Se afișează postările cu eticheta CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P R I E T E N I E. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P R I E T E N I E. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 februarie 2015

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P R I E T E N I E

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Motto: „Prietenia la nevoie se cunoaşte / Şi-atât cât oameni se
vor naşte, / Va dăinui!“.
                                                                                                  Preot Ioan

„NIHIL SINE DEO“ - „Nimic fără Dumnezeu“ - aşa scria până
nu demult pe marginea banilor de metal din România.
Făcând legătura cu tema despre care scriem, rezultă că
prietenia şi cu atât mai mult căsătoria, trebuie să fie
„ÎNTRU DUMNEZEU.
Problema aceasta, a prieteniei, nu se prea discută
cu tinerii, deşi ea are o importanţă covârşitoare pentru
ca aceştia să-şi poată găsi „drumul cel drept în viaţă“.
Să presupunem că vi s-ar da un extemporal cu titlul:
„PRIETENII MEI“. Ar trebui, probabil, să scrieţi cum
vă simţiţi în faţa lor, ce simţiţi pentru ei, cum au intrat
aceşti prieteni în gândurile şi în simţămintele
dumneavoastră, cum vă raportaţi dumneavoastră la
aceşti prieteni şi cum se raportează ei la dumneavoastră.
Poeta Zorica Laţcu a scris o poezie cu titlul „Te port în
mine“. Poezia arată că cel pe care îl iubeşti se află nu
numai în afară de tine, ci şi în tine:
Te port în mine ca pe-un tainic vis
În cer înalt şi-n noapte te-am închis
Te port lumină rumenă de zori
Cum poartă florile mireasma lor.
Te port în mine ca pe-un imn sfinţit
Un cântec vechi cu crai din răsărit
Şi port la gât nepreţuit şirag
Strânsoarea caldă a braţului tău drag.

                                        Ce este prietenia?

      Termenul de prietenie vine din grecescul Filos-Filia, şi se traduce
cu persoană apropiată sufleteşte, de încredere, a cărei afecţiune merge
până la sacrificiu. Prietenul, are un statut deosebit în accepţiunea
creştină, iar Dumnezeu ne iubeşte pe noi DACĂ suntem prieteni.
Oamenii mai întâi se împrietenesc şi după aceea se iubesc. EXISTĂ ŞI
UN GEN ANUME DE IUBIRE, PRECEDATĂ DE UN FEL
ANUME DE PRIETENIE. Prietenia ar trebui să fie pe veşnicie.
PRIETENIA ESTE „CEVA“ DIN REALITATEA RAIULUI şi
facem această afirmaţie pentru că locuitorii cerului sunt în relaţie de
prietenie. Avraam s-a numit prieten al lui Dumnezeu (Iacov 2:23).
Dumnezeu i-a vorbit lui Moise ca prietenului Său sincer (Ieşirea 33:11).
Vorbeşte şi Sfântul Ioan Botezătorul despre „prietenul mirelui“ (Ioan
3:29). Însuşi Domnul Iisus Hristos, pe pământ, a avut prieteni pe ucenicii
Săi, pe care nu i-a numit slugi, sau robi, ci prieteni, aşa cum citim în
Evanghelia de la Ioan când le-a spus ucenicilor, în cuvântarea de
despărţire, înainte de sfintele Lui patimi: „VOI SUNTEŢI PRIETENII
MEI“ (Ioan 15: 13-15) dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De ce a zis
DACĂ FACEŢI? Pentru că nu putem să intrăm în relaţie de prietenie cu
El, dacă nu facem ceea ce ne-a poruncit. Şi este normal, fiindcă iubirea
faţă de Domnul Iisus Hristos nu ne-o putem arăta decât împlinind
poruncile Lui. „ACELA CARE PĂZEŞTE PORUNCILE MELE,
ACELA ESTE CEL CARE MĂ IUBEŞTE“.

               A avut Domnul Iisus Hristos şi alţi prieteni?

                 Da, a avut. Şi este vorba de Lazăr, un credincios din vremea
aceea, care avea două surori, Marta şi Maria. Despre Lazăr, Mântuitorul
a spus atunci când surorile lui L-au anunţat că a murit: „LAZĂR
PRIETENUL NOSTRU A ADORMIT“. A zis Lazăr PRIETENUL
NOSTRU, adică al Lui şi al nostru. Domnul Hristos îl iubea mult pe
Lazăr. Învierea lui Lazăr ne arată că DOMNUL HRISTOS ESTE
DESCHIS SPRE OAMENI ŞI ÎI AŞTEAPTĂ ŞI PE EI SĂ FIE
DESCHIŞI SPRE EL, CU PRIETENIE.

                  De ce avem aşa mare nevoie de prietenie?

          Pentru că lipsa prieteniei creează conflicte, întrucât oamenii nu pot
să trăiască la nivel zero, adică la nivel de indiferent. În cazul în care
încearcă, greşesc. Oamenii pot fi ori duşmani, ori prieteni. Starea a treia
nu se întâlneşte pentru că Însuşi Dumnezeu nu-i iubeşte pe cei căldicei
(Apocalipsa 3:15-16). Ori suntem prieteni, ori suntem duşmani.
Mântuitorul Hristos recomandă ca, respectivele conflicte să se rezolve pe
loc, să nu apună soarele peste ele. În rest, este periculos chiar în
nevinovăţia ta să rişti închisoarea: „Împacă-te cu pârâşul tău degrabă,
până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului
şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat
grăiesc ţie, nu vei ieşi de acolo până nu vei fi dat cel de pe urmă ban“
(Matei 5: 25-26).

                                       Cu cine eşti prieten?

               Sunt oameni care, la întrebarea „Cu cine eşti prieten?răspund:
CU TOŢI! Se spune, şi pe bună dreptate, că un prieten al tuturor, nu este
prietenul nimănui. DE CE? Pentru că nu se poate realiza această relaţie
decât într-un cerc restrâns şi numai în situaţia în care ceri şi primeşti.
Dacă măsori când oferi iubire şi respect şi aştepţi tot atât cât ai oferit, nu
poate fi vorba despre o prietenie. Cineva spunea IUBIREA NU
CALCULEAZĂ. Nu calculează, pentru că prietenul oferă împreună cu
iubirea lui, cu respectul lui, chiar şi inima lui. Un minunat exemplu este
epistola către Filimon a Sfântului Apostol Pavel. Aici este vorba despre
un credincios din Colose pe nume Filimon, un om cu stare, un om de
vază, un om care avea mulţi sclavi. Din casa acestuia a fugit un sclav pe
ascuns, ba a mai şi furat ceva. În cele din urmă, aşa cum rânduieşte
Dumnezeu lucrurile, acest sclav, pe nume Onisim, a ajuns în închisoarea
în care era închis şi Sfântul Apostol Pavel care l-a convertit la creştinism
şi când să plece din închisoare, Sfântul Apostol Pavel l-a îndemnat să se
ducă la stăpânul lui. Şi-i scrie lui Filimon chiar o scrisoare, în care-i
spune aşa: „Deşi, având întru Hristos tot dreptul să-ţi poruncesc ce se
cuvine, din iubire îţi fac mai degrabă o rugăminte: Primeşte-l!“
(Filimon 1: 8-9-12). Primeşte-l pe el cum m-ai primit pe mine. Este ca şi
când i-ar fi spus: ori eu, ori el suntem acelaşi lucru. AŞA CEVA
TREBUIE SĂ SE ÎNTÂMPLE ÎN PRIETENIE, PENTRU CA
PRIETENIA SĂ FIE CU ADEVĂRAT CEVA DIN REALITATEA
RAIULUI.

                               Care este esenţa prieteniei?

                     IUBIREA şi RESPECTUL constituie esenţa prieteniei. În
prietenie aceste elemente, respectiv iubirea şi respectul, trebuie să fie cu
RECIPROCITATE. Dacă nu-i reciprocitate, atunci nu-i prietenie. Poate
să-ţi fie cineva simpatic, îţi place cineva, ţi-e drag cineva, şi asta e o
bucurie pentru tine, dar trebuie să fie reciprocitate, căci altfel nu poate fi
vorba de prietenie. ÎN PRIETENIE OFERI ŞI PRIMEŞTI, adică
oferi iubire şi respect şi primeşti iubire şi respect. Dacă doar oferi dar
nu primeşti, nu poate fi vorba de o prietenie. Prietenia este trainică
atunci când este sinceră.

                       Cu ce am putea compara prietenia?

       Cineva compara prietenia cu confluenţa a două râuri. Se şi spune:
„PRIETENIA ESTE CONFLUENŢA ÎNTRE IUBIRI“. Aşa cum
două râuri pornite de pe povârnişuri diferite de munte, pot ajunge să se
întâlnească într-un loc şi apoi merg în amestecul apelor, încât nu se mai
poate face deosebire între apa primului râu şi apa celui de-al doilea râu,
fiind o amestecare de ape, tot aşa-i şi în ceea ce priveşte iubirea şi
respectul între prieteni.

                SE AJUNGE LA O CONFLUENŢĂ ÎNTRE IUBIRI.
                SE AJUNGE LA O CONFLUENŢĂ ÎNTRE SIMŢIRI.

                    Fiecare trăieşte prietenia la nivelul lui. Însă, numai prietenia
umbrită de darul lui Dumnezeu şi întemeiată pe poruncile lui Dumnezeu
este SIGURĂ.

                                          Prietenie sfântă

              Se cunosc multe exemple de prietenii sfinte. În orice prietenie
adevărată a oamenilor credincioşi, legătura este făcută nu numai la
nivelul omului, ci şi din darul Domnului. SE FACE, AŞADAR, PRIN
DUMNEZEU. Dumnezeu nu poate fi absent dintr-o prietenie a
oamenilor credincioşi. Avem ca exemplu prietenia dintre Sfântul Vasile
cel Mare şi Sfântul Grigore de Nazianz, care atât de buni prieteni au fost,
încât se spunea despre ei, că au un suflet în două trupuri. Sufletele, le
erau apropiate prin iubire şi respect. Nu puteau să fie unul fără celălalt.
Se simţeau legaţi unul de celălalt. Aveau acelaşi drum: LA BISERICĂ
ŞI LA ŞCOALĂ. Aveau acelaşi scop: DESĂVÂRŞIREA CREŞTINĂ.
Au rămas în conştiinţa Bisericii ca un exemplu de prietenie adevărată.

                             Care este începutul iubirii?

        Versetele biblice spun că prietenia este începutul iubirii: două fete
sunt prietene, doi băieţi sunt prieteni, două familii întreţin relaţii de
prietenie, două sate, două oraşe, două parohii se împrietenesc. Prietenia
cea mai puternică este prietenia dintre soţ şi soţie. Spunem chiar, că
prietenia cu valenţele cele mai mari, este cea dinte soţ şi soţie, pentru că
ea, căsătoria, anulează o stare pe care până atunci am numit-o prietenie.
Iată de ce Hristos ne-a iubit în aşa fel, încât Şi-a dat viaţa pentru
păcatele noastre, pentru păcatele tuturor oamenilor din toate timpurile. El
a ales ca permanenţă veşnică Trupul şi Sângele Său împărtăşite
oamenilor, să se prefacă din pâine şi vin. La îndemâna tuturor sunt aceste
elemente, fiecare cu simbolurile lui. Mântuitorul Hristos a făcut prima Sa
minune la o nuntă şi a început activitatea Sa pământească rezolvând
problema unei proaspete familii, adică problema vinului şi a transformat
apa în vin, datorie pe care o are mirele în permanenţă în familie.
Bărbatul, continuu trebuie să transforme apa în vin, adică ceea ce nu este
consistent, în ceea ce este consistent, ceea ce nu pare de folos, în ceea ce
este de folos. Sfântul Apostol Pavel merge până acolo încât aseamănă
relaţia HRISTOS-BISERICĂ cu relaţia BĂRBAT-FEMEIE. Deci,
Însuşi Hristos Dumnezeu ne-a îndemnat să ne iubim unul pe altul şi să
ducem prietenia la acest apogeu al iubirii ce face să transpară prin
celălalt. Acolo trebuie să ajungem noi. Acesta ar fi idealul, însă noi trăim
într-o lume în care oamenii nu întreţin prietenii adevărate. Lipsa acestei
prietenii adevărate, influenţează şi prietenia cea mai de dorit:
PRIETENIA SOŢ-SOŢIE. La cununie auzim îndemnul: „Iubiţi-vă
unul pe altul. Bărbaţilor iubiţi-vă femeile precum Hristos a iubit
Biserica“. E adevărat că nu este acolo un îndemn de genul celor
afirmate: „FIŢI PRIETENI!Însă prietenia este nu numai un început al
fluxului de sentimente, ci este şi o stare de permanentizare a iubirii.
DACĂ O FAMILIE ARE PROBLEME, E BINE SĂ SESIZĂM
IMEDIAT CĂ DE FAPT EI NU MAI SUNT PRIETENI, au pierdut
relaţia lor de prietenie, au intrat într-o rutină.

                             Cum văd bărbaţii azi femeia?

          Deşi au trecut aproape 2000 de ani de când cea mai sfântă femeie
care a putut exista vreodată, Fecioara Maria, a şters greşeala Evei, totuşi
oamenii nu şi-au modificat prea mult gândirea despre femeie. Chiar şi
poporul biblic a nedreptăţit femeia, „căci era creată după bărbat şi din
bărbat “. Să nu uităm că nu de bărbat a binevoit a se sluji Dumnezeu ca
să nască noul om, ci de femeie. O femeie L-a născut: Prea Sfânta
Fecioară Maria şi nici un bărbat născut din femeie nu s-a ridicat până
unde este acum Maica Domnului: „MAI CINSTITĂ DECÂT
HERUVIMII ŞI MAI MĂRITĂ FĂRĂ DE ASEMĂNARE DECÂT
SERAFIMII“. Oamenii au numit femeia în fel şi chip: de la „lucru
vorbitor“ în antichitate, până la „sexul slab“ în evul mediu, afirmaţie
inexactă şi incorectă, pentru că femeia nu este sexul slab, ci sexul fin,
pentru că, principala caracteristică a ei este fineţea, FINEŢEA
PSIHOSOMATICĂ. Deci, sub aspect trupesc şi sufletesc femeia este
finuţă şi unii bărbaţi uită acest lucru. Femeia este un „apostolat al
iubirii“. Când iubeşte se dăruieşte şi cât timp nu este înşelată, este gata
oricând de jertfă. Ba, chiar femeile au ceva caracteristic - INTUIŢIA.
Dacă bărbatul vrea să nu greşească, trebuie să meargă la soţie şi să
o întrebe: „Ce să fac în problema aceasta, să acţionez sau nu? “. Îţi
mai cere nişte date şi din trei vorbe îţi răspunde: da sau nu. De obicei,
spune, nu. Spunând nu, trebuie să asculţi. Dacă asculţi, ca bărbat, deja ai
reuşit să menţii pacea în familie. Dacă nu asculţi şi cumva ies lucrurile
pe dos, atunci o lungă perioadă de timp, este foarte complicat să mai
deschizi gura.

  Cum ar trebui să ne alegem prietenul, respectiv viitorul soţ?

            Este ştiut că fiecare fată îşi doreşte un CĂMIN. Cuvântul cămin
exprimă mai mult decât căsnicia, exprimă o stare de comunicare intensă
cu ceilalţi, dar mai întâi cu tine. Când există un soţ, o soţie, copii există
probleme, dar există şi bucurii. Noi avem moştenire de la Sfântul Ioan
Gură de Aur 11 reguli canonice ale nunţii creştine: tinerii să se placă
mai întâi după criterii fizice, apoi după criterii morale, după aceea
dacă mai e loc şi după criterii intelectuale. A pus în prim plan aspectul
fizic şi nu pe cel moral sau intelectual, pentru că deşi Dumnezeu a creat
toate fetele frumoase şi toţi băieţii frumoşi, unor băieţi le plac anumite
fete şi unor fete le plac anumiţi băieţi. Deci, dacă nu pornim de la acest
criteriu în primul rând, nu vom reuşi să întemeiem o prietenie. Prietenia
dintre un băiat şi o fată trebuie să fie o „prietenie sfântă“, aşa cum o
vrea Dumnezeu. Ca orice om, prietenul sau prietena ta are şi defecte.
Întrebarea pentru tine este dacă poţi suporta aceste defecte. Dacă da,
atunci poţi întemeia o familie, dacă nu, mai bine te laşi păgubaş.

      DACĂ NU NE ÎNDRĂGOSTIM CÂT SĂ SE DĂRÂME
                           STÂLPII CERULUI
             PESTE NOI, NU TREBUIE SĂ NE CĂSĂTORIM!

La început le recomandăm împrietenirea şi apoi să se
îndrăgostească unul de altul, adică fata de băiat şi băiatul de fată. După
aceea, le recomandăm să se împrietenească şi apoi să se îndrăgostească,
şi iar să se împrietenească şi iar să se îndrăgostească, şi iar să se
împrietenească şi iar să se îndrăgostească şi tot aşa până la sfârşitul
vieţii, când se va face un bilanţ a tot ceea ce s-a întâmplat. Adesea vedem
pe stradă sau în parc, un bătrânel şi o bătrânică care se ţin de mână, îşi
vorbesc şi nu îi deranjează nimic din ceea ce este în jur. Ei sunt
îndrăgostiţi într-un anumit fel. EI AU ŞTIUT SĂ-ŞI MENŢINĂ
PRIETENIA.
ESTE DEOSEBIT DE IMPORTANT ÎN ALEGEREA
PRIETENULUI RESPECTIV, A VIITORULUI SOŢ SAU SOŢIE,
SĂ NU GREŞIM DIN START. În acest sens spuneau Sfinţii Părinţi:
dacă ţi-l iei din Biserică, Biserică îţi va fi, dacă ţi-l iei din cârciumă,
cârciumă îţi va fi, dacă ţi-l iei de la Bingo, Bingo îţi va fi, de pe stadion
stadion îţi va fi etc. Ce înseamnă „BISERICĂ ÎŢI VA FI?“, înseamnă
un bun creştin ortodox, cu care vei putea vorbi aceeaşi limbă, adică, care
va şti că miercuri şi vineri este zi de post trupesc şi sufletesc, că
Duminica este post trupesc, că trebuie să ne rugăm dimineaţa şi seara,
trebuie să respectăm cele patru sfinte mari posturi ale anului, că
Duminica nu avem voie să lipsim de la Biserică... Cuviosul Azarie
spunea aşa: „Mi-ar fi mai bine să trăiesc cu fiarele decât cu oamenii
necredincioşi“.

                   Cum trebuie să vină prietenul la prietenă
                        şi cu atât mai mult soţul la soţie

         Prietenul trebuie să vină la prietenă şi soţul la soţie cu cât mai
multe flori, cât mai des posibil. De ce? Pentru că nu poate să vină cu
mâna goală la întâlnire, trebuie să vină cu ceva, cu un semn al dragostei.
Dragostea se manifestă şi material. Femeile, de la fetiţe şi până la cele
mai bătrâne femei, probabil dintotdeauna iubesc foarte mult florile, dar
nu le iubesc în mod obişnuit ca noi toţi. Şi noi bărbaţii iubim florile, în
sensul că ne plac florile.
Femeile le iubesc într-un fel anume, adică rupte şi dăruite.
Găsim la un sfânt părinte din secolul al III-lea afirmaţia că florile se
cuvin morţilor, dar a trecut aşa de mult din secolul III şi până în secolul
XX, încât sensul s-a schimbat, şi dacă s-a schimbat îl luăm aşa cum este.
Ducem flori în număr cu soţ morţilor şi pentru a face o distincţie clară,
ducem femeilor flori în număr fără soţ.

                                Există căsătorie perfectă?

             Iată o întrebare foarte interesantă, ba chiar există cărţi care poartă
acest titlu: „CĂSĂTORIA PERFECTĂ. S-au aventurat la această
temă când psihologi, când sociologi, când medici, însă soluţii concrete nau
reuşit să ne dea. De ce? Pentru că, aşa-zisa căsătorie perfectă nu există
decât întru Hristos, şi atunci despre familia creştină poate să vorbească
numai Biserica. De ce merge la unii căsătoria şi la alţii nu? Pentru că unii
tineri greşesc chiar din start nefăcând ceea ce ar trebui să facă. Adică,
băiatul sau fata care vrea să găsească un partener de viaţă, pentru o viaţă,
şi de fapt pentru o veşnicie să nu greşească ca şi Eva, care a uitat să
întrebe mai întâi pe Dumnezeu: „Doamne, iată, şarpele mă îndeamnă
să muşc din măr, Tu ce zici?“. Sau, măcar, Adam să-l fi întrebat:
„Doamne, iată, Eva mă îndeamnă şi pe mine să muşc din măr, Tu ce
zici să fac?“. Deci, trebuie să ne rugăm 40 de zile consecutiv citind
acatistul Domnului Iisus Hristos şi când ajungem la condacul 13 (care se
zice de trei ori) să-L rugăm folosind cuvintele noastre, cam aşa:
„Doamne, Tu Cel ce ştii toate, ajută-mă să-mi găsesc şi eu un soţ,
care să Te iubească mai întâi pe Tine şi apoi să mă iubească PUŢIN
şi pe mine şi de-oi fi pe o cale greşită, Tu să mă-ndrepţi pe cea
bună... etc“.
         Foarte important este ca tinerii să-şi păstreze fecioria până în ziua
cununiei religioase, iar cu câteva zile înainte de cununie, mai ales dacă
au greşit unul cu altul împreunându-se, cel puţin să se spovedească şi
atunci vor veni cu sufletele curate în faţa Sfântului Altar. Cununia
religioasă şi nunta să nu se facă în nici un caz în posturile de peste an. Şi
le mai trebuie încă două lucruri foarte importante celor doi:
binecuvântarea părinţilor şi mai ales BINECUVÂNTAREA
PREOTULUI DUHOVNIC. Şi când a luat naştere noua familie,
bineînţeles după cununia religioasă, cei doi tineri, el şi ea, indiferent de
greutăţile acestei epoci de tranziţie, trebuie să se ancoreze în familie ca
de un lucru mântuitor, pentru că mântuirea sau căderea noastră ne-o
realizăm mai întâi de toate în familie. Părintele Stălinoae spune despre
familie că este „structura supremă a iubirii“.

                            Despre inimă ce putem spune?

                 Inima este primul organ care apare în oul zigot şi trebuie să
vorbim despre ea, pentru că Însuşi Dumnezeu a ţinut cont de acest loc
cald al omului. Dumnezeu a creat-o pe Eva din dreptul acestui organ, din
cea mai apropiată coastă de inimă. Şi femeia nu trebuie niciodată să uite
acest lucru, şi ea nu uită pentru că poate să creeze mai departe această
stare de căldură care ajunge până la iubire, iubirea fiind starea supremă
în care Dumnezeu ne-a creat şi starea în care trebuie să rămânem. Când
femeia uită de unde este creată, din ce loc, atunci în familie nu există nici
măcar rază de iubire, pentru că femeia este dotată cu această putere de
iubire, omeneşte, am putea spune perfectă. Perfecţiunea în fapt nu poate
fi atinsă, pentru că numai Dumnezeu este perfect. Noi tindem spre
perfecţiune. Dacă femeia nu uită acest lucru, va putea să fie, ceea ce cei
vechi numeau „O PREOTEASĂ A IUBIRII“, adică „O VESTALĂ,
o întreţinătoare a focului iubirii, cum erau în antichitate, când menţineau
focul sacru în temple. Aşadar, fiecare soţie poate să fie înlăuntrul
familiei o „vestală a iubirii“, o „preoteasă a iubirii“. Cei doi soţi se
încadrează în ego (eu) până în momentul în care apare copilul, care este
„FRUCTUL IUBIRII“. De atunci, Sfânta Treime are o reflectare în
acea familie şi în persoana ca atare, adică BĂIATUL trebuie să fie un
copil bun, un soţ bun şi un tată bun, iar FATA trebuie să fie o copilă
bună, o soţie bună şi o mamă bună. „Mama“ este cuvântul cel dintâi pe
care-l rostim toţi când ni se dezleagă limba prunciei. De fapt „MA-MA“
în limba ebraică înseamnă APĂ-APĂ şi nu este întâmplător, deoarece
corpul omenesc are în compoziţie trei sferturi apă şi un sfert alte
elemente. Cu excepţia celei care se călugăreşte, femeia nu-şi are
justificare dacă nu naşte, dacă nu este mamă, mamă care din copilul ei
trebuie să facă copilul lui Dumnezeu, adică un bun credincios creştin
ortodox, aşa cum ne îndeamnă în versurile sale poetul creştin-ortodox
Vasile Militaru:
Pe copil să-l ţii în frâne,
De vrei om la toţi să placă.
Nu-l lăsa orice să spună,
Nu-l lăsa orice să facă,

Nu-l lăsa după plăcere,
Unde vrea el să se ducă.
Din acelaşi lemn se scoate
Şi icoană şi măciucă.

            De ce nu trebuie un băiat şi o fată să se împreune
                            înainte de cununia religioasă?

            Un răspuns corect ar fi acesta: Pentru că aşa este rânduiala
Bisericii, aşa este şi rânduiala părinţilor noştri şi a strămoşilor
noştri. Şi apoi tinereţea şi fecioria sunt daruri pe care Dumnezeu o
dată le dă. Dar pentru a fi mai clar, să răspundem şi în alt mod. Este
uşor de constatat că ceea ce se întâmplă înainte de cununie, nu se mai
întâmplă după cununie, adică prietenia frumoasă, respectiv dorul după
celălalt, dorinţa de a te întâlni cu el, de a merge de mână, la plimbare etc.
Dacă există relaţii trupeşti înainte de căsnicie, toate celelalte vor înceta.
Împreunarea trupească înainte de cununie este ca şi când cineva s-ar
încununa pe la jumătatea pistei. Se compromite, aşadar, victoria, căci el
nu va mai avea timp să ajungă la capăt. Cel mai important aspect în
legătură cu această problemă este legat de Taina Cununiei, care
presupune binecuvântarea ca cei doi să se unească pentru totdeauna. În
momentul cununiei, bărbatul şi femeia se află cel mai aproape de Taina
Iubirii şi păcat că o percepem atât de puţin. Taina Iubirii este în esenţă
Dumnezeu Însuşi - după cum ne spune Sfântul Evanghelist Ioan:
„Dumnezeu este iubire“. La această binecuvântare tinerii sunt chemaţi
în a fi feciorelnici, căci altfel ei şi-au luat dinainte ceea ce, mult mai
generos, avea să le dăruiască Dumnezeu în momentul căsniciei. Şi-au
luat libertatea, cred ei, în virtutea unui drept, zicând: „Am dreptul, de ce
n-aş face-o? Sunt liber! Sunt stăpân pe trupul meu, pe sufletul meu
!...“ etc.

„FUGIŢI DE DESFRÂNARE! ORICE PĂCAT PE CARE-L
VA SĂVÂRŞI OMUL ESTE ÎN AFARĂ DE TRUP. CINE SE
DEDĂ ÎNSĂ DESFRÂNĂRII PĂCĂTUIEŞTE ÎN ÎNSUŞI
TRUPUL SĂU. SAU NU ŞTIŢI CĂ TRUPUL VOSTRU ESTE
TEMPLU AL DUHULUI SFÂNT CARE ESTE ÎN VOI, PE
CARE-L AVEŢI DE LA DUMNEZEU ŞI CĂ VOI NU
SUNTEŢI AI VOŞTRI? CĂCI AŢI FOST CUMPĂRAŢI CU
PREŢ! SLĂVIŢI, DAR, PE DUMNEZEU ÎN TRUPUL
VOSTRU ŞI ÎN SUFLETUL VOSTRU, CARE SUNT ALE LUI
DUMNEZEU“ (1 Corinteni 6:18-20).

„DE VA STRICA CINEVA TEMPLUL LUI DUMNEZEU,
ÎL VA STRICA DUMNEZEU PE EL, PENTRU CĂ SFÂNT
ESTE TEMPUL LUI DUMNEZEU, CARE SUNTEŢI VOI“
(1 Corinteni 3:17).

După cum se vede din versetele de mai sus, Împărăţia Cerurilor se
ia cu efort şi cu străduinţă (Matei 11:30) şi apoi „FIECARE VA DA
FRAŢILOR, SOCOTEALĂ DE SINE LUI DUMNEZEU“ (Romani
14:12).
             Un om care conştientizează relaţia cu Dumnezeu, oricât de puţin
sau oricât de mult, îşi va da seama că frumuseţea existenţei nu este a-ţi
lua, ci de a ţi se da, de a primi ca dar, pentru că în momentul în care îţi
iei, tu iei dreptul celuilalt de a-ţi da. Aşadar, consumând întâlnirea
trupească înainte de cununia religioasă, tinerii zădărnicesc darul pe care
în mare parte Dumnezeu este pregătit să-l dăruiască la cununie.
Amărăciunea pe care o trăieşte un cuplu care consumă întâlnirea
trupească înainte de cununie, noi preoţii duhovnici o cunoaştem din
Taina Sfintei Spovedanii. Abia atunci acel cuplu conştientizează, ce
lucru extraordinar a pierdut. Întâlnirea trupească este mai întâi de toate o
manifestare foarte egoistă a eu-lui nostru. Trebuie făcut exerciţiul
dragostei curate. Altfel vă veţi întâlni foarte greu cu ea după cununie.
Omul este neputincios mai ales trupeşte şi atunci când i se va da frâu
liber relaţiei trupeşti foarte greu se va înfrâna şi va putea să mai cultive
cu insistenţă relaţia aceasta frumoasă.
Întrebaţi-i pe cei căsătoriţi să vă spună cât visează la întâlnirile
dinainte de căsătorie. Ce plăcere să strângă pentru prima dată o fată de
mână. Cu greu mai întâlneşti lucrurile acestea în căsnicie. Dacă se face
această înaintare unul către altul înainte de căsnicie, ea va dura şi după
aceea. Dacă nu se face şi ne grăbim cu împreunarea trupească, vom fi
nişte învinşi. Mărturia tuturor acestora, este aceea de regret că au făcut-o
înainte de timp.

         Bărbatul şi femeia - tipuri complementare de existenţă

            „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; a făcut bărbat
şi femeie“ (Facerea 1:27). „Şi a zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine
să fie omul singur“ (Facerea 2:18). Şi bine a mai zis Dumnezeu
fiindcă: „singurătatea înseamnă suferinţă“.
În cei doi, bărbatul şi femeia, se completează în mod armonios
calităţile unuia cu ale celuilalt. Părintele Stăniloae spune că „CEI DOI
SE IUBESC PENTRU CĂ NU-ŞI SUNT UNIFORMI“. Iubirea este
deci un schimb de fiinţă, o întregire reciprocă. Iubirea îmbogăţeşte pe
fiecare pentru că primeşte şi dăruieşte la nesfârşit, pe când ura sărăceşte,
pentru că nu dă şi nu primeşte nimic. Bărbatul găseşte în femeie o taină
nedefinită. Căsătoria este în acelaşi timp dragoste şi ajutor, bucurie de
celălalt şi răbdare a lui. În iubire amândoi devin tari. Bărbatul este prin
fire un extatic, adică îşi exteriorizează ideile şi trăirile, pe când femeia
este o fire enstatică, adică trăieşte mai mult în interior. Spune Paul
Evdochimov că specificul bărbatului este a acţiona, iar specificul
femeii este a fi şi aceasta este starea religioasă prin excelenţă.
Bărbatul se poate împlini prin munca pe care o pune în slujba
lumii, a umanităţii, pe când femeia se simte împlinită cu adevărat doar în
familie, prin maternitate şi dragoste, în folosul soţului şi a copiilor. Dacă
vocaţia bărbatului este mai mult de a îmbogăţi lumea cu idei, vorbe şi
date, femeia dăruieşte fapte şi suflet, îşi dăruieşte familiei şi lumii chiar
sufletul ei.

                     Iubirea - podoabă a frumuseţii sufleteşti

        1. Iubirea împodobeşte totul. Când se îndrăgosteşte, omul îl vede
pe celălalt în chip frumos, îl vede cu ochii iubirii, îl vede aşa cum este
celălalt în inimă. Şi, într-adevăr, nu putem cunoaşte profund pe cineva
decât prin iubire, iubirea fiind adevărata putere de pătrundere în lumea
interioară a celuilalt, în tainele universului său sufletesc, în eul lui.
          2. Iubirea, parcă ne-ar da aripi, pentru că iubind pe cineva,
începem să-i iubim pe toţi şi totul în lume se umple de lumină.
          3. În iubire se găseşte ascuns germenele şi puterea aceea enormă
de transformare. Cei mai reci şi mai aspri oameni, când simţământul
iubirii începe să prindă viaţă în sufletele lor, se schimbă.
          4. Iubirea ne face să privim lumea cu alţi ochi. Când se aprinde în
noi iubirea, toate celelalte trec pentru noi pe al doilea plan.
          5. Legea iubirii face din sufletul celuilalt o oglindă în care se văd,
de fapt, amândoi. Se descoperă a fi amândoi frumoşi, atât trupeşte cât şi
după suflet. Cei doi se recunosc în dublă ipostază: iubiţi, iubind.
          6. Iubirea umanizează. Omul devine om iubind şi este om atât
timp cât iubeşte.
Mulţi bat la porţi închise lor pentru totdeauna „cerşind“ iubirea
unor persoane care nu vor sau nu pot să le-o ofere şi fac aceasta cu o
intensitate proporţională cu vehemenţa refuzului.

                          Divorţul - atentat la adresa familiei

           Contrar cununiei religioase este divorţul. Ce putem spune despre
el? Divorţul este un atentat foarte grav la adresa familiei. Tragedia mare
este că în el oamenii văd o soluţie, ori divorţul este un eşec, este poate,
cel mai tragic eşec. Divorţul nu este un început, este un sfârşit, un sfârşit
în faţa căruia trebuie să ne recunoaştem învinşi, oricine ar fi legal de
vină. Cei doi sunt învinşi, sunt învinşi la capitolul cel mai important al
vieţii lor. Atât în Biserica Ortodoxă, cât mai ales în Biserica Romano-
Catolică, divorţul este interzis. Cu toate acestea, sunt familii ortodoxe
care divorţează. Într-un timp mai mult sau mai puţin apropiat de
momentul cununiei şi în familia creştină ortodoxă pot apărea păcate, care
fac să dispară legătura dragostei dintre cei doi: adulterul, avortul ş.a.m.d.
Şi Biserica se confruntă cu toate acestea, Biserica fiind noi toţi.
LUCRURILE NU MERG BINE, PENTRU CĂ NOI ÎNŞINE NU
MERGEM BINE. Există astăzi forţe dinăuntru şi din afara ţării care vor
să atace unitatea familiei, adică ceea ce este unire, şi atunci este mai uşor
să divorţezi, ba chiar sunt facilităţi destule: e permis să-ţi împarţi averea
împreună adunată, eventual, se uşurează totul ducându-se copiii, „fructul
iubirii“, la un orfelinat sau la un cămin. De aceea, trebuie să medităm
cum ar trebui să începem o prietenie sau cum să o transformăm pe cea
existentă în chip ideal.

                                          În concluzie:

           Aceasta este viaţa pământească, binecuvântată de
            Dumnezeu: flăcăul să-şi caute o mireasă şi fecioara un mire,
            însă iubirea dintre un băiat şi o fată nu trebuie să aibă la
            bază păcatul, ci iubirea creştinească, fără împreunare
            trupească până la cununia religioasă deci temelia familiei
            trebuie să fie o iubire sfântă, măreaţă, bazată pe respectarea
            poruncilor sfinte dumnezeieşti şi nu a poftelor păcătoase.

BIBLIOGRAFIE: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 1994; G. Habra, Iubire şi senzualitate; Teofil
Pârâian, Constantin Tănase şi Ion Coman, Conferinţe despre prietenie.

            Completare la cateheza ”Despre prietenie”

Tertulian, enumerând dezavantajele căsătoriei între o persoană
credinciosă şi una păgână (sau una necredincioasă) a spus: „Unde este
pomenirea lui Dumnezeu? Unde este chemarea lui Hristos? Unde este
hrănirea credinţei prin citirea Sfintei Scripturi? Unde este adăparea
Duhului? Unde este proslăvirea lui Dumnezeu?“.

                      Mucenicia Sfintei Eufrasia fecioara

        Sfânta Eufrasia a fost din cetatea Nicomidiei, în vremea împărăţiei
lui Maximian (286-305) şi era de neam vestit, frumoasă la chip, cu bune
obiceiuri şi credincioasă roabă a lui Hristos. Şi, fiind prinsă de
închinătorii la idoli, a fost silită să aducă jertfă zeilor, dar nesupunânduse,
a fost bătută cumplit, dar ea a răbdat aceasta cu bărbăţie. Apoi, dată a
fost spre a fi batjocorită de un barbar, şi acesta a dus-o pe ea la casa sa.
Iar ea, neîncetat, în mintea ei, se ruga Preacurat Mirelui său, lui Iisus
Hristos, ca să-i păzească fecioria ei nestricată.
Deci, când barbarul acela s-a închis în casă, Sfânta l-a rugat pe el să
o aştepte pe ea puţin, făgăduind să-i dea o buruiană pe care, de o va purta
cu el, nu-l va răni pe el nici o armă a duşmanului, zicând ea despre sine
că este fermecătoare. Iar barbarul i-a zis ei: „Îmi vei da pe urmă
buruiana aceea“. Dar înţeleapta fecioară a răspuns: „Nu este cu putinţă
să fie găsită buruiana aceea de femei nefecioare, ci numai de fecioare
nenuntite, pentru că de nu va fi arătată de fecioară curată, apoi nimic
nu lucrează“. Şi a lăsat-o barbarul până ce-i va arăta acea buruiană.
Atunci Sfânta ducâdu-se în grădină şi adunând nişte buruieni, pe care lea
găsit acolo, i le-a adus. Iar el i-a zis: „Cum voi şti că sunt adevărate
cele spuse de tine?“ Ea şi-a pus buruienile pe gâtul său şi i-a zis lui: „Ia
o sabie ascuţită şi repezind-o tare cu amândouă mâinile, loveşte în
gâtul meu cât vei putea, şi din aceasta vei vedea căci cu nimic nu mă va
vătăma sabia ta“.
              Iar el, crezând cuvintele ei, a luat sabia şi a dus-o la capul sfintei
fecioare; apoi, repezind-o tare, i-a tăiat cinstitul ei cap. După care,
cunoscând că a fost batjocorit de dânsa, scrâşnea din dinţi; dar ce folos,
pentru că înţeleapta fecioară s-a dus neîntinată către Mirele său Hristos,
lăsând minunat chip de întreagă înţelepciune, voind ca mai bine să
moară, decât să-şi piardă fecioria. (P.S. Andrei Andreicuţ - „Mai putem
trăi frumos?“; Danion Vasile - „Cartea Nunţii“).

                         Citate despre prietenie

       ► „Poartă-te cu prietenii aşa cum faci cu picturile. Aşează-le în
lumina cea mai bună(Jeanne Churchill 1854-1921).
        ► „Cea mai rea singurătate este să fii lipsit de o prietenie sinceră
(Francis Bacon 1561-1626).
        ► „Nu contează atât de mult ajutorul prietenilor cât încrederea că
ne vor ajuta“ (Epicur 341-270 î.d. Hr).
        ► „Prietenii pe care-i poţi suna la patru dimineaţa sunte cei care
contează(Marlene Dietrich 1904-1992).
        ► „Când un prieten te roagă, nu există mâine“ (George Herbort
1593-1663).
       ► „Prietenul adevărat este cel care vine când toţi ceilalţi pleacă
(Walter Winchell 1879-1972).
      ► „În durere poţi să te îngrijeşti şi singur, dar pentru a simţi
adevărata valoare a bucuriei trebuie să ai pe cineva cu care s-o
împarţi“ (Mark Twain 1835-1910).
       ► „Prietenii rămân prieteni pentru că nu se amestecă unul în
viaţa celuilalt“ (Richard Alan).
       ► „Viaţa nu reprezintă nimic fără prietenie“ (Cicero 106-43 î.d.
Hr.).
       ► „Dintre toate lucrurile pe care înţelepciunea ni le pune la
dispoziţie pentru a ne face viaţa cu adevărat fericită, cel mai însemnat
este prietenia“ (Epicur 341-270 d.Hr).
        ► „Nici nu mă îndoiesc că mi-am meritat duşmanii, dar nu cred
că mi-am meritat prietenii“ (Walt Witman).

                                             Despre divorţ

         Atunci când diavolul pierde un om, se luptă din răsputeri să-l
ştige. Aşa se întâmplă şi cu cei căsătoriţi, care duc o viaţă şi trăiesc
cu frica lui Dumnezeu. Diavolul i-a pierdut prin Taina Sfintei
Cununii, cei doi sunt un trup. Diavolul i-ar fi plăcut să trăiască în
curvie, să nu facă copii, să nu meargă la Biserică şi acum e turbat de
mânie. Nu vă grăbiţi să divorţaţi chiar dacă uneori căsnicia nu merge
bine. Dumnezeu ne dă o Cruce la fiecare şi dacă nu vrem să o ducem,
fugim de ea, dăm peste necazuri şi mai mari; să nu credeţi că găsiţi
altul mai bun - din rău în mai rău merge.

După căsătorie, tinerii nu au voie 8 zile să se apropie de cele sfinte,
să aducă preot în casă, să vină la Biserică. La a 8-a zi după cununie se
face molifta, viaţa devine normală. Se mai opresc de la cele sfinte în ziua
în care cei doi se unesc trupeşte.

Fetelor, păziţi-vă fecioria. Mai demult, când te întâlneai cu o
fată, se roşea toată când te vedea, dacă o ţineai de mână tremura de
emoţie, se întâmpla să o săruţi după ce era soţia ta. Toate aveau
farmecul lor. Nu-mi amintesc să se fi plâns bărbaţii că s-au plictisit
de soţiile lor, că nu le mai plac. Era multă decenţă în ţinută;
bărbatul vedea femeia dezbrăcată doar când se unea cu ea, aşa erau
rochiile lor făcute. Acum nu mai trebuie să dezbraci o femeie că e
aproape goală de la început. Unde este bunul simţ de altă dată?

Fata care nu se păstrează fecioară până la căsătorie, nu are
dreptul să poarte rochia de mireasă şi nici voalul pe cap, ci o rochie
obişnuită şi batic, pentru că i-a plăcut să fie femeie. Rochia de
mireasă şi voalul mărturisesc neprihănirea fetei şi castitea ei. Din
cauza păcatului se scârbeşte şi Duhul Sfânt să se coboare în timpul
cununiei peste cei doi întinaţi; nu se poate revărsa în acel moment
darurile căsătoriei care se cer prin rugăciunile de la slujba cununiei
de către preot.

                                           Doi prieteni

          Te rog să nu mergi înaintea mea pentru că nu ştiu dacă am să mă pot
ţine după tine, te rog să nu mergi nici în urma mea fiindcă nu ştiu dacă
am să pot să te conduc, te rog să mergi alături de mine, umăr lângă umăr,
pentru că aceasta este prietenia adevărată.

Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul

meu, Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie. Amin!

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA