Se afișează postările cu eticheta Colivă pentru pomenirea mortilor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Colivă pentru pomenirea mortilor. Afișați toate postările

miercuri, 1 februarie 2023

DESPRE POMENI sau PARASTASE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



CUVANT DE INVATATURĂ

https://babylenutapentrusuflet.blogspot.ro/

Bucuria mea, spun sectantii ca noi, crestinii ortodocsi, facem pomenile degeaba, fiindca mortii nu mai mananca coliva, colaci... Este foarte adevarat ca mortii nu mai mananca, insa, atunci cand le dam unui sarman, cei pomeniti la parastas primesc de la Dumnezeu, iertare de pacate, primesc Lumina. Iata ca in Biblie, scrie cat se poate de clar: "FII DARNIC CU PAINEA SI CU VINUL LA MORMANTUL CELOR CARE TI-AU RAPOSAT" (Tobit 4:17). 

Ce inseamna: "Darnic cu painea si cu vinul la mormant"? Inseamna ca dupa ce facem o slujba acolo, la mormant, se cuvine sa impartim colacii, vinul, coliva, painea... 

la saracii din cimitir sau pe care ni-i scoate Dumnezeu in cale. Iar in alt loc, tot in Biblie, scrie: "SFANT (cu Sfintenie) SI CUCERNIC (cu credinta) GAND A FOST, CA A ADUS JERTFA DE CURATIE (adica pomana sau parastas) PENTRU CEI MORTI (deci, se precizeaza clar: pentru cei morti), CA SA SE SLOBOZEASCA DIN PACAT" ( adica, sa li se ierte pacate" (2 Macabei 12:46). 

Si sa nu uitati: POMENILE SE FAC DUPA PUTERE! 

Nicaieri nu scrie ca trebuie 44 de colaci, 44 de cuțite, 44 de furculițe, 44 de lighene... Cate bordeie atatea obiceie!
                                                                                                                              Preot Ioan .



luni, 1 august 2022

Câteva precizări în legătură cu pomenirea celor adormiți

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


1. Cuvântul parastas în limba greacă înseamnă înfățișare, acțiune (a sta alături) și chiar mijlocire. Cu alte cuvinte, parastasele sunt rugăciunile de mijlocire ale credincioșilor/Bisericii însoțite de fapte ale iubirii milostive pentru cei care au plecat la Domnul.

2. Pomana și ceea ce se împarte pentru cel adormit (cei adormiți) nu este o chestiune peiorativă (miloagă), pentru că pomana înseamnă, în primul rând, ceea ce oferim celor săraci și nevoiași (nu milogilor) spre pomenirea celor adormiți.

3. În Evanghelia după Luca (14:12-15) Mântuitorul Iisus Hristos oferă următoarea învățătură: „...când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, Şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor. Şi auzind acestea, unul dintre cei ce şedeau cu El la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu!”. Această credință o avem și noi, că ceea ce oferim spre pomenirea celor adormiți este spre a le aduce mângâiere înaintea lui Dumnezeu. În același timp este și o învățătură pentru noi toți, și anume CINE sunt cei cărora le împărțim cele pe care vrem să le oferim ca pomană/spre pomenire: cei săraci și care nu ne pot întoarce darul pe care îl oferim. Din păcate, de multe ori pomenile se transformă în mese ale familiei, prietenilor și apropiaților (foarte bune în esență și acestea) fără să se țină cont de faptul că, pomana este de fapt pentru cei săraci și care cu adevărat au nevoie de ajutorul nostru.

4. În ceea ce privește ceea ce se împarte pentru cei adormiți, nu există nicio regulă în legătură cu produsele, alimentele sau cantitatea celor oferite. Principiul este cel al dragostei, al posibilității materiale și al dorinței. Sfântul Apostol Pavel ne învață aici: „fiecare să dea cum socotește cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună” (II Corinteni 9:7). De asemenea, nu există o regulă a vreunui număr anume de pachete sau de daruri care se împart (așa cum auzim de multe ori 7, ori 10, 12, 20, 24 etc.).
 
5. Importantă este calitatea celor care se împart nu cantitatea. Cu alte cuvinte, împărțiți lucruri bune pe care dumneavoastră înșivă le-ați consuma. Decât napolitane, biscuiți și ciocolată turcești și dubioase în conținut, mai bine câteva produse calitative și de care cu adevărat să se bucure cei care le vor mânca. Reiau, împărțite, evident celor săraci, nu celor care oricum nu au nevoie.
 
6. Nu cei adormiți au parte de cele pe care le oferim ca pomană. Nu cel adormit mănâncă, bea sau se îmbracă cu cele împărțite. Pe toate le facem cu credința și dragostea că Dumnezeu va primi „faptele iubirii noastre milostive” (a se vedea, Matei 25:31-46, Evanghelia care se citește în Duminica a treia a Triodului) în numele, amintirea și pomenirea celor adormiți. Sau, așa cum scria autorul Tâlcuirii la cartea Iov (PG 17, atribuită lui Origene), „noi îi poftim pe săraci şi nevoiaşi la ospăţ, pentru ca astfel serbarea noastră să devină pomenire pentru odihna sufletului celui adormit, iar pentru noi, mireasma bine plăcută lui Dumnezeu”.

7. Soroacele sau timpul de pomenire a celor adormiți au un simbolism deosebit:
3 zile – în cinstea Învierii Domnului
9 zile – pentru ca Dumnezeu să îl primească pe cel adormit într-una dintre cele 9 cete ale sfinților (așa cum sunt pomeniți la Sfânta Liturghie, la Proscomidie)
40 zile – în amintirea înălțării Domnului la cer
3, 6, 9 luni – fiecare în slava Sfintei Treimi (3, 3x2, 3x3)
În fiecare an - în amintirea faptului că, în Creștinism, ziua adormirii este mai importantă decât ziua nașterii (Eclessiast 7:1) . De aceea și sărbătorim in majoritate covârșitoare zilele de trecere la Domnul a sfinților pomeniți în calendar.

8. Există o serie de credințe populare în legătură cu pomenirea morților unele, susținute și de anumiți oameni ai bisericii, însă insuficient argumentate teologic. „Credința” în vămile văzduhului, „credința” că sufletul se înalță la cer a treia zi, „credința” că sufletul în a 9 zi se închină lui Dumnezeu după ce a văzut Raiul, „credința” că la 40 de zile va avea loc judecata particulară, după peregrinarea timp de 40 de zile prin vămile văzduhului, rai și iad. Trebuie tratate cu atenție și pe cât posibil eliberate de pseudo-misticism și de pietate, exagerate de necunoașterea autentică a sensului și scopului actelor filantropice în legătură cu pomenirea celor adormiți.

9. Importanța pomenirii celor adormiți are legătură în mod esențial cu neuitarea lor prin rugăciunea înălțată în cadrul Sfintei Liturghii. Faptul că fiecare este pomenit prin miridă (firimitura de pâine care va fi sfințită alături de Trupul Domnului în Liturghie) și apoi în slujba specială de parastas se bazează pe credința în întâlnirea noastră cu cei adormiți după trecerea noastră din această lume. Pe lângă pomenirile individuale mai există și alte soroace de pomenire generală a celor adormiți:
- Moșii de iarnă (Sâmbăta lăsatului sec de carne). Duminica imediat următoare este numită și a Înfricoșătoarei Judecăți. Biserica face pomenirea celor adormiți pentru ca aceștia să aibă parte de mila lui Dumnezeu la Parusie.

- Moșii de vară (Sâmbăta Rusaliilor).
- Sâmbăta lui Lazăr.

 Din cele 7 sâmbete ale Postului cel Mare, sâmbetele 2, 3, 4 sunt sâmbete de pomenire a celor adormiți. Sâmbăta lui Lazăr este ultima sâmbătă în care se mai poate face pomenirea morților până la Duminica Tomii. De aceea, există obiceiul ca în această sâmbătă să se facă ultima pomenire a celor adormiți (așa-numita „dezlegare a sărindarului”, grâul care este adus la Biserică la începutul Postului este luat pentru a se face colivă și pomenirea celor adormiți în această sâmbătă). Aceasta este ultima zi de pomenire a celor adormiți până în sărbătoarea Învierii Domnului. Joia Mare ar trebui să rămână o zi de „prăznuire” a Sfintei Liturghii fără să se mai facă pomenirea celor adormiți (ziua în care Mântuitorul Iisus a săvârșit Frângerea Pâinii cu ucenicii Săi înainte de Pătimirea Sa).
10. Moartea pentru fiecare dintre creștini și nu numai, nu este altceva decât trecerea către o altă dimensiune a vieții și anume participarea fiecăruia la viața lui Dumnezeu în Împărăția Sa potrivit stării, responsabilității și faptelor fiecăruia. Nimeni nu moare, ci trece din „moarte la viață”, adică de la viață la înviere. Acesta este adevăratul sens al vieții, de a trăi încă din această viață în Împărăția lui Dumnezeu care este „pace, bucurie și dreptate în Duhul Sfânt” (Romani 14:17).
A nu-i uita pe cei adormiți, înseamnă a-i ține vii în mintea, conștiința și inima noastră. Veșnică să le fie pomenirea!
 
P.S. Preferabil pentru creștini este să nu își aducă aminte de cei care au adormit prin stări și mesaje ca „regrete eterne” care de nenumărate ori pot fi observate pe coroanele de flori care se aduc la înmormântare. Regretele eterne nu sunt altceva decât imaginea iadului, care de multe ori este văzut în spiritualitatea creștină ca locul regretelor eterne pentru binele potențial pe care nu l-am făcut. Preferabil este creștinescul „Veșnică pomenire!” pentru că aceasta ar trebui să fie dorința fiecăruia dintre noi: să ajungem să trăim adevărata viață veșnică.
 
"Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te recunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17:3).

vineri, 5 martie 2021

Pentru că mâine sunt "moșii"..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



                                                                      COLIVA
de Preot Sorin Croitoru
 
Multe fapte poți să faci de ai viață milostivă,
Dar să nu uiți niciodată să mai faci câte-o colivă!
Să o pui spre pomenire în pronaos pe o masă,
Așteptându-l pe Părinte ca de la Altar să iasă.

Vezi ca nu cumva să uiți să faci pe coliva ta
Și o Cruce trilobată din cacao sau cafea!
Iar în mijloc lumânare să-i înfingi, te rog frumos,
Căci lumina amintește slava Domnului Hristos!

Pentru slujba Panihidei, un pomelnic tu să scrii:
Trece-acolo cu răbdare pe cei morți pe care-i știi.
Minunată faptă bună faci tu astfel pentru morți,
De îi scrii pe-al tău pomelnic și în inimă îi porți!

Căci când listele cu nume de Părinte s-or citi,
Îndurările divine cei citiți le vor primi!
Ești și tu creștin ca mine și ai "adormiții" tăi.
Să te-ntrebi cu-ngrijorare: "Dacă îi muncesc cei răi"?..

Se vor bucura săracii, orișiunde s-or afla,
Și vor ști atunci că Harul a venit prin mila ta!
Iar în coșul de pe masă și-un bănuț mereu să pui,
Cum ne-nvață Cartea Sfântă: jertfa slujitorului.

Căci a noastră rugăciune nu își împlinește rostul
Dacă nu-i vom pune aripi milostenia și postul.
Să mai faci câte-o colivă, căci e mare semn de milă
Dac-o faci cu bucurie și cu pace, nu în silă..

Mare taină-ascunde-n el dulcele făcut din bob,
El din iad eliberează pe acel ce este rob!
Mare taină-ascunde-n el dulcele făcut din grâu,
Când se leagănă cu jale, lacrimile curg pârâu!

Prin coliva cea smerită nu-i uităm pe cei ce mor,
Fiecare bob de grână e o lacrimă de dor!
Oare ce-i coliva noastră? Nu e, oare, o scrisoare
Către sufletele dragi ce s-au dus în depărtare?..

Am văzut soții plângând soți iubiți ce nu mai sînt..
Am văzut copii plângând pe-al părinților mormânt..
Am văzut părinți vărsând lacrimi, să aduni un râu..
Toți aveau în mâini coliva, dulcele smerit din grâu!

Da, această farfurie de cei adormiți ne leagă..
Da, o mână de colivă de păcate îi dezleagă..
Deci iubitul meu creștin, de ai viață milostivă,
Nu uita din când în când să mai faci câte-o colivă...

amin

sâmbătă, 16 martie 2019

Sambata Sfantului Teodor Tiron - Sambata Colivelor

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


          Sambata Sfantului Teodor Tiron sau Sambata Colivelor este prima sambata din Postul Mare. In aceasta zi se cinsteste Sfantul Teodor Tiron, pentru o minune savarsita la multi ani dupa trecerea sa la cele vesnice, si se face pomenirea celor adormiti.

"Postul cel curat si fara prihana la noi acum ajungand, a adus cu sine savarsire de minuni mucenicesti. Caci prin post ne curatim de intinaciunile si de necuratiile cele sufletesti, iar prin dovezi si lupte vitejesti asupra patimilor ne imbarbatam. Pentru aceasta si cu darul sfintei postiri luminandu-ne si cu minunile mucenicului Teodor intarindu-ne in credinta intru Hristos, cerem de la El sa dea mantuire sufletelor noastre."

Sfantul Mare Mucenic Teodor Tiron, praznuit de Biserica in ziua de 17 februarie, a trait in a doua jumatate a secolului al III-lea, in vremea imparatului roman Maximian. Originar din cetatea Mialon, din Amasia, sfantul a fost ales in oastea imperiala. In cele din urma, marturisindu-L fara teama pe Dumnezeu si batjocorindu-i pe idoli, Sfantul Teodor a fost aruncat in temnita, strapuns cu fiare si aruncat intr-un cuptor cu foc, unde si-a da sufletul in mainile lui Dumnezeu.

                                             Prima sambata din Postul Mare

           Imparatul roman Iulian Apostatul (331-363) a fost ultimul imparat pagan. Scurta lui domnie, de numai doi ani, este caracterizata de ostilitate crestina si de repetate eforturi de a reinvia paganismul. Odata, chemandu-l la sine pe guvernatorul cetatii Constantinopol, i-a poruncit ca, in prima saptamana a Postului Mare, sa ia sange din jertfele aduse idolilor si sa stropeasca toate alimentele din pietele orasului. Astfel, imparatul dorea sa-i batjocoreasca pe crestini, care, in acele zile, tineau un post mai aspru.
                 Atunci, din mila lui Dumnezeu, la arhiepiscopul Eudoxie (360-369), care pastorea cetatea Constantinopol, a fost trimis Sfantul Mare Mucenic Teodor Tiron. Aparandu-i in vis, sfantul l-a instiintat pe slujitorul lui Dumnezeu de planul paganului imparat si l-a invatat cum sa ii ajute pe crestini: sa fiarba grau si sa-l amestece cu miere. Astfel, in prima saptamana a Postului Mare, crestinii nu au cumparat nimic din pietele orasului, iar o multime de alimente s-au stricat.



Crestinii au fost izbaviti de intinaciunea idolatriei prin mijlocirea Sfantului Teodor Tiron, mucenicul surpator de idoli. Dand slava lui Dumnezeu, pe vremea patriarhului Nectarie al Constantinopolului (381-397), Parintii Bisericii au asezat aceasta minune in calendar, in prima sambata din Postul Mare.

In prima sambata din Post ne bucuram atat de minunea colivelor, cat si de nevointele Sfantului Teodor Tiron. Vineri seara, la slujba "Liturghiei Darurilor mai inainte Sfintite", se canta un canon de lauda catre Sfantul Mare Mucenic Teodor, pentru minunea colivelor, compus de Sfantul Ioan Damaschin, se binecuvinteaza coliva si se imparte credinciosilor. La sinaxarul de sambata, pe langa relatarea minunii in sine, se citeste si un cuvant de lauda catre Sfantul Teodor Tiron, alcatuit de Sfantul Grigorie de Nyssa. Apoi, la slujba parastasului, nu se citeste Psalmul 90 si nu se canta "Aliluia", ca in celelalte sambete, ci se citeste Psalmul 142 si canta "Dumnezeu este Domnul".

Minunea savarsita de Sfantul Teodor incununeaza cumva si prima saptamana a Postului Mare, intarindu-ne credinta ca, prin post si rugaciune, se risipesc toate uneltirile viclene ale vrajmasilor nostri celor vazuti si nevazuti. Totodata, inca pastram in minte cantarea de la slujba Pavecernitei Mari, care spune: "Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati, caci cu noi este Dumnezeu!"

                                                    Sambata, ziua pomenirii mortilor

Din sambata Sfantului Teodor Tiron si pana in sambata saracului Lazar, in fiecare sambata se face pomenirea celor adormiti in Domnului. Pentru sufletele lor, drept milostenie, se aduc jertfe curate de paine, vin si coliva. Pomenirea celor morti, adica aducerea lor inaintea lui Dumnezeu si mijlocirea catre El pentru iertarea pacatelor lor, este o dovada concreta a faptului ca iubirea este mai tare decat moartea.



    Sambata a fost aleasa ca zi speciala de pomenire a celor adormiti inca din primele secole crestine. Astfel, in secolul al II-lea gasim marturii despre pomenirea celor adormiti in scrierile Sfantului Ignatie al Antiohiei, ale lui Tertulian si ale Sfantului Ciprian al Cartaginei. Mai tarziu, in secolul al IV-lea, in cartea "Evhologhion", a episcopului Serapion de Thmuis, din Egipt, gasim rugaciuni speciale pentru iertarea sufletelor celor adormiti in Domnul.

   Sfantul Ioan Gura de Aur ne indeamna staruitor la pomenirea celor trecuti la cele vesnice, care au nevoie de rugaciunile noastre. In acest sens, el spune: "Sa le dam ajutorul ce li se cuvine, adica milostenii si prinoase, caci aceasta le aduc usurare, mare castig si folos. Intr-adevar, nu s-au legiuit acestea in zadar si la intamplare si nici n-au fost predate Bisericii lui Dumnezeu fara rost de preainteleptii ucenici ai Domnului, ca preotul sa faca pomenire la infricosatoarele Taine de cei in credinta adormiti."

Invierea mortilor se intemeiaza pe Invierea lui Hristos

      "Daca se propovaduieste ca Hristos a inviat din morti, cum zic unii dintre voi ca nu este inviere a mortilor? Daca nu este inviere a mortilor, nici Hristos n-a inviat. Si daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica este si credinta voastra. Ne aflam inca si martori mincinosi ai lui Dumnezeu, pentru ca am marturisit impotriva lui Dumnezeu ca a inviat pe Hristos, pe Care nu L-a inviat, daca deci mortii nu inviaza. Caci daca mortii nu inviaza, nici Hristos n-a inviat. Iar daca Hristos n-a inviat, zadarnica este credinta voastra, sunteti inca in pacatele voastre; si atunci si cei ce au adormit in Hristos au pierit. Iar daca nadajduim in Hristos numai in viata aceasta, suntem mai de plans decat toti oamenii. Dar acum Hristos a inviat din morti, fiind incepatura (a invierii) celor adormiti. Ca de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si invierea mortilor. Caci, precum in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia" (I Corinteni 15, 12-22).

    "Despre cei ce au adormit, nu voim sa fiti in nestiinta, ca sa nu va intristati, ca ceilalti, care nu au nadejde, pentru ca de credem ca Iisus a murit si a inviat, tot asa (credem) ca Dumnezeu, pe cei adormiti intru Iisus, ii va aduce impreuna cu El. Caci aceasta va spunem, dupa cuvantul Domnului, ca noi cei vii, care vom fi ramas pana la venirea Domnului, nu vom lua inainte celor adormiti, pentru ca Insusi Domnul, intru porunca, la glasul arhanghelului si intru trambita lui Dumnezeu, Se va pogori din cer, si cei morti intru Hristos vor invia intai, dupa aceea, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti, impreuna cu ei, in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh, si asa pururea vom fi cu Domnul. De aceea, mangaiati-va unii pe altii cu aceste cuvinte" (I Tesaloniceni 4, 13-18).

Coliva, materializarea credintei in invierea mortilor

      Coliva, preparata din grau fiert si impodobita cu alte roade felurite ale pamantului, este expresia concreta a credinței noastre in invierea mortilor si viata vesnica. Fiind facuta din grau, coliva inchipuie insusi trupul mortului, caci graul (painea) constituie principala hrana a trupului. Semintele si aromele cu care este impodobita coliva reprezinta atat virtutile sfintilor sau ale celor adormiti, cat si dulceata si frumusetea vietii celei vesnice, pe care nadajduim sa o dobandeasca cei adormiti.

     Boabele de grau, din care este alcatuita coliva, sunt folosite ca simboluri ale invierii trupurilor de insusi Iisus Hristos, cand zice: "Adevarat, adevarat zic voua ca daca grauntele de grau, cand cade in pamant, nu va muri, ramane singur; iar daca va muri, aduce multa roada" (Ioan 12, 24). Precum samanta de grau se ingroapa in pamant, iar dupa aceea rasare si aduce mult rod, tot asa, trupul omului este redat pamantului din care a fost luat pentru ca, mai apoi, trecand prin moarte, sa invieze intr-un trup nou, plin de slava.



Despre asemanarea dintre bobul de grau si trupul omului, Sfantul Simeon al Tesalonicului spune: "Si omul este o samanta, un rod al pamantului care, semanandu-se acum in pamant, precum graul, iarasi va invia, cu puterea lui Dumnezeu, rasarind in viata ce va sa fie si aducandu-se viu si desavarsit lui Hristos. Caci, precum aceasta samanta se ingroapa in pamant, iar dupa aceea rasare si aduce mult rod, tot astfel si omul, fiind dat acum pamantului, prin moarte, iarasi va invia. Acelasi lucru il spune si Sfantul Apostol Pavel, aratand invierea prin pilda semanaturilor."

La sfarsitul slujbei parastasului, cand se canta "Vesnica pomenire", iar preotul binecuvinteaza coliva, credinciosii se sduna in jurul colivei si leagana vasul pe care este asezata aceasta, ca expresie a legaturii reale cu cei adormiti.

Acest gest constituie inca un simbol al invierii, asemanator celui din Sfanta Liturghie, cand preotii leagana Sfantul Aer deasupra Darurilor de Paine si Vin, la citirea Crezului, pana la momentul cand se spun cuvintele: "Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi."

Teodor Danalache

sâmbătă, 9 februarie 2019

Pomenirea mortilor...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Sa aprindem o lumanare pentru cei plecati dintre  noi ,si sai pomenim cat de des putem...

Asa cum scrie in Sfânta Evanghelie după Luca...

"Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, Şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor.

    Dragii mei la noi la biserica din Calea Lipovei , de cativa ani incoace ,zilnic primesc mancare peste 50 de persoane din zona noastra ...preotii nostrii , au si grija enoriasilor care se descurca mai greu si au venituri mici...Aici multi au ales sa isi pomeneasca si mortii , adica sa faca parastase , doar platesti mancarea , care este adusa de la restaurant si daca vrei faci si parastas  , sau daca vrei pur si simplu sa faci un bine , platesti  doar mancarea ...500 de lei ...fiecare alege ce meniu doreste ...Un preot vine si citeste sfintele slujbe de pomenire...

Multumim preotilor si comitetului de femei , care zilnic isi dau silinta sa faca lucruri folositoare sufletului , si sa ajute pe cei neputinciosi ...







         Iata ce ne învata Sfântul Ioan Gura de Aur: „Nu amânati întoarcerea la Domnul, nici nu asteptati de pe o zi pe alta, ca nu cumva sa va pierdeti în timp ce asteptati. Vremea mortii este necunoscuta; si este necunoscuta pentru urmatoarea pricina: ca sa privegheati totdeauna. De aceea, ziua Domnului vine la fel ca un fur în noapte; nu pentru a fura, ci pentru a ne a ne îndemna sa fim mereu în stare de veghe. Pentru ca cel ce prevede venirea furului stie ca va veni un fur, sta si privegheaza si, aprizându-si candela, este totdeauna treaz. În acelasi fel, aprinzând flacara credintei si având o viata curata, tineti strâns si cu bucurie candelele într-o contiuna priveghere. De vreme ce nu stim când vine Mirele, trebuie sa stam pregatiti permanent, ca atunci când va veni, sa ne gaseasa priveghind.”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul.         Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Am gasit pe net o rugaciune care mi-a placut mult ...

Doamne, când mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrană;
când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apă;
când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie încălzit;
când sufăr, trimite-mi pe cineva pe care să mângâi;
când crucea mea începe să fie prea grea, dă-mi crucea altuia s-o împart cu el;
când sunt sărac, adu-mi pe cineva care este în nevoie;
când nu am timp, dă-mi pe cineva pe care să-l ajut o clipă;
când mă simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care să-l încurajez;
când simt nevoia de a fi înţeles, dă-mi pe cineva care să aibă nevoie de înţelegerea mea;
când aş vrea ca cineva să aibă grijă de mine, trimite-mi pe cineva de care să am grijă;
când mă gândesc la mine, îndreaptă-mi gândurile către alţii…


sâmbătă, 8 septembrie 2018

Semnificatia pomenirilor din cadrul Sfintei Liturghii

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".





Semnificatia pomenirilor si a rugaciunilor de mijlocire din cadrul Sfintei Liturghii

Rugaciunea liturgica, dupa continutul sau, poate sa fie doxologica, adica de lauda si preamarire a lui Dumnezeu, de multumire si de cerere. Desi exista o ierarhizare a lor, elementele lor caracteristice se intalnesc adesea in cuprinsul aceleiasi rugaciuni. Rugaciunea care insoteste cererile si ofrandele credinciosilor, prezentandu-le lui Hristos, si prin Hristos Tatalui din ceruri, ia forma rugaciunii de mijlocire.

In rugaciunea Bisericii se pot observa doua directii aparent contradictorii. Pe de-o parte, Biserica este intoarsa spre lumea intreaga, spre intreaga umanitate, chemand credinciosii la unitatea de iubire si credinta, ca sa se implineasca Biserica, Trupul tainic al Domnului. Pe de alta parte, Biserica se preocupa de trebuinta, nevoia si bucuria fiecaruia. Antinomia aceasta consta in aceea ca in crestinism ansamblul creatiei are aceeasi valoare ca si fiecare persoana in parte. "Daca implinirea persoanei este de a se tine in sobor cu totii, implinirea lumii este de a deveni viata fiecaruia, caruia Dumnezeu i-a daruit lumea ca viata".

Cererile credinciosilor si darurile aduse de ei sunt prezentate lui Hristos in cadrul Sfintei Liturghii, prin pomenirea nominala a acestora, prin amintirea numelui lor de botez.

Sensul teologic al pomenirilor liturgice

Intrarea mare cu Sfintele Daruri este deschisa si incheiata de cuvintele de "comemorare": "Pe voi pe toti... sa va pomeneasca Domnul Dumnezeu ...". Ofranda credinciosilor este insotita de mijlocirea ca Dumnezeu sa-si aminteasca de noi.

a) Semnificatia memorialului liturgic

Pentru a intelege semnificatia memorialului liturgic vom aminti mai intai sensul memoriei (amintirii), ca dar tainic si specific omului, de a "reinvia trecutul" si de a pastra cunostintele despre acesta. Aceasta facultate a omului are nota sa de ambiguitate. Pe de o parte, ma face sa retraiesc real trecutul, iar pe de alta parte trecutul nu este reinviat fara intoarcere, aparand constiinta ca acest trecut este absent. De aici si tristetea care insoteste memorialul natural. In ultima analiza memoria este constiinta mortii. Prin aceasta omul cunoaste ca este muritor si poate sa inteleaga natura vietii celei noi data noua prin Hristos.

Dupa doctrina vetero-testamentara "amintirea lui Dumnezeu" insemneaza intoarcerea Lui spre lume, prin puterea Sa providentiala care mentine lumea si ii da viata. Se spune ca a trai inseamna a ramane in amintirea lui Dumnezeu si a muri inseamna a decadea din aceasta.
Darul amintirilor dat de Dumnezeu omului este energia care transforma iubirea in viata, in cunostinta, in comuniune si in unitate. Amintirea omului de Dumnezeu este iubirea sa ca raspuns celei dumnezeiesti, este intalnire si comuniune cu Dumnezeu. Omul singur, coroana creaturilor, pastreaza amintirea de Dumnezeu si prin cunoasterea vie a lui Dumnezeu el isi da seama ca lumea este a lui Dumnezeu, o primeste de la Dumnezeu si e chemat sa o ridice spre Dumnezeu.

Amintirea lui Dumnezeu fata de om este "Dar de viata", iar amintirea omului fata de Dumnezeu este primirea acestui dar al vietii si sporirea lui. Pacatul stramosesc consta in uitarea lui Dumnezeu. Omul si-a indreptat iubirea sa, amintirea sa si viata sa asupra altor lucruri, mai intai de toate asupra sa insusi. S-a departat de Dumnezeu si a incetat de a-L mai vedea. De aceea, mantuirea omului si a lumii, regenerarea vietii, consta in a restabili amintirea ca putere datatoare de viata. Daca omul a uitat de Dumnezeu, in schimb Dumnezeu n-a uitat pe om. Mantuitorul Hristos, prin Care s-a realizat mantuirea, este "intruparea in si pentru lume a amintirii lui Dumnezeu fata de om, a iubirii divine", cat si "manifestarea si actualizarea perfecta a amintirii omului fata de Dumnezeu".

Amintirea lui Hristos fata de noi, actualizata in noi prin amintirea noastra fata de El, constituie substanta credintei noastre si a vietii celei noi daruite noua. Dintru inceput credinta crestina a fost amintire si comemorare, insa o amintire restabilita, deosebita de memorialul naturii cazute cu iluzia "invierii trecutului". Acest memorial nou este recunoasterea plina de bucurie a lui Hristos cel inviat, dar si intalnirea si experienta vie a comuniunii cu El. Prin comemorarea trecutului Mantuitorului Hristos, noi recunoastem ca Cel comemorat este viu, ca El se salasluieste intru noi. "Nu poate exista recunostinta fara memorial (amintire), nici amintire fara cunoasterea celui comemorat".

Noi n-am trait in timpul vietii pamantesti a Mantuitorului, de aceea avem nevoie sa ne amintim de El, avem nevoie de comemorarea Lui. Prin memorialul liturgic noi nu comemoram trecutul, ci pe Hristos insusi. Intreg cultul ortodox este marcat de realismul liturgic. "Aceasta comemorare - spune parintele Alexandre Schmemann - devine intrarea noastra in biruinta Sa asupra timpului, asupra impartirii acestuia in "trecut", "prezent" si "viitor", intrare nu intr-o eternitate abstracta si statica, ci in "viata care da viata", unde totul este viu, unde totul traieste in amintirea datatoare de viata a lui Dumnezeu, unde totul este al nostru: "lumea, viata sau moartea, prezentul sau viitorul", totul este al nostru pentru ca noi suntem "ai lui Hristos si Hristos este al lui Dumnezeu" (I. Cor, 3, 22-23).

In cadrul Liturghiei, care este a Bisericii - Trupul tainic al Domnului, trebuie sa ne amintim de Hristos, recunoscand tot ce a facut pentru noi, in noi si cu noi, "aducandu-ne aminte asadar ... de cruce, de groapa, de invierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de sederea cea de-a dreapta si de cea de a doua si slavita iarasi venire". Prin Hristos noi comemoram trecutul si viitorul ca vii in noi, ca transformate in propria noastra viatapentru a o indumnezei.

Prin pomenirile facute la purtarea Sfintelor Daruri prin fata credinciosilor, dupa ce primirea si pregatirea lor s-a incheiat, noi aducem pe credinciosi si ofranda lor in amintirea vie a lui Hristos, a lui Dumnezeu fata de noi si a noastra fata de Dumnezeu. "Noi ne oferim unii pe altii lui Dumnezeu, in Hristos si prin acest act afirmam ca persoanele comemorate si oferite sunt vii, caci ele raman vii in amintirea lui Dumnezeu". Prin pomenire se realizeaza o reunire a celor pomeniti in amintirea lui Hristos, patrunzand in iubirea Sa care ne-a facut pe toti frati. Nu exista deosebiri intre cei vii si cei adormiti in Domnul, in cadrul memorialului liturgic. Dumnezeu, in a Carui amintire suntem uniti toti, "nu este Dumnezeul mortilor, ci al viilor" (Mt. 22, 32).

b) Pomenirea pe nume

Prin pomenirea pe nume a unei persoane noi ne amintim de aceasta, adica ne-o aducem in memorie, o facem sa fie vie in mintea si inima noastra si in rugaciunea noastra. Pomenirea pe nume este inceputul comuniunii cu persoana pomenita, ca o necesitate implicata in natura persoanei".

Numele primit la botez il face pe crestin constient de responsabilitatea sa ca persoana, marcand chipul lui Dumnezeu din el, refacut prin taina nasterii din nou. intre el si Dumnezeu se stabileste o relatie personala. Pastorul cel bun isi cheama oile Sale pe nume (In. 10, 3). Cei renascuti la viata in Hristos si urmatori ai Lui vor avea numele lor inscrise in ceruri, dupa cuvantul Mantuitorului (Le. 10, 20).

Dupa Sergiu Bulgakov, in numele fiecarui crestin se afla o intrupare existentiala a cuvantului, existand o legatura intre aceasta intrupare si intruparea Cuvantului lui Dumnezeu, Izvorul cuvintelor in lume. "Omul primeste un nume si se intrupeaza intr-un nume dupa chipul si asemanarea intruparii dumnezeiesti si a numelui ce i se da ei".

Numele exprima existenta persoanei, nu insusiri abstracte ale acesteia, o existenta concreta si vie, "plina de energie iradianta". Acest sambure unic al existentei, cand este atins prin nume, pune in vibratie acea persoana si isi trimite energia ei, potentialul ei de iubire spre cel ce ii rosteste numele. Aceasta revarsare produce la randul sau o miscare de raspuns, creandu-se astfel comuniunea intre aceste persoane. "Numai o persoana constienta reactioneaza la numele ei rostit si reactioneaza pentru ca se aude vizata in unicitatea ei. Si numai o persoana care are un nume si deci poate primi un raspuns, se poate adresa pe nume unei alte persoane. Daca se intampla asa cu persoanele umane, spune in continuare Parintele Staniloae, aceasta inseamna ca ele sunt dupa chipul unei comuniuni de persoane supreme. De aceea cand ne adresam lui Dumnezeu cu un nume care nu se poate da decat Lui, El cu siguranta ca reactioneaza ca realitatea cea mai vie, iar noi, la randul nostru, reactionam la chemarea ce ne-o face El pe nume. Noi ne vorbim unul altuia pentru ca asa am fost facuti. Am fost facuti avand un nume prin care suntem siliti sa raspundem si sa ne chemam unii pe altii si sa fim chemati de Dumnezeu si sa-L chemam pe El si sa-I raspundem, intarind unicitatea noastra in comuniune". Iata de ce noi il chemam pe nume pe Hristos, aceasta invocare realizand o oarecare prezenta a Sa, prin puterea Numelui, deschisa spre comuniune, si ii prezentam si pe semenii nostrii, pomenindu-i pe nume, pentru ca ei sa devina nemuritori in amintirea lui Dumnezeu.

Sfanta Liturghie - cadru si mijloc de realizare a mijlocirii

Sfanta Liturghie este "cea mai mare rugaciune sau rugaciunea prin excelenta a Bisericii". Ea are in esenta ei un caracter eclesiologic, comunitar, iar nu unul individualist. In Liturghie se roaga toata comunitatea, nu numai cel care liturghiseste. Forma de rugaciune in dialog (ectenia), predominanta in Sfanta Liturghie, si folosirea pluralului la persoana intaia in aproape toate ecteniile si rugaciunile ei, exprima faptul ca savarsitorul vazut este adunarea eclesiala, Biserica lui Hristos. "Acest "noi" personifica subiectul multiplu si totusi unic, care se adreseaza Subiectului Unic si in acelasi timp Trinitar, pentru a se uni cu El".

Pietatea liturgica nu este individualista. Teologia Liturghiei nu prezinta raspunsul unor trebuinte spirituale ale unei oarecare persoane, la un moment dat, ci "pune in lumina tot ceea ce Biserica exprima in materie de credinta in continuumul sau in timp si spatiu, prin rugaciune".

Liturghia este rugaciunea intregii Biserici. "In Liturghie se gaseste in rugaciune Bisericavazuta si nevazuta a lui Hristos, toate membrele Trupului Sau tainic, care se roaga impreuna cu Capul lor, Hristos... pluralitatea este topita astfel in unitate, in unitatea duhului prin Iisus Hristos, in care, cu care si prin care se roaga Biserica".

Prin Sfanta Liturghie, in cadrul careia se savarseste Jertfa Legii celei noi, se implinesc rugaciunile de mijlocire ale Bisericii. "Este supremul mijloc de a implora si a indupleca pe Dumnezeu in favoarea noastra sau a mortilor nostri, pentru care aducem daruri la Liturghie".
Puterea si unitatea rugaciunilor noastre in cadrul Sfintei Liturghii sunt realizate de Mantuitorul Hristos, Mijlocitorul nostru la Tatal, dupa cuvantul Sau: "Orice veti cere de la Tatal in numele Meu, El va va da" (In. 16, 23). La Sfanta Liturghie - spune Sfantul Nicolae Cabasila - "trebuie sa ingenunchem inaintea preotului si sa-l rugam sa ne pomeneasca in rugaciunile Jertfei. Caci nu exista o alta forma de rugaciune care sa poata atat de mult si care sa ne dea nadejdi mai tari ca aceea adusa prin aceasta infricosata Jertfa, care a curatit fara nici o pata pacatele si faradelegile lumii".

Rugaciunile si cererile credinciosilor, animate si conduse de preot, si unite cu ale acestuia, se unesc cu rugaciunile lui Hristos, infinit superioare si bineprimite la Tatal. Preotul este, ca rugator, cel care aduce rugaciunile si darurile credinciosilor catre Dumnezeu, dar si organ vazut al lucrarilor sfintitoare, iconom al Tainelor lui Dumnezeu (Cf. I Cor. 4, 1) si cel prin care se transmit binecuvantarile lui Dumnezeu catre credinciosi, ca organ vazut al Arhiereului Hristos. "insusi Hristos se roaga in preot pentru credinciosi, se adreseaza lor, aduna rugaciunile si darurile poporului, unindu-le cu ale Sale. Hristos invata, prin preot, in Evanghelie, preface darurile credinciosilor in Trupul si Sangele Sau, ii uneste pe credniciosi cu Sine in Sfanta impartasanie pentru a-i prezenta ca fii plini de Duhul Sfant, Tatalui. Daca n-ar avea preotul acest rol de mijlocitor, n-ar fi prezent nici Hristos cu rolul Sau de Mijlocitor intre ei si Tatal".

Preotul nu se interpune intre credinciosi si Hristos. Hristos lucreaza in preot, dar este deosebit de preot. Credinciosii prezinta prin preot rugaciunile si jertfele lor in mod direct lui Hristos. "Totusi preotul constient de smerenia lui, constient de calitatea lui de om - spune Parintele Staniloae - se roaga in acelasi timp lui Hristos si-I aduce rugaciunile si jertfele credinciosilor ca unei alte Persoane- Si amandoua aceste lucruri sunt adevarate: in preot lucreaza Hristos, dar lucreaza ca persoana deosebita de preot".

Mijlocirea savarsita prin slujitorii Bisericii implica insa si o dimensiune subiectiva. "Mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului" (Iacov 5, 16) daca cererile credinciosilor sunt prezentate lui Dumnezeu de un pazitor al poruncilor, acesta avand indrazneala catre Dumnezeu. Dar si cel care are trebuinta de "rugaciunea dreptului" o face pe aceasta lucratoare "daca uraste cu adevarat raul" si o intraripeaza prin propriile sale virtuti.

Ofranda si pomenire in cadrul Proscomidiei

Omul a simtit dintotdeauna nevoia, cand se adresa lui Dumnezeu, de a-I aduce din prinosul iubirii sale jertfa ce era mai de pret in viata sa, ca un semn al setei sale dupa Dumnezeu, cum exclama psalmistul: "insetat-a sufletul meu de Dumnezeu cel viu" (Ps. 41, 2). Jertfele Vechiului Testament au fost insa inlocuite de jertfa mantuitoare a lui Hristos. Viata divina a devenit astfel hrana noastra, viata noastra, implinindu-se sacramental in Sfanta Euharistie, Taina si Jertfa.

Pomenirile si mijlocirile sunt insotite la Sfanta Liturghie de darurile noastre aduse ca ofranda. in perioada primara a Bisericii se constata o participare a tuturor credniciosilor la ofranda euharistica. Fiecare credincios venea la biserica cu darul sau de paine si vin, pe care il primeau diaconii, impreuna cu listele de nume pentru pomenire. Ofranda credinciosilor adusa la altar, prin pregatirea darurilor de jertfa la Proscomidie si pomenirea numelor acestora, intra in ofranda Bisericii, pe care o va asuma Hristos, devenind si noi ofranda Sa. Dupa punerea darurilor pe Sfantul Jertfelnic, prin rugaciunea Sfintei Jertfe, ofranda noastra inclusa in ofranda lui Hristos va fi prezentata de Acesta Tatalui, in altarul cel mai presus de ceruri.
Sensul teologic al Proscomidiei. Cand asezam agnetul pe sfantul disc, noi stim deja ca aceasta paine, predestinata a deveni Trupul lui Hristos, ca toate lucrurile din lume a fost sfintita prin intruparea Fiului lui Dumnezeu- in Hristos s-a restabilit pentru lume posibilitatea de a deveni jertfa lui Dumnezeu, iar pentru om de a o putea oferi. "Noi stim ca in Hristos, hrana noastra pamanteasca, care se transforma in trupul si sangele nostru, in viata noastra, in noi insine, devine aceea pentru care a fost creata: comuniune cu viata divina, prin care cel supus mortii imbraca nemurirea si viata triumfa asupra mortii".

- Sensul pregatirii darurilor inainte de Liturghie este de a raporta painea si vinul, ofranda noastra, adica pe noi insine si toata viata noastra, Jertfei lui Hristos. Proscomidia, ca proaducere, are deci un caracter sacrificial (de jertfa). Sunt pregatite materiile de jertfa, painea si vinul, ca o prefigurare a jertfei lui Hristos. Membrii Bisericii sunt adunati imprejurul Mielului sub forma particelelor pe sfantul disc, fiind inclusi in jertfa Acestuia.

- Materia de jertfa. Painea este hrana de baza a omului, data de Dumnezeu pentru intretinerea vietii noastre in trup. Ea este adusa ca ofranda sub forma de prescura, care inseamna aducere, o aducere a noastra lui Dumnezeu. Painea o avem insa tot de la Dumnezeu, ea fiind si o aducere a Fiului Sau, de aceea este pecetluita cu semnul Sfintei Cruci si cu inscriptia IS, HS, NI, KA. - ceea ce inseamna Iisus Hristos invinge.

Adusa ca ofranda lui Dumnezeu, painea concentreaza in sine tot efortul si toata dragostea noastra, reprezentandu-ne pe noi si simbolizand in modul cel mai potrivit viata trupeasca a omului. Dupa Sfantul Simeon al Tesalonicului, faina din care se face prescura este simbolul trupului, aluatul - simbolul sufletului, sarea - simbolul mintii si al invataturii cuvantului, iar apa - simbolul Sfantului Duh si al Botezului. Particelele de paine, asezate pe sfantul disc pentru cei vii si pentru cei morti, ii reprezinta pe acestia alaturi de Hristos.

- Sensul comemorarii la Proscomidie. inca de la Proscomidie exista o anumita prezenta a lui Hristos, o pro-prezenta, o prezenta "mai putin accentuata", care se realizeaza nu numai prin invocarea Sfantului Sau Nume, in rugaciuni, ci mai ales prin Sfantul Agnet, care se va transforma in Sfantul Sau Trup. Langa Hristos, a Carui prezenta va spori pe tot parcursul Sfintei Liturghii, pana la prezenta Sa in Sfanta impartasanie, sunt prezenti prin miride atat Maica Domnului si Sfintii, cat si cei vii si cei adormiti in Domnul, a caror pomenire s-a facut. Miridele pentru Maica Domnului si Sfinti au forma de triunghi. "Fapturile constiente, avand o baza in creatia generala, se inalta cu mintea, cu varful subtiat al persoanei lor spre Dumnezeu".

Pomenirile prin miride au caracterul unor acte de multumire, dar si de mijlocire, "pentru iertarea pacatelor si mostenirea imparatiei cerurilor". Prin pomenirea Sfintilor prin miride, Biserica multumeste lui Dumnezeu pentru toti cei care alcatuiesc "Biserica celor intai nascuti care sunt inscrisi in ceruri" (Evr. 12, 23). Aflandu-se in jurul slavei dumnezeiesti, sfintii ne a-juta prin mijlocirile lor sa ne unim cu Hristos si sa ne sfintim prin El.

Un loc aparte in aceasta mijlocire il are Maica Domnului, a carei mi-rida, mai mare decat toate celelalte, se aseaza in dreapta Agnetului. Agnetul neprefacut in Trupul lui Hristos este inca jertfa comunitatii. De aceea, Maica Domnului careia i se acorda o cinstire deosebita de a sfintilor, este chemata sa mijloceasca primirea acestei jertfe in "jertfelnicul cel mai presus de ceruri", inaltimea spirituala din fata Tatalui, unde Hristos ramane permanent, prefacand in Trupul Sau si jertfa comunitatii.
Alaturi de Maica Domnului si de sfinti, adica de cei desavarsiti, Biserica pomeneste si pe cei vii, care alearga sa ia "cununa nestricacioasa" (I Cor. 1, 25) si pe toti cei "din veac adormiti intru dreapta credinta".

Sensul fundamental al pomenirilor la Proscomidie nu este individualist, ca o rugaciune pentru nevoile unei persoane, ci tine de caracterul sau sacri-ficial. Toti cei pomeniti impreuna si fiecare in parte sunt cuprinsi in jertfa lui Hristos. Cand scoatem o particica din prescura, pronuntand un nume, ri-o facem simplu pentru binele celui pomenit sau pentru soarta celui plecat din lumea aceasta. Noi oferim aceasta persoana si o incredintam lui Dumnezeu ca "jertfa vie si bineplacuta", pentru a o face partasa vietii vesnice a imparatiei Cerurilor, spre a dobandi iertarea pacatelor si a harului divinsfintitor.

Proscomidia are si un sens mistic si eclesiologic. Pe sfantul disc avem reunita toata Biserica, cea din ceruri, Biserica biruitoare, si cea de pe pamant, Biserica luptatoare. Faramiturile de paine scoase pentru fiecare persoana pomenita reprezinta distinct pe fiecare, dar ii si apropie de Hristos si intre ei, avand aceeasi fire umana. "De aceea, spune parintele Staniloae, cu particelele care reprezinta persoane nu ne impartasim, nu numai pentru ca nu ele sunt izvorul vietii noastre, ci si pentru ca voim sa afirmam existenta lor neconfundata, ba chiar vesnica". Prin Sfanta impartasanie noi ne unim cu Hristos, dar ramanem distincti langa El, prin miridele care ne reprezinta.

Reprezentarea prin miride a celor pomeniti constituie si o daruire Iui Hristos, a noastra si a celor dragi ai nostri, pentru a-i avea in veci, dupa cum ne indeamna ectenia: "Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam". Prin pomenirea celor adormiti se realizeaza cea mai eficienta mijlocire pentru ei, prin rugaciunile Maicii Domnului si ale sfintilor, mijlocire numita comuniunea sfintilor. Dar, in acelasi timp prezentandu-i lui Hristos, El insusi pomenindu-i, ii apropie de Sine si de noi.

b) Implinirea comuniunii in cadrul Sfintei Liturghii

Comuniunea noastra deplina cu Hristos se realizeaza in cadrul Sfintei Liturghii, cand darurile noastre sunt transformate in insusi Trupul si Sangele lui Hristos, noi insine fiind ridicati si oferiti ca ofranda si dar Tatalui, in altarul cel mai presus de ceruri.

Sfantul Trup se frange pentru impartasire, iar miridele vor fi puse in Sfantul Sange din potir dupa impartasirea credinciosilor, rostindu-se pentru cele ale viilor si mortilor aceasta rugaciune: "Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sangele Tau, pentru rugaciunile Sfintilor Tai".

In Sfantul Sange se realizeaza o solidaritate intre Maica Domnului si sfinti si intre acestia si credinciosi, vii sau morti, pomeniti "cei dintai ru-gandu-se pentru cei din urma si infaptuindu-se prin aceasta un fel de unire cu cei din urma in Sangele lui Hristos. Chiar daca cei din urma nu se impartasesc, au si ei un folos din jertfa Domnului, nu numai prin rugaciunea preotului si a celor ce au dat pomelnice pentru ei, adica pentru rugaciunile Bisericii, ci si prin rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu si ale sfintilor". "Sangele este principiul de viata al organismului. Sangele lui Hristos, in care este si puterea Duhului Sfant, e cu atat mai mult principiul vietii unitare a tuturor celor ce se introduc prin particelele lor in el. Ei nu sunt primiti ca persoane concrete in Sangele Domnului, cum sunt cei ce se impartasesc, dar sunt primite numele lor in el, unite cu particelele care-i reprezinta".



c) Rugaciunile de mijlocire si ecteniile speciale

Pomenirile nominale facute la Proscomidie, care insotesc ofranda credinciosilor, dupa Liturghierul romanesc, sunt pregatite prin doua rugaciuni de mijlocire generala, una pentru cei vii si una pentru cei adormiti in Domnul.

Rugaciunea pentru cei vii, imprumutata din ectenia de la Litie, incepe cu o formula de mijlocire pentru "iertarea pacatelor tuturor fratilor celor intru Hristos", insumand apoi o seama de nevoi obstesti si trebuinte ale diferitelor categorii de credinciosi: calatori, bolnavi, ostenitori etc, toate acestea exprimand scopul pomenirilor.

Rugaciunea pentru cei adormiti, inspirata din canonul mortilor, din zilele de pomenire generala a acestora, mijloceste "pentru pomenirea si iertarea pacatelor tuturor celor din veac adormiti intru dreapta credinta". Acestia sunt prezentati pe categorii, intr-o anumita ordine, pornind de la cei de o rudenie si cei de o semintie cu noi, la ctitorii, miluitorii, facatorii de bine, slujitorii si ostenitorii sfantului locas, la ierarhia bisericeasca si cei randuiti sa conduca, adormiti in Domnul. Sunt amintiti apoi cei care s-au savarsit prin tot felul de morti napraznice, "pe toata varsta" si cei care n-au fost pomeniti "din nestiinta sau din uitare, sau din pricina multimii numelor". Pomenirea nominala a celor adormiti este incheiata cu o formula de mijlocire pentru toti credinciosii care au avut un sfarsit crestinesc si pe care clipa mortii i-a gasit pregatiti, prin impartasirea cu Hristos: "pe toti, care intru nadejdea invierii si a vietii de veci, cu impartasirea Ta au adormit, dreptmaritori parinti si frati ai nostri, Iubitorule de oameni, Doamne".

In cadrul Sfintei Liturghii, mijlocirea Bisericii inceputa la Proscomidie se va finaliza prin Sfanta Jertfa- Prin ecteniile ei speciale, care sunt rugaciuni in dialog, Biserica continua sa exprime mai detaliat scopul sau finalitatea ia care trebuie sa ajunga ofranda care insoteste cererile noastre. Prezenti prin darul nostru in ofranda lui Hristos si reprezentati fiind alaturi de El prin particelele scoase pentru noi, punem inaintea Mantuitorului si toate nevoile noastre. Pentru a exprima insa preocuparea sa plenara fata de comunitate, dar si fata de persoana, Biserica are randuite si cereri speciale pentru "felurite trebuinte ale vietii omului", care sunt randuite dupa structura Sfintei Liturghii si se gasesc la sfarsitul Liturghierului. Pentru fiecare trebuinta deosebita (de ex. la vreme de seceta, de necontenire a ploilor, pentru calatori, bolnavi etc.) avem o rugaciune care se va rosti la pomenirile de la Proscomidie, formule de ectenii pentru ectenia mare si ectenia intreita, Apostol si Evanghelie si in unele cazuri si o rugaciune care se va citi la incheierea Liturghiei.

Biserica incheie si incununeaza cererea sa cu rugaciunea de mijlocire generala din cadrul anaforalei numita rugaciunea dipticelor. Liturghia Sfantului Vasile cel Mare ne ofera una dintre cele mai frumoase capodopere ale literaturii crestine, rugaciunea de mijlocire generala.

In concluzie, am putea spune ca toate aceste rugaciuni si acte liturgice exprima lucrarea tainica a Sfintei Liturghii ca ofranda vesnica a lui Hristos, Care s-a dat si se da pentru noi jertfindu-ne Tatalui si ridicand viata noastra spre masa imparatiei lui Dumnezeu. Sfanta Liturghie, Taina mijlocirii si a comuniunii cu Hristos, este cu adevarat "sansa vietii noastre".

Pr. Prof. Dr. Liviu Streza

sâmbătă, 17 februarie 2018

Sambata Sfantului Teodor Tiron


Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Sambata Sfantului Teodor Tiron si originea colivei

Minunea Sf. Teodor Tiron

Istoria bisericeasca arata ca, la 50 de ani dupa moartea Sfantului Teodor Tiron, imparatul Iulian Apostatul (361-363), dorind sa-i batjocoreasca pe crestini, a dat ordin guvernatorului orasului Constantinopol sa stropeasca toate proviziile din pietele de alimente cu sangele jertfit idolilor, in prima saptamana a Postului Mare.

Crestinii nu cunosteau nicidecum gandul cel rau al paganului imparat. Dar Domnul, Cel cu ochiul Sau atotvazator, a stricat mestesugul cel tainuit si inselator al calcatorului de lege, pentru ca a trimis, (aievea sau in vis), la Arhiepiscopul Evdoxie, care era pe atunci patriarh al Constantinopolului, pe rabdatorul Sau de chinuri, sfantul marele mucenic Teodor, care era din randuiala tironilor. Acesta, venind la arhiereu, i-a zis astfel: „Degrab sculandu-te, sa aduni turma lui Hristos si sa poruncesti cu tarie ca nimeni sa nu manance bucatele si bauturile cele ce se vand in targ, caci toate sant intinate cu sange din jertfele idolesti, dupa porunca paganului imparat“. Arhiereul intreba: „Cum s-ar putea ca cei saraci sa nu cumpere bucate din targ?“ Atunci i-a grait sfantul: „Sa li se dea coliva si se va mangaia neajungerea lor“.

Nepricepandu-se arhiereul ce este coliva, sfantul l-a luminat: „Coliva este facuta din grau fiert si asa ne-am obisnuit noi a numi graul fiert in Evhaita“. Dupa ce a aflat numele Sfantului care apoi s-a facut nevazut, patriarhul indata a adunat toata lumea crestinilor si le-a spus ceea ce a vazut si a auzit. Deci, facand crestinii coliva, s-au ferit neantinati de mestesugul vrajmasului. Nimeni n-a cumparat din bucatele imparatesti, incat toate s-au stricat in saptamana aceea si le-au aruncat in mare. Nelegiuitul imparat, vazand ca tainuita lui cursa s-a vadit si nimic n-a sporit, foarte tare s-a rusinat. El a poruncit ca iarasi sa se vanda in targ obisnuitele bucate.

Nu mult dupa aceasta, sarbatoarea Sf. Mare Mucenic Teodor in prima sambata a Postului Mare a fost randuita in calendar, pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397). Vineri seara, la Sfanta Liturghie a Darurilor inainte Sfintite, dupa rugaciunea amvonului, se canta Canonul Sfantului Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan Damaschin, dupa care se sfinteste coliva si se imparte credinciosilor.

Ce este coliva?


Numele vine de la grecescul κόλλυβα, τά — ta kolliva sau κόλλυβον, τό — to kollivon, care inseamna coliva.
Sigur nu ştiai asta! Coliva închipuie trupul mortului! Uite din ce trebuie să o faci şi cum, ca să fie primită:

La inceput coliva a servit ca hrana, iar mai apoi la pomenirea mortilor, dupa modele si traditii care existau deja in lumea pagana a timpului. Coliva, facuta din grau fiert, indulcita cu miere sau cu zahar, inchipuie insusi trupul mortului, deoarece hrana principala a trupului omenesc este graul (din care se face painea).

Ea este o ofranda ce se aduce pentru sufletele mortilor la zilele randuite pentru pomenirea lor (in ritualul Bisericii Ortodoxe, la romani). Coliva inchipuie insusi trupul mortului si este o expresie materiala a credintei in nemurire si inviere, fiind facuta din boabe de grau, pe care Hristos insusi le-a infatisat ca simboluri ale invierii trupurilor; dupa cum bobul de grau, ca sa incolteasca si sa aduca roada trebuie sa se ingroape mai intai in pamant si apoi sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste, pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune (Ioan 12, 24; I Cor. 15, 36 s.u,). Dulciurile si aromele care intra in compozitia colivei reprezinta virtutile sfintilor sau ale raposatilor pentru care se face coliva, sau dulceata vietii celei vesnice pe care speram sa o dobandeasca mortul.

Tot Coliva mai are o semnificatie profunda si tainica: Boabele de grau, care sunt adunate laolalta, simbolizeaza Biserica lui Hristos si pe membrii ei, cei vii si adormiti, care se gasesc impreuna in rugaciune. De aceea, la sfarsitul parastasului, cand preotul binecuvinteaza coliva, crestinii se apropie, apuca cu manile de marginile farfuriei si o leagana in semn de oferire catre Dumnezeu.

Coliva mai inchipuie si trupul celui adormit si este in acelasi timp un semn vazut al credintei nostre in Inviere, pentru ca este facuta din boabe de grau pe care insusi Mantuitorul le-a infatisat ca purtand in ele icoana sau asemanare invierii trupului: dupa cum bobul de grau ca sa incolteasca si sa aduca roada trebuie sa se ingroape mai intai in pamant, apoi sa putrezeasca si in final sa dea rod, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune. De aceia la binecuvantarea colivei de catre preot cand se canta Vesnica Pomenire, rudele si prietenii celui adormit ridica farfuria cu coliva, leganand-o pe maini in semn de comuniune sau legatura cu raposatul. Acelasi lucru il inchipuie si gustarea din coliva dupa binecuvantarea ei.

Acelasi rost il are si coliva simpla, neinsotita de vin, adusa de cei vii in biserica la ziua numelui lor, spre cinstea si pomenirea praznicului sau sfintilor sarbatoriti in acea zi sau spre pomenirea mortilor care poarta numele acelor sfinti. Ea se binecuvinteaza de catre preoti fie seara, la sfarsitul vecerniei, fie (mai des) ziua, la sfarsitul Liturghiei, dupa rugaciunea Amvonului, printr-o rugaciune deosebita: «Doamne, Cela ce ai facut toate cu cuvantul Tau…».

Coliva se face la parastase (termene de pomenire: la 40 de zile, 3 luni, 6 si 9 luni si la un an de la deces, apoi in fiecare an, pana la 7 ani); la sambetele mortilor inscrise in calendar; impreuna cu coliva se aduc si colaci sau paine, vin si lumanari, care inchipuiesc Trupul, Sangele si Lumina lui Hristos. Obiceiul de a aduce vin la inmormantare si parastas si de a stropi cu el crucis trupul mortului sau mormantul ori pardoseala bisericii (la parastas) reprezinta o datina veche care, dupa unele pareri, ar fi o prelungire a libatiunilor (stropirilor) cu vin, pe care stramosii nostri romani le faceau pe morminte. In crestinism, aceasta stropire aminteste de aromatele si balsamul cu care a fost uns Trupul Domnului la punerea Lui in mormant; vinul acesta preinchipuie si invierea pentru viata cea vesnica. In unele regiuni vinul se amesteca cu untdelemn si simbolizeaza, prin stropire, curatirea trupului de intinaciunea pacatelor, iar in alte regiuni se amesteca cu apa indulcita ori cu agheazma si poarta numele de paos sau paus (lat. pausum = incetare, odihna, moarte; de aici repausat sau raposat, adica mort); in unele parti prin paos (paus) se intelege ofranda (vin, paine, vase) ce se aduce pentru morti la biserica. In Ardeal se aduce la inmormantari si parastase numai un colac, fara coliva. In locul ei se aduce un „pom“ (de obicei un bradut) impodobit cu zaharicale si lumanarele, care se poarta inaintea mortului cand se indreapta spre cimitir, pomul se infige in mormant (cand se aduce la parastase se da de pomana). Uneori in loc de pom se ia o simpla ramura care se infige in colac si se ridica in timpul cantarii (asa cum se ridica coliva la „Vesnica pomenire…“). Obiceiul de a aduce in loc de coliva un colac si pom se intalneste si in Moldova, dar aici pomul se aduce numai la 40 de zile de la moarte si se binecuvanteaza impreuna cu lucrurile care se dau de pomana. La parastas se impart, in biserica, lumanari aprinse, mai intai preotilor, ca si la inmormantare: lumanarile acestea simbolizeaza atat pe Hristos „Lumina lumii“, cat si lumina candelei credintei si a faptelor bune, care insotesc sufletul celui raposat. Aceeasi semnificatie o au lumanarile din sfesnice si cele care se aprind la capataiul mortului ori la morminte, ca si candelele care ard la morminte.

Leganarea colivei cu mainile este, pe de-o parte, expresia legaturii sufletesti vii si reale cu cei adormiti, iar pe de alta parte, inca un semn al invierii, asemanator celui din Sfanta Liturghie cand preotii leagana sfantul aer deasupra Darurilor la citirea Crezului pana la momentul cand se zic cuvintele “Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi”, inchipuind cutremurul care a avut loc cu ocazia mortii si invierii lui Iisus Hristos (Matei 27, 51).
                                                                                                              Sursa: Apologeticum.ro

sâmbătă, 11 martie 2017

Biserica Sfintilor Petru si Pavel - Mihail si Gavril: COLIVA





Mai multe cititi aici:

Biserica Sfintilor Petru si Pavel - Mihail si Gavril: COLIVA: ”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu i...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA