diverși "eretici", cum sunt numiți de aceștia adversarii trinității, precum Arie și Macedonie, ca să amintim doar doi dintre marii contestatari ai Sfintei Treimi.
Primele două concilii ecumenice (Niceea - 325 și Constantinopol - 381) au statornicit definitiv învățătura de credință a Bisericii, inclusiv dogma Sfintei Treimi, astfel că din secolul al IV-lea după Hristos se poate vorbi de o "adevărată cinstire în toată lumea creștină a Sfintei Treimi."
Doctrina Sfintei Treimi exprimată în forma: "Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, întreit în Persoane, dar Unic în ființă, este Dumnezeu Atotputernic, Preexistent firii și complet Independent în raport cu orice" într-adevăr face deosebire în mod fundamental de majoritatea celorlalte religii politeiste, în care dumnezeul/dumnezeii iau naștere într-un univers preexistent.
În același timp această accepțiune a Sfintei Treimi se diferențiază net și de viziunea monoteistă a evreilor nominali, care în 1500 de ani până la Hristos nu au primit niciodată vreo mărturie ce i-ar fi putut duce la o asemenea accepțiune.
Problema trinității rămâne destul de controversată, la fel cum a fost și la Conciliul de la Niceea. Un efect indirect al adoptării acestei dogme ca oficială de către bisericile creștine a dus la reacții adverse în lumea orientală.
Se pot observa remarci de condamnare și în scrierile musulmane referitor la această dogmă, ținând cont că și islamul are la bază credința monoteistă iudaică și îl acceptă pe Iisus Hristos drept un profet foarte important, la fel ca Moise.
Din acest punct de vedere mulți exegeți susțin că "acest cuvânt simplu al adevărului despre mântuire și despre viața veșnică a devenit tot mai greu de răspândit printre necredincioși datorită acestei dogme, din punct de vedere logic, complicate a trinității".
Doctrina Treimii
Conform religiei creștin-ortodoxe, Sfânta Treime este formată din Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt.
• Dumnezeu Tatăl este singurul Creator și Atotputernicul.
• Dumnezeu Fiul este unicul Fiu al Domnului, trimis spre a ridica păcatele lumii. Cu toții suntem considerați fiii lui Dumnezeu, însă Iisus este "Fiul Omului" trimis spre a ridica "păcatul strămoșesc".
• Sfântul Duh, ne este precizat în Sfânta Scriptură, că a apărut la botezul lui Iisus în formă de porumbel. Atunci botezul a fost ridicat la rang de Sfântă Taină: "Taina Sfantului Botez".
Cei trei formează o singură ființă în trei persoane (sau în trei ipostaze).
Referințe despre Sfânta Treime în Biblie
Singurele versete biblice care fac referire directă la Sfânta Treime sunt 1 Ioan 5:7-8. Aceste versete sunt numite Comma Johanneum, ele fiind o falsificare a manuscriselor grecești ale Bibliei, falsificare care a apărut (se zice) pentru prima oară într-un manuscris grecesc menit să-l facă pe Erasmus din Rotterdam să includă dogma Treimii în ediția tipărită a Noului Testament în greaca veche. Unii cercetători sunt de părere că ea nu apare în manuscrise grecești dinaintea lui Erasmus, Erasmus incluzând-o în textul Noului Testament pentru a nu fi trecut la index, deși știa că adăugirea nu face parte din Noul Testament, în timp ce alții afirmă că Erasmus nu și-ar fi dat seama că a fost păcălit. Mai concret, prima apariție care conține Comma în greacă în text este minusculul 629 (în numerotarea Gregory-Alland), manuscrisul fiind bilingv (greco-latin). El a fost datat paleografic ca fiind scris în secolul al XIV-lea. Există manuscrise anterioare care cuprind Comma (88, 221, 429 și 636), dar nu în text, ci ca nota laterală, notele fiind adăugate în secolele XV-XVI.
SINAXAR

In aceasta luna, in ziua a patra, pomenirea celui intre sfinti
Parintelui nostru Mitrofan, primul patriarh de Constantinopol.
Acesta a trait in zilele marelui Constantin, intaiul imparat al crestinilor, fiind fiu a lui Dometie, care era frate al imparatului Prov, si a nascut doi feciori: pe Prov si pe Mitrofan. Acest Mitrofan cugetand cu socotire deplina credinta idolilor ca ratacita si mincinoasa, a venit la credinta lui Hristos si s-a botezat. Si mergand la Bizant, locuia cu Tit, episcopul aceleiasi cetati, care era om sfant si purtator de Dumnezeu, care vazand pe Mitrofan ca era impodobit cu fapte bune, l-a introdus in clerul bisericii. Deci, dupa moartea episcopului Tit, a luat scaunul Dometie, tatal Sfantului Mitrofan; si dupa moartea lui Dometie s-a facut episcop Prov, fiul lui, si tinand Biserica zece ani, s-a mutat catre Domnul; si indata s-a suit in scaunul Bizantului Mitrofan, fratele lui Prov si fiul lui Dometie; pe care aflandu-l marele Constantin, episcop la Bizant, si luand aminte si la buna fapta a lui, si la tocmirea firii sale si la sfintenia ce avea, spun ca numai putin pentru dansul, dar mai ales pentru placerea locului cetatii ce era cu aer sanatos, si roditor si langa mare, asezat fiind intre doua parti ale lumii (a Europei si a Asiei) a indragit locul si a aratat asupra lui atata dorire si nevointa, si nu s-a scumpit de cheltuiala si a zidit marea cetate a Constantinopolului, care intrecea pe toate cele facute de oameni, si era mai presus de acelea. Intru care a asezat puterea si imparatia, mutand-o de la Roma cea veche. Deci, strangandu-se Sinodul cel dintai, ce s-a facut la Niceea, fericitul acesta Mitrofan n-a luat parte din pricina slabiciunii si a batranetii, caci zacea in pat, vestejindu-i-se fireasca putere de indelungarea vremii, ci a trimis pe cel mai intai dintre preoti, pe Alexandru, barbat cinstit, pe care si mostenitor al scaunului l-a facut. Caci intorcandu-se imparatul cu purtatorii de Dumnezeu parinti, si savarsindu-se Sinodul, atunci a zis dumnezeiescului Mitrofan, ca i s-a aratat de la Dumnezeu, cum ca Alexandru si cel ce era sa fie dupa dansul, Pavel, erau iscusiti si placuti lui Dumnezeu la o slujba ca aceasta. Deci adormind sfantul, s-a mutat catre Dumnezeu. Si se face pomenirea lui in sfanta biserica cea mare, si cinstitul sau locas, ce este aproape de Sfantul Marele Mucenic Acachie, in cea cu sapte scari, unde se afla cinstitele si sfintele lui moaste.
Tot in aceasta zi, pomenirea Sf Mc Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel.
VIAŢA ŞI NEVOINŢELE
La 4 iunie, Martirilogiul siriac indică sărbătorirea Sfântului Filip, iar Martirologiul ieronimian adaugă pe Zoticus, Atalus, Euticus (Eutihie), Kamasis, Quirinus, Iulia, Saturninus, Galdunus, Ninnita, Fortunio (Furtunio) şi alţi 25, ale căror nume nu sunt amintite.

Patru martiri din grupul acesta mare şi anume: Zotikos, Attalos, Kamasis şi Philippos au fost înmormântaţi în cripta unei bazilici descoperite pe teritoriul comunei Niculiţel, judeţul Tulcea, în toamna anului 1971. Localitatea aceasta era în antichitate o aşezare romană rurală pe teritoriul oraşului Noviodunum, Isaccea de astăzi. Înmormântarea celor patru martiri aici - şi pe care martirologiile îi arată că au pătimit la Noviodunum - este explicabilă prin aceea că ambele localităţi formau o singură unitate administrativă şi erau foarte apropiate (cca. 10-12 km).

Moaştele mucenicilor au fost depuse într-o raclă specială de lemn, aşezată apoi pe pavimentul de piatră al criptei. Ei au fost puşi în raclă în poziţia creştină pe care o cunoaştem azi, adică cu mâinile pe piept şi cu capul spre apus. Cripta are formă aproape pătrată şi e construită din cărămidă cu mortar; dimensiuni: cca 3,70 x 3,40 (3,50) m. şi înaltă de 2,30 m. Intrarea a fost blocată cu o lespede mare de piatră. În interior, pe peretele din stânga intrării, a fost zgâriată în mortarul crud inscripţia: Martirii lui Hristos, iar pe cel din dreapta întâlnim repetarea cuvântului „martiri” şi apoi înscrierea numelui lor în următoarea ordine: Zotikos, Attalos, Kamasis, Philippos. Aceste inscripţii sunt precedate de crucea monogramată.

Indicarea ca loc de pătimire a celor patru martiri a oraşului Noviodunum se explică prin aceea că ei au fost judecaţi împreună cu ceilalţi fraţi de suferinţă de către autorităţi în aceasta aşezare urbană. După ce li s-a aplicat pedeapsa capitală, ei au fost poate luaţi de către creştini şi duşi pentru odihna veşnică într-un loc mai ferit, pe care l-au găsit la Niculiţel. Este de presupus că la început trupurile lor au fost depuse într-o criptă sau capelă modestă, de unde au fost transhumate în bazilica actuală. Aceasta a fost construită de o comunitate în perioada când creştinismul se putea manifesta liber. Data pătimirii lor, ca şi a construirii bazilicii, nu este cunoscută şi ea este cercetată şi azi de învăţaţi. Până acum s-au dat mai multe răspunsuri.

Unii specialişti socot că cei patru bărbaţi au suferit martiriul în timpul marii persecuţii a lui Diocleţian, prin anii 303-304. Un alt moment critic au fost anii 319-324, ca o consecinţă a măsurilor luate împotriva creştinilor de către împăratul Liciniu. Potrivit altor opinii, Iulian Apostatul (361-363) ar fi făcut, prin măsurile de restaurare a păgânismului, victime şi printre creştinii din Sciţia Mică. O inscripţie latină descoperită pe teritoriul comunei Niculiţel şi care îl slăveşte pe împărat ca „stăpân victorios şi veşnic augustus” ar putea fi pusă în legătură cu aceste evenimente. S-a afirmat, de asemenea, că cei patru bărbaţi ar fi suferit martiriul la nord de Dunăre, în regiunile stăpânite de goţi, unde aceştia, la fel ca Sfântul Sava de la Buzău, ar fi propovăduit credinţa creştină.

Persecuţia dezlănţuită de regele got Athanaric împotriva creştinilor, prin anii 370-372, ar fi provocat şi moartea celor patru bărbaţi înmormântaţi la Niculiţel. Trupurile lor ar fi fost transportate la sud de Dunăre de către creştini şi înmormântate în cripta la care ne-am referit. În sfârşit, potrivit unei alte opinii, Zotikos, Attalos, Kamasis şi Philippos ar fi pătimit la începutul secolului al V-lea, cu prilejul unei incursiuni barbare.

În legătură cu data construirii bazilicii s-a spus - de către cei care socotesc că martiriul a avut loc prin anii 370-372 - că atât cripta cât şi bazilica au fost construite în legătură cu acest eveniment. Luând în considerare unele detalii de construcţie ale criptei şi bazilicii, precum şi prezenţa crucii monogramate în fruntea inscripţiilor, un cercetător a opinat că acestea pledează pentru datarea celor două construcţii către sfârşitul veacului al IV-lea sau începutul celui de al V-lea. Cripta s-ar înscrie, după acesta, în categoria martinilor cu plan pătrat (în formă de cu sau aproape pătrat, cu ziduri pline pe trei laturi şi prevăzute cu o cupolă hemisferică. Ea ar fi cea mai veche construcţie de acest tip din ţara noastră şi poate cel mai vechi martirion cunoscut până acum în lumea creştină. În acest caz, dacă mucenicii au murit în vremea lui Diocleţian sau Liciniu, s-ar fi construit pentru ei o criptă mai modestă, de unde mai târziu ar fi fost mutaţi în cea prezentă. Dar acestei ipoteze i s-a opus observaţia făcută de arheologi că moaştele au fost găsite în poziţia lor firească; or, o transhumare, oricât de atentă ar fi fost, ar fi dus la deranjarea lor.

În momentul când se făceau aceste consideraţii cu privire la sistemul constructiv şi forma criptei, cercetările arheologice încă nu erau încheiate. Continuarea lor a dus la rezultate noi, şi anume, s-a constatat că sub cripta asupra căreia s-au făcut consideraţiile de mai sus se află o alta mai puţin înaltă decât cea de deasupra, dar de aceeaşi lărgime. Ea este împărţită în două prin lespezi de calcar puse pe cant, şi care servesc să sprijine greutatea pavimentului criptei de deasupra. În ambele încăperi s-au găsit numeroase fragmente de oase umane (cca 100), de dimensiuni foarte mici, de la doi bărbaţi în vârstă de aproximativ 45-50 ani, precum şi un inventar funerar constând dintr-un castron şi o oală, ambele de lut.

Felul cum au fost găsite oasele a îndreptăţit pe descoperitor să conchidă că este vorba de o reînhumare. Această reînhumare s-ar fi făcut prin anii 370-380, în timpul împăraţilor Valens şi Valentinian, cu prilejul construirii criptei şi a bazilicii. Oasele ar fi fost luate dintr-un mormânt mai vechi (hypogeu) de formă rectangulară (2,50 x 1,70 m), găsit şi el sub altarul bisericii, şi construit la începutul secolului al IV-lea, mai exact în timpul lui Constantin cel Mare. Oasele ar reprezenta resturi din trupurile a doi martiri morţi poate în vremea împăratului Deciu (249-251). Numele lor nu se cunosc. Am avea deci îngropaţi la Niculiţel şase martiri: doi de la mijlocul veacului al III-lea şi ceilalţi patru, din a doua jumătate a veacului al IV-lea.

Intrarea la cea de a doua criptă era blocată cu o lespede de calcar zidită cu mortar, după care se afla o alta cu inscripţia: „Aici şi acolo (se află) sângele (vlaga) martirilor“. Literele inscripţiei sunt asemănătoare cu cele care se găsesc pe pereţii criptei superioare şi acest element pledează pentru contemporaneitatea lor.

Din cele de mai sus reiese că nu există elemente categorice care să pledeze pentru o fixare sigura a datei pătimirii celor şase mucenici de la Niculiţel şi nici pentru construirea criptei şi a bazilicii. Afirmaţiile care s-au făcut până acum trebuie privite doar ca simple ipoteze de lucru. Un impediment în stabilirea datei pătimirii şi a construcţiilor, în care au fost înmormântaţi mucenicii, îl constituie şi faptul ca rezultatele săpăturilor de la cea de a doua criptă (subterană) n-au fost publicate decât în chip foarte sumar.

Din păcate, şi inscripţia: „Aici şi acolo (se află) sângele (vlaga) martirilor”, sau „Pe aici şi pe acolo (a curs) sângele (vlaga) martirilor“, este cam vagă şi nu este uşor de înţeles. Adverbul ώδε poate avea sens modal ori locativ. Se pare că aici trebuie înţeles locativ, şi atunci s-ar putea referi la spaţiul de jos (aici) şi de sus (acolo) al criptei, unde sunt depuse moaştele martirilor. Cuvântul ίχωρ rar folosit cu sensul de «sânge», semnifica iniţial sângele (vlaga) zeilor. Mai târziu s-a generalizat cu a doua semnificaţie. Ar reieşi deci din textul inscripţiei că atât sus cât şi jos se află rămăşiţe ale martirilor.

În încercările de stabilire a datei pătimirii martirilor de la Niculiţel şi a celorlalţi localizaţi de martirologii la Noviodunum, credem că trebuie să se ţină seama, în afară de alte elemente, şi de numărul lor mare. Aceasta presupune în primul rând o persecuţie de mari proporţii, cum a fost aceea din timpul lui Diocleţian, din anii 303-304, sau aceea din anii 319-324, dezlănţuită de Liciniu. S-ar putea chiar să existe mai multe şanse pentru vremea lui Liciniu, dacă ne gândim la posibilitatea ca actuala criptă să fi fost construită de creştini imediat sau puţin timp după persecuţie, în cadrul atmosferei de libertate asigurată pentru ei de către Constantin cel Mare.

Dar chiar dacă încercările de precizare cronologică nu sunt definitive, se poate admite că martirionul şi bazilica nu depăşesc secolul al IV-lea sau începutul celui de al V-lea.

Descoperirile de la Niculiţel au o valoare cu totul deosebită pentru că:

(1) ele au adus la lumină, pentru prima oară, moaştele (scheletele) întregi ale unor martiri, cărora le cunoaştem sigur şi numele;

(2) a ieşit la iveală una dintre cele mai vechi bazilici de pe teritoriul ţării noastre şi cel mai vechi martirion cunoscut până acum;

(3) se întăreşte convingerea noastră în ştirile din martirologii, şi anume că ele sunt veridice;

(4) se dovedeşte forţa şi vechimea crediniţei creştine pe pământul României;

(5) în sfârşit, asemenea descoperire este până acum unică în întreg spaţiul balcanic şi extrem de rară în întregul Imperiu roman.

Astăzi moaştele martirilor de la Niculiţel, după 16 veacuri de odihnă în încăperile răcoroase ale criptei, se păstrează în biserica mănăstirii Cocoşu, judeţul Tulcea, şi este o mângâiere pentru oricine poate ajunge acolo şi li se închină.

Pr. Dr. Emilian Popescu

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 173-177, Sfinţii Martiri <<de la Niculiţel>>:Zotikos, Attalos, Kamasis şi Philippos

Tot in aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Sofia cea din Tracia, care a vietuit sihastreste si cu cuviosie.
Sfanta Sofia s-a nascut in Aenus, Rhodope, si era mama a sase copii. Desi ocupata cu grijile si datoriile acestei lumi, a tinut poruncile Domnului si a trait o viata plina de virtute. Dupa ce i-au murit copiii, a devenit mama pentru orfani si a ajutat pe vaduve. Si-a vandut avutiile si a dat banii saracilor. A dus o viata de austeritate, mancand paine si apa. Avea neincetat pe buze Psalmii regelui-profet David si lacrimi curgeau fara incetare din ochii ei. Prefera sa se lipseasca ea de cele necesare decat sa lase pe un sarac sa plece din casa ei cu mainile goale. Prin smerenia ei si dragostea fata de saraci, Dumnezeu a binecuvantat-o in felul urmator. In casa ei era un butoi cu vin pe care il pastra pentru saraci. Ea a remarcat ca oricat ar fi luat din bidon acesta ramanea plin. Dar imediat ce a povestit cuiva despre aceasta minune si a slavit pe Dumnezeu, bidonul s-a golit. Sfanta Sofia s-a intristat, crezand ca vinul s-a sfarsit din cauza caracterului sau nedemn. De aceea, a sporit nevointele sale ascetice pana la a-si pune in pericol sanatatea. Simtindu-si sfarsitul aproape, ea a primit tunderea in monahism. Sfanta Sofia a adormit intru Domnul la varsta de 53 de ani.
Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Cuviosului Mucenic Ioan, egumenul Manastirii Monagriei, care, fiind in sac bagat si in mare aruncat, s-a savarsit.
Tot in aceasta zi, pomenirea Cuviosului Alonie, care cu pace s-a savarsit.
Zicerile / apoftegmele lui avva Alonie din Patericul Egiptean: 1. Zis-a avva Alonie: "De nu va zice omul intru inima sa ca eu singur si Dumnezeu suntem in lume, nu va avea odihna". 2. Zis-a iarasi: "De nu as fi stricat tot, n-as fi putut sa ma zidesc; adica, de n-as fi lasat tot ce mi se pare bun din vointa mea, n-as fi putut sa dobandesc faptele bune". 3. Zis-a iarasi: "De va voi omul, de dimineata pana seara ajunge in masura dumnezeiasca". 4. Intrebat-a odata avva Agaton pe avva Alonie, zicand: "Cum voi putea tine limba mea sa nu graiasca minciuni?" Si i-a raspuns lui avva Alonie: "De nu vei minti, multe pacate ai sa faci". Iar el a zis: "Cum vine aceasta?" Si i-a raspuns batranul: "Iata doi oameni au facut inaintea ta ucidere si unul a fugit in chilia ta. Si iata dregatorul il cauta pe el si te intreaba zicand: "Inaintea ta s-a facut uciderea?". De nu vei minti, dai pe om la moarte. Mai bine lasa-l pe el inaintea lui Dumnezeu fara legaturi, caci El stie toate".
Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintelor Maria si Marta, surorile lui Lazar, care cu pace s-au savarsit.
Aceste doua sfinte femei, surori ale lui Lazar, prietenul lui Hristos, locuiau in Betania, un sat aflat la mica distanta de Ierusalim. Intr-o zi Hristos a fost primit in casa lor. Marta, cea mai mare, se silea slujind Invatatorului si, vazand ca sora sa, Maria, ramanea tacuta la picioarele lui Iisus ascultand vorbele sale dumnezeiesti, spuse pe un ton maniat : "Doamne, au nu socotesti ca sora mea m-a lasat singura sa slujesc ? Spune-i deci sa-mi ajute". Dar Domnul ii raspunse : "Marto, Marto, te ingrijesti si pentru multe te silesti dar un lucru trebuie" (Luca 10 : 38-42) (De aceea Parintii au considerat pe Maria drept chip al contemplatiei, de preferat fata de fapta virtutii reprezentata de Marta.). Mai tarziu, cu putin timp inaintea Patimilor, Lazar se imbolnavi si muri. Cele doua surori trimisera la Iisus sa fie instiintat dar El nu ajunse in Betania decat patru zile mai tarziu. Marta se grabi de indata in intampinarea lui, in timp ce Maria ramase acasa, unde numerosi prieteni si rude venisera sa le mangaie. Domnul o asigura ca fratele sau avea sa invieze iar Marta isi arata credinta fata de El ca Fiu al lui Dumnezeu, apoi o chema pe sora sa si se dusera impreuna pana la mormant. La chemarea lui Iisus, cel inmormantat iesi, cu picioarele si mainile legate cu fasii de panza iar fata acoperita de un giulgiu (Ioan 11). Cu sase zile inainte de Paste, o masa mare i-au pus lui Iisus in Betania, in prezenta lui Lazar. Marta se silea ca de obicei slujind la masa, in timp ce Maria, luand o litra de mir de mare pret, unse picioarele Domnului si le sterse cu parul ei. Cum Iuda, cel zgarcit, se arata nemultumit de o asemenea risipa, Domnul ii spuse ca pentru ingroparea Lui ii pastrase ea mirul acesta (Ioan 12). Dupa Inaltare, Marta si Maria insotira pe Lazar pentru a raspandi Vestea cea Buna a Invierii. Desi anumite manuscrise ale Sinaxarului le praznuiesc ca Mironosite, Sfanta Scriptura nu mentioneaza printre acestea din urma decat pe Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov si / sau Maria lui Cleopa (cf. 23 mai), Salomea si "cealalta Marie" pe care unii Parinti o identifica cu Maica Domnului.
Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Texte si imagini preluate din cartea "Vietile Sfintilor Ortodoxiei".

sâmbătă, 2 iunie 2012

DESPRE SPOVEDANIE SI SOCOTINTA DUHOVNICEASCA


Aceasta marturisire a ta mi-a facut mare bucurie in suflet, deoarece Dumnezeu si ingerii, care o asteptau, s-au bucurat. Ai reusit sa rusinezi diavolul, care mult se bucura cand cineva isi ascunde gandurile de duhovnicul sau.

Cand un sarpe isi paraseste culcusul, se grabeste sa se ascunda undeva fiindca se asteapta sa fie lovit - la fel se intampla si cu un gand dracesc, care este precum un sarpe veninos. Cand un astfel de gand paraseste gura unei persoane, se risipeste si dispare, deoarece marturisirea este smerenie, si deoarece Satan nu poate suporta nici macar mireasma smereniei, cum ar putea el sa ramana dupa o marturisire smerita si sincera?

Copilul meu, iti doresc un inceput bun si o inaintare plina de ingrijire. Nu te rusina in fata mea. Nu ma privi ca pe un om, ci ca pe un reprezentant al lui Dumnezeu. Spune-mi tot, chiar daca gandesti rau despre mine, caci eu am experienta cu influentele dracesti, si stiu cum diavolul il lupta pe om. Stiu ca fiii duhovnicesti au inimi simple si ca daca ganduri rele vin la ei, este din pricina rautatii diavolului si a eu-lui copilului duhovnicesc, caruie i se ingaduie sa cada si sa aiba asemenea ganduri impotriva Parintelui sau, ca astfel copilul duhovnicesc sa se poata smeri mai mult. Prin urmare, nu te teme. Ma voi bucura intotdeauna cand imi vei vorbi liber si sincer, caci fara o marturisire dreapta, nu exista sporire duhovniceasca.

Copilul meu, fii fara de grija. Am luat povara ta. Eu te rog doar sa ai pace. Vorbele tale pot fi numai pe hartie, dar eu simt puterea, intelesul si esenta a ceea ce ai scris; patrund duhul cuvintelor tale. Iti zic sa fii cu pace de acum inainte. Esti iertat cu fiecare marturisire pe care o faci. Satana a inteles firea ta si te munceste, dar fara ca ceva grav sa se fi intamplat. Tot ceea ce scrii (adica gandurile care te chinuie) este o amagire a celui rau ca sa te faca sa deznadajduiesti, sa fii nelinistit, si tot astfel. Arunca tot ceea ce ti s-a intamplat in adancimile marii. Urmeaza un drum nou in viata ta.

Daca continui sa gandesti la fel, stiu ca vei ajunge bataia de joc a dracilor. Te implor, doar fa ascultare de mine. Dupa marturisirea ta, totul a fost iertat, deci lasa cele trecute sa treaca. Nu zgandari o rana care te-a facut sa suferi atat de mult. Nu te lasa inselat de gandul ca este vina ta. Daca nu l-ai fi dus la doctori s.a.m.d., atunci asemenea ganduri te-ar fi luptat cu dreptate. Pe cand, asa cum sunt acum lucrurile, ti-ai implinit datoria. Dumnezeu vrea sa il primesti pe acesta, pentru un motiv pe care numai intelepciunea Sa nemarginita il cunoste, in timp ce tu crezi ca l-ai ucis! Fii prevazator cu acest gand, caci altfel ar putea pandi in inima ta. Este o cursa a diavolului ca sa iti faca rau, caci el stie cum. Acest inselator priceput a inecat multimi nenumarate in adancimile iadului cu disperarea.

Cand se petrece ceva si diavolul vede ca cineva este suparat din aceasta pricina, inselatoria lui este sa adune nenumarate ganduri asa-zis indreptatite care sa il duca pe acel biet om spre o furtuna mare si sa il inece. (Asa cum zice proverbul, vulpea iubeste incaierarea.) Si cand furtuna a trecut, el vede ca a fost in pericol sa se inece doar intr-o cana cu apa.

Smereste-te, si de acum inainte marturiseste-te, caci marturisirea cuprinde cea mai sfanta umilinta, fara de care nimeni nu se mantuieste. Diavolul se bucura tare cand reuseste sa convinga pe cineva sa isi ascunda gandurile cele rele. Aceasta deoarece isi atinge scopul sau premeditat, de distrugere a sufletului.

Ti-am scris despre constiinta, ca trebuie sa fim cu grija sa nu facem ceva ce va fi condamnabil si ne va osandi. Tine-ti in minte ca Dumnezeu le vede pe toate si ca nimic nu se ascunde de la ochii Sai. Deci cum as putea minti eu in fata lui Dumnezeu? Nu stii ca minciunile sunt de la diavol, si lipsa de ingrijire devine o practica, apoi un obicei, si apoi o patima, si nu stii tu ca cei ce mint nu vor mosteni Imparatia Domnului? (Apocalipsa 21:8)

Teme-te de Dumnezeu. Dumnezeu nu este multumit cu jertfe materiale cand neglijam sa ajungem in launtrul inimii. Dar este necesar sa le savarsim si pe acestea, fara sa le lasam pe celelalte nefacute. (Matei 23:23)

Cerceteaza-ti cugetul, caci nu stim cand va veni ceasul mortii. Si de nu ii vom plati creditorului nostru (care este constiinta) tot ceea ce ii datoram, ne va acuza cu glas tare, fara sa se tina deoparte. Atunci - vai! - gura noastra va fi inchisa, neavand ce raspuns sa dea.

In fiecare noapte, adu-ti aminte de cum ti-ai petrecut ziua, si de dimineata adu-ti aminte de cum ai trecut noaptea, ca sa stii cum stai cu socoteala sufletului tau. Daca vezi vreo pierdere, incearca sa o redobandesti cu grija si tarie. Daca vezi vreun castig, slaveste-L pe Domnul, ajutatorul tau nevazut.

Nu-ti lasa constiinta sa te apese pentru multa vreme, ci degraba da-i ceea ce iti cere, ca nu cumva sa te dea judecatorului si sa fii aruncat in temnita (Matei 5:25). Vrea constiinta ta sa iti faci pravila de rugaciune si sa redobandesti rugaciunea? Da-i aceste lucruri, si iata, esti izbavit de la trimiterea in fata judecatorului. Nu slabi vocea mantuitoare a constiintei tale ignorand-o, deoarece mai tarziu vei regreta fara folos.

Cauta sa fi sincer in faptele tale, precum si in vorbele tale, si mai ales in marturisire. Caci Dumnezeu cearca inima si rarunchii (Psalmi 7:9), si nimic nu ramane ascuns privirii ochiului Sau neadormit.

Teme-te de Dumnezeu; Dumnezeu nu Se lasa batjocorit (Galateni 6:7); El nu este pacalit. El pedepseste aspru cand nu vede sinceritate; asa ca ai grija. Cand esti neascultator si faci un pacat ascuns, contracareaza-l dezvaluindu-l deschis in marturisire. Nu iti lasa eul sa te copleseasca si sa te faca sa ascunzi adevarul si sa ramai neindreptat si impatimit. Indreapta totul acum daca vrei sa vezi zilele bune ale despatimirii si pacii.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA