PESCUIREA MINUNATĂ

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

de Preot Sorin Croitoru

Multe lucruri ne învață
Pescuirea minunată..
Mai întâi, dumnezeirea
Domnului Hristos ne-arată:

Cu un semn, Mântuitorul
Umple mrejele de pește,
Căci fiind El Creatorul,
La făptură poruncește!

Ce frumos înfățișează
Episodul din Scriptură
Pe Iisus, atotputernic
Împărat peste natură!

Oare nu e El Acela
Care-acum o veșnicie
A creat tot ce se vede,
Spunând doar atât: "SĂ FIE!"?..

Iarăși învățăm că Simon,
Toată noaptea pescuise:
Aruncând și trăgând mreaja,
În zadar se ostenise!

Dar când Domnu'-i poruncește
Să mai pescuiască-o dată,
Fără multe comentarii,
El i Se supune-'ndată!

Ascultând smerit de Domnul,
Cu-a Sa binecuvântare,
Mai aruncă înc'-o dată
Mreaja de pescar în mare..

Așa se întâmplă-'n viață
Când Hristos te miluiește:
Când să scoată Simon mreaja,
Se rupea de-atâta pește!

Noi, creștinii cei de astăzi,
Stăm întâi și ne gândim..
Ca să-I împlinim porunca,
Cu Hristos ne târguim!

Pentru c-ascultăm de Domnul
Doar când nouă ne convine,
Mreaja sufletelor noastre
Este plină cu.. suspine!

Toată ziua-'n rugăciune
Cerem Har la Dumnezeu,
Dar când vin boli și necazuri:
"De ce sufăr numai eu"?!

Să-'nțelegem, dragi prieteni,
Că iau binecuvântare
Doar aceia ce-și acceptă
Crucea vieții, cu răbdare!

Domnul e cu noi în barcă,
Poruncindu-ne: "Aruncă".
Avem toată libertatea
S-ascultăm a Sa poruncă..

De vom face ca și Simon,
Aruncând mreaja îndată,
Plata noastră va fi mare:
PESCUIREA MINUNATĂ!
amin

CIFRA ŞAPTE ŞI SENSUL CUVÂNTULUI TAINĂ

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii lui Hristos celei dreptmăritoare sunt următoarele:
1. Botezul; 2. Mirungerea; 3. Împărtăşania ( Cuminecătura); 4. Spovedania ( Pocăinţa); 5. Preoţia ( Hirotonia); 6. Nunta ( Căsătoria); 7. Maslul.

    Înainte de a vorbi despre însemnătatea celor şapte Taine, vom însemna pe scurt câte ceva despre simbolul numărului şapte în Vechiul şi Noul Testament, căci numărul şapte pecetluieşte o mulţime de acte din Sfânta Scriptură.

Aşa, de pildă, în ziua a şaptea s-a odihnit Dumnezeu de toate lucrurile Sale pe care le făcuse ( Facerea 2, 1-2); şapte perechi de animale şi păsări curate a poruncit Dumnezeu lui Noe să bage în corabie înainte de a începe potopul ( Facerea 7, 2.3).Iarăşi i-a spus că după şapte zile va veni potopul ( Facerea 6 şi 7). În luna a şaptea şi în ziua a 27-a s-a aprit corabia pe Munţii Ararat ( Facerea 8, 4). După şapte zile a dat drumul Noe a doua oară porumbelului din corabie, iar acesta s-a întors având în cioc o ramură de măslin verde ( Facerea 8, 10), iar în luna a doua, în 27 ale acestei luni, pământul era uscat ( Facerea 8, 14). Avraam a dat lui Abimelec împăratul şapte mieluşele, ca mărturie între ei amândoi ( Facerea 21, 28-30). Iacov patriarhul s-a închinat de şapte ori cu faţa la pământ în faţa fratelui său Isav ( facerea 33, 1-3).
Faraon a visat şapte vaci grase şi şapte slabe, şapte spice pline şi şapte seci ( Facerea 41). Lui Moise i-a spus Dumnezeu că între alte lucruri ce va face pentru sfântul lăcaş să facă şi un sfeşnic de aur curat şi deasupra lui să pună şapte candele ca să lumineze ( Ieşirea 25, 31-37). Tot lui Moise i-a poruncit Dumnezeu să spună israeliţilor să numere şapte săptămâni de zile ( Lev. 23, 15), iar a 15-a zi să le fie sărbătoare sfântă. Înainte de a mânca Paştile, şapte zile să mănânce pâine nedospită ( Ieşirea 12, 19). Pe lângă alte daruri ce aveau poruncă să le aducă, în acea zi trebuiau să aducă şapte miei ( Levitic 23, 15-18). Apoi să numere şapte săptămâni de ani, iar al 50-lea să fie an de slobozire ( Lev. 25, 8-10; Isaia 61, 1-4; Luca 4, 16-21). Pe Mariam, sora lui Moise, fiindcă a cârtit, şapte zile a lovit-o Dumnezeu cu lepră ( Numeri 12).
Lui Iosua Navi i-a poruncit Dumnezeu să pună şapte preoţi cu şapte trâmbiţe să înconjoare Ierihonul de şapte ori, iar a şaptea oară să sune în trâmbiţă de şapte ori şi vor cădea zidurile Ierihonului ( Iosua 6). În şapte zile s-a plinit sfinţirea lui Aaron şi a fiilor săi de către Dumnezeu, prin Moise ( Lev. 8, 33-35). De şapte ori în zi, David proorocul lăuda pe Dumnezeu ( Psalmi 118, 164). Ieremia a proorocit că evreii vor fi robi 70 de ani în Babilon ( Ieremia 25, 11-12; 29, 10). Şapte candele cu şapte braţe a văzut Sfântul Prooroc Zaharia ( Zaharia 4, 1-2). Şapte funii, ca pe o aţă putredă a rupt Samson, cel ce avea şapte şuviţe de păr care-i dădeau putere ( Judecători 13-16).
Şapte sunt darurile Duhului Sfânt:
1. Înţelepciunea; 2. Înţelegerea; 3. Sfătuirea; 4. Tăria; 5. Cunoştinţa; 6. Buna credinţă; 7. Frica ( Isaia 11, 2-3).
Şapte sunt stâlpii peste care înţelepciunea lui Hristos a zidit casa Sa ( Biserica) (Pilde 9, 1). Şaptezeci au fost bărbaţii care au tradus Biblia pe vremea faraonului Ptolemeu Filadelful ( 283 î. Hr). De şapte ori s-a scăldat Neeman Sirianul în Iordan şi s-a curăţit de lepră (IV Regi 5, 14).
Apoi, în Noul Testament, Mântuitorul porunceşte să iertăm de 70 de ori câte 7 ( Luca 17, 3-4; Matei 18, 22). Orânduirea Bisericii lui Hristos tot pe numărul 7 este întemeiată:
1. apostolii; 2. proorocii; 3. învăţătorii; 4. făcătorii de minuni; 5. cei ce au darul tămăduitorului; 6. cei ce au darul vorbirii în limbi; 7. cei ce au darul de a tâlcui sau a explica Sfintele Scripturi norodului ( I Corinteni 12, 28-30).
Şapte sunt duhurile care stau înaintea lui Dumnezeu şi a scaunului Său de domnie ( Apocalipsa 1, 4). Şapte sunt sfeşnicele cele de aur dinaintea Mântuitorului şi şapte sunt stelele din dreapta Sa ( Apocalipsa 2, 1). Şapte sunt Bisericile cărora i s-a spus Sfântului Ioan Evanghelistul să le scrie ( Apocalipsa 1, 11). Şapte sunt urgiile apocaliptice ( Apocalipsa 15, 6-8; 16). Şapte peceţi avea cartea pe care a văzut-o dumnezeiescul Ioan Evanghelistul în mâna lui Dumnezeu ( Apocalipsa 5, 1-4). Şapte sunt duhurile lui Dumnezeu pe care le trimite în tot pământul ( Apocalipsa 5, 6) în Biserici ( Apocalipsa 1, 4).
Şapte sunt păcatele de moarte: 1. mândria; 2. iubirea de argint ( zgârcenia); 3. desfrânarea; 4. pizma sau invidia; 5. lăcomia; 6. mânia; 7. lenea ( neîngrijirea sufletului).
Mielul ( Hristos) care S-a junghiat este vrednic ca să ia: 1. puterea; 2. bogăţia; 3. înţelepciunea; 4. tăria; 5. cinstea; 6. slava; 7. binecuvântarea ( Apocalipsa 5, 12).

Ce înceamnă cuvântul taină? Cuvântul taină are înţelesul de a strânge şi a închide gura celor ce se învaţă, ca nimenea din cei neînvăţaţi să nu o descopere pe dânsa, după porunca dată de Mântuitorul care zice: '' Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva... întorcându-se, să vă sfâşie pe voi'' ( Matei 7, 6). Şi în alt chip, Taină se zice de la '' mă învăţ şi învăţ cele sfinte''. Pentru aceasta şi Mântuitorul, întrebându-L ucenicii Săi pentru ce grăieşte în pilde, a zis...'' vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei Cerurilor'' ( Matei 13, 11; Luca 13, 10). Iarăşi, cuvântul taină se referă la multe alte evenimente şi realităţi înfăţişate în Sfânta Scriptură.
Aşa de pildă, taină se numeşte şi rânduiala întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul ( Col. 1, 26). Tot astfel, Sfântul Dionisie Areopagitul, în trimiterea sa către Gaius, scrie: '' Şi prin aceasta, taina ( întrupării) lui Hristos a rămas ascunsă, nefăcându-se înţeleseasă nici unei raţiuni şi nici unei minţi, ci chiar spusă rămâne negrăită şi chiar înţeleasă, rămâne necunoscută''. Încă se zice taină şi învăţătura Sfintei Evanghelii, după cum zice Marele Pavel: '' prin descoperire mi s-a dat în cunoştinţă această taină'' ( Efeseni 3, 3).
Se mai zice taină cea d dreptei credinţe, după cea scrisă: '' cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe'' ( I Timotei 3, 16). Încă numim taină şi Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi învierea cea din morţi a toată firea omenească şi a doua venire a Dumnezeu şi alte numeroase înţelesuri are cuvântul taină în Sfânta Scriptură. Taină se mai numeşte un lucru oarecare sfinţit ce cade sub simţire, având în sine acoperită puterea dumnezeiască. Acestea sunt câteva mărturii despre ce este taina şi în câte feluri se poate înţelege ea.
Dar când se vorbeşte de Sfintele Taine ale Bisericii, înţelegem pe cele şapte Sfinte Taine, care sunt lucrări sfinte, întemeiate de Domnul nostru Iisus Hristos, lucrări prin care, în mod nevăzut, se comunică celor ce se împărtăşesc din ele harul mântuitor nevăzut.
( Ilie Cleopa)

https://web.facebook.com/groups/124569157884786/permalink/349271652081201/

DESPĂTIMIRE

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

de Preot Sorin Croitoru 

Numai când mori de sete, îl crezi pe însetat,
Numai când mori de foame, îl crezi pe cel flămând,
Numai când ești bolnav pe patul de spital,
Văzând alți suferinzi, îi porți cu tine-'n gând..

Când roata ți se-'nvârte și te trezești lipsit,
Iar ca să-ți cumperi haine, tu intri-'n datorii,
Abia atunci ți-e milă de omul cel sărac,
Ce n-are nici o pâine pe masă la copii!

Când ispitit de șarpe, tu cazi în greu păcat,
Te vezi golit de Har și plângi după Hristos,
Începi să înțelegi natura omenească,
Și-abia atunci ți-e milă de omul păcătos..

Da, toți iubim succesul, puterea și virtutea:
Atunci când le avem, ne credem dumnezei..
Dar Dumnezeu nu vrea să-i imităm pe demoni,
Căci de-i vom imita, noi vom cădea ca ei!

De-aceea, dragi prieteni, mergând spre mântuire,
Pe drumurile vieții se-'nvârte roata des.
Se cade în păcate, în boli și sărăcie,
Smerenia e fructul ce-apoi va fi cules..

Prin multă nevoință, cu multe lacrimi curse
La ceasuri de durere, necazuri și nevoi,
Vom înmuia granitul, vom îndoi oțelul,
Vom sfărâma mândria și idolul din noi!

E luptă viața asta, nu-i plajă la ocean!
Pământul de pe inimi e plin de buruieni,
De n-om lupta eroic, de nu ne-om osteni,
În veci nu vom scăpa de diavolii vicleni!

O, Doamne, dă-mi tărie în tot ce spun sau scriu,
Amestecă-al Tău Har cu-al meu tăios cuvânt,
Căci vreau ca frații mei din somn să se trezească,
Și treji să își aștepte odihna din mormânt!

Nu vreau să scriu ce place creștinilor de-acum,
Ce cred că viața asta e-adevăratul Rai..
Eu vreau să îi conving că-'n Cerurile Tale,
Pe cei ce s-au sfințit, IN VECI TU VREI SĂ-I AI!
amin

FIII CĂRUI DUH SUNTEM?

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Era o zi toridă și prăfuită de vară, acum aproape două mii de ani. Mântuitorul Iisus Hristos mărșăluia prin praful pustiei Iudeei, însoțit de ucenicii Săi. Deodată apăru un grup de oameni ciudați, toți cu pietre în mâini. Începură să strige: "Huo.. tu , cel ce strici Legea, la moarte cu tine"! Aruncară pietre, dar erau departe, așa încât pietrele nu făcură decât să stârnească praful galben de pe drum. Apostolii, exasperați de nădușeala zilei, transpirați, osteniți, își pierdură cumpătul: "Doamne, poruncește să se coboare foc din cer peste ei, cum a făcut Ilie"! Domnul îi privi îndelung, fără să reacționeze. Pe față I Se citea un fel de tristețe.. Și El era obosit, înfierbântat și însetat.. După câteva secunde bune Se adresă ucenicilor: "Nu știți fiii Cărui Duh sunteți"! Atât. Nimic mai mult. Apoi Își continuă drumul, prin praful Iudeei. Grupul de gălăgioși rămase în urmă, se micșoră și dispăru. Apostolii se priveau între ei, nedumeriți. În minte le răsuna tuturor aceeași întrebare: "Oare ce vrea să spună Învățătorul"?..
Altă zi, aceeași epocă. Aceleași personaje. Domnul stă pe o piatră și privește apusul frumos al soarelui. Vine o femeie înaintea Lui, urmată de doi bărbați. Nu Îi sunt străini Domnului aceștia trei. Sunt ucenicii Săi, "fiii tunetului", Iacov și Ioan, iar femeia este Salomeea, mama lor. "Doamne, poruncește ca fiii aceștia ai mei să șadă unul de-a dreapta, iar celălalt de-a stânga Ta, când vei veni întru slava Ta". Îi cere Domnului pentru fiii ei pozițiile cele mai înalte în Împărăția Cerurilor: "de-a dreapta și de-a stânga" Împăratului. Domnul îi privește în tăcere pe toți trei.. Aceeași tristețe Îi umbrește fața arsă de soare. După secunde de liniște ce par să dureze o eternitate, li se adresează: "Nu știți ce cereți". Apoi le explică blând că ucenicii Săi vor dobândi ranguri în Ceruri după reguli noi, care nu coincid cu cele lumești: "Cine va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul tuturor"! Fă-te slugă și slujește pe toți, iar Eu te voi preamări în Împărăția Mea. Acesta este sensul cuvintelor Sale.
E seară de aprilie. Din foișorul cel mare din Ierusalim se vede lumină de făclii. Învățătorul stă la masă cu ucenicii Săi. Doar câteva minute au trecut de când le-a spălat picioarele, uscându-le cu un ștergar. "Deci dacă Eu, Domnul și Învățătorul, astfel v-am făcut vouă, cu cât mai mai mult se cuvine să vă faceți și voi acestea unii altora"! El, Iisus, este Cel mai mare dintre toți oamenii. Tocmai le-a demonstrat ucenicilor Săi că este primul la împlinirea propriilor porunci: "Cel mai mare... slujitorul tuturor"! Bine le va mai prinde lecția aceasta în viitor, atunci când vor umbla prin lume, propovăduind Evanghelia! Se vor face și ei slujitorii fiilor duhovnicești, precum Domnul S-a făcut slujitorul lor: "Cine este mai mare, cel ce slujește, sau cel care stă la masă"?, îi întrebase cândva. "Cel ce stă la masă". "Și totuși, Eu între voi sunt ca unul ce slujește"..
S-a terminat masa. Domnul le dă ultimele învățături înainte de Răstignire. S-a lăsat tăcere adâncă peste ucenici. Cu toții știu că Învățătorul a venit la Ierusalim ca să fie torturat și omorât de păgâni. Le-a spus-o El Însuși, de trei ori în câteva zile. Nu mai încearcă nimeni să-I schimbe hotărârea: a încercat Petru, și a fost respins cu asprime. "Înapoia Mea, satano"! Deci ascultă cu inimile strânse cuvintele blânde, grave și triste ale Domnului. Domnul le vorbește despre Tatăl Său, le promite trimiterea Mângâietorului, le vorbește despre Împărăția Sa.. Și mai ales, le vorbește despre iubire.. "Iubiți-vă unii pe alții, precum și Eu v-am iubit pe voi. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: dacă vă veți iubi unii pe alții".
Altă dată, Domnul poruncise ucenicilor Săi să își iubească vrăjmașii, prigonitorii și calomniatorii. Acum le poruncește să se iubească între ei. De ce a cerut întâi această iubire, aproape imposibilă, a dușmanilor, și abia în ajunul morții le-a cerut un lucru absolut normal, iubirea dintre ei? Oare nu erau prieteni, oare nu țineau unul la altul?.. Ba da. Dar Iisus îi pregătește pe ucenici ca să devină BISERICĂ! Le-a vorbit despre Duhul Sfânt, știe că Îl va revărsa peste apostoli, înființând Biserica Sa, de aceea le dă reguli stricte. "Veți fi ai Mei, și vă va recunoaște lumea din afară că sunteți ai Mei, doar dacă va domni iubirea între voi". Scurt. Nu iubești, nu ești al lui Hristos!
Au trecut două mii de ani de atunci. Două mii de ani, care la Dumnezeu sunt două zile ("La Dumnezeu, o mie de ani este o zi" - Sfântul Petru). Două clipe de-ale lui Dumnezeu.. Cum arată Biserica Sa după două mii de ani? Ca o casă nelocuită, lăsată de izbeliște! Ca o casă din care mama a plecat departe, părăsindu-și copiii.. Copiii, adică fiii Sfintei Biserici, sunt murdari, nespălați și gălăgioși. Țipă care mai de care, se ceartă și se trag de păr unul pe altul.. De ce s-a ajuns la această situație? Doar "Hristos e în mijlocul nostru, este și va fi", așa se salută preoții între ei! Ce s-a întâmplat?
Iată ce s-a întâmplat: s-a căzut în formalism. S-a pierdut "duhul" Evangheliei. Grija pentru aprinderea iubirii în inimi a fost înlocuită cu grija pentru executarea precisă a cântărilor de la Utrenie. Cu grija pentru așezarea corectă a colivei pe mese. Cu grija pentru atingerea perfecțiunii picturii din biserici. Cu grija pentru împodobirea lumânării de Înviere. Cu grija gospodinei pentru văruitul casei în Postul Paștelui.. Mă înțelegeți? Am neglijat lucrurile cele mari, cerute expres de Mântuitorul, și ne-am pierdut în mărunțișuri nefundamentale pentru mântuirea noastră. Și am început să disprețuim lucrurile mari. Ce mai contează puțină invidie, acolo? O mică ceartă.. Nițică bârfă.. Luați de tăvălugul lumii, am început să dăm vina pe lume pentru patimile noastre. "Doar toată LUMEA bârfește, toată LUMEA se răzbună, toată LUMEA este rea".. Așa este: LUMEA, dar nu Biserica lui Hristos. Având noi iluzia apartenenței la Biserică, nici nu ne-am dat seama că de fapt, ne-am autoexclus din ea! Prin umplerea noastră de mândrie și de răutate.
În numele unor idealuri sfinte, am ajuns să iscăm războaie în care orice este permis pentru înfrângerea adversarului. Metode machiavelice.. S-a scârbit Dumnezeu de noi, S-a plictisit de prostia noastră! Ne-o zice Psalmistul: "Toți s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut. Nu este cel ce face dreptate, nu este nici unul"!
Frații mei, haideți să ne-apucăm de treabă! Haideți să-I redăm Biserica cea frumoasă Domnului, pentru că "a câștigat-o cu scump sângele Său"! Haideți să devenim ucenicii Lui! Iar când vor veni valurile agresivității peste noi, să ne întrebăm cu îngrijorare: "Oare.. FIII CĂRUI DUH SUNTEM"?

Preot Sorin Croitoru, Mantova Italia

https://www.facebook.com/profile.php?id=100008644746019

FIII CĂRUI DUH SUNTEM?

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Era o zi toridă și prăfuită de vară, acum aproape două mii de ani. Mântuitorul Iisus Hristos mărșăluia prin praful pustiei Iudeei, însoțit de ucenicii Săi. Deodată apăru un grup de oameni ciudați, toți cu pietre în mâini. Începură să strige: "Huo.. tu , cel ce strici Legea, la moarte cu tine"! Aruncară pietre, dar erau departe, așa încât pietrele nu făcură decât să stârnească praful galben de pe drum. Apostolii, exasperați de nădușeala zilei, transpirați, osteniți, își pierdură cumpătul: "Doamne, poruncește să se coboare foc din cer peste ei, cum a făcut Ilie"! Domnul îi privi îndelung, fără să reacționeze. Pe față I Se citea un fel de tristețe.. Și El era obosit, înfierbântat și însetat.. După câteva secunde bune Se adresă ucenicilor: "Nu știți fiii Cărui Duh sunteți"! Atât. Nimic mai mult. Apoi Își continuă drumul, prin praful Iudeei. Grupul de gălăgioși rămase în urmă, se micșoră și dispăru. Apostolii se priveau între ei, nedumeriți. În minte le răsuna tuturor aceeași întrebare: "Oare ce vrea să spună Învățătorul"?..
Altă zi, aceeași epocă. Aceleași personaje. Domnul stă pe o piatră și privește apusul frumos al soarelui. Vine o femeie înaintea Lui, urmată de doi bărbați. Nu Îi sunt străini Domnului aceștia trei. Sunt ucenicii Săi, "fiii tunetului", Iacov și Ioan, iar femeia este Salomeea, mama lor. "Doamne, poruncește ca fiii aceștia ai mei să șadă unul de-a dreapta, iar celălalt de-a stânga Ta, când vei veni întru slava Ta". Îi cere Domnului pentru fiii ei pozițiile cele mai înalte în Împărăția Cerurilor: "de-a dreapta și de-a stânga" Împăratului. Domnul îi privește în tăcere pe toți trei.. Aceeași tristețe Îi umbrește fața arsă de soare. După secunde de liniște ce par să dureze o eternitate, li se adresează: "Nu știți ce cereți". Apoi le explică blând că ucenicii Săi vor dobândi ranguri în Ceruri după reguli noi, care nu coincid cu cele lumești: "Cine va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul tuturor"! Fă-te slugă și slujește pe toți, iar Eu te voi preamări în Împărăția Mea. Acesta este sensul cuvintelor Sale.
E seară de aprilie. Din foișorul cel mare din Ierusalim se vede lumină de făclii. Învățătorul stă la masă cu ucenicii Săi. Doar câteva minute au trecut de când le-a spălat picioarele, uscându-le cu un ștergar. "Deci dacă Eu, Domnul și Învățătorul, astfel v-am făcut vouă, cu cât mai mai mult se cuvine să vă faceți și voi acestea unii altora"! El, Iisus, este Cel mai mare dintre toți oamenii. Tocmai le-a demonstrat ucenicilor Săi că este primul la împlinirea propriilor porunci: "Cel mai mare... slujitorul tuturor"! Bine le va mai prinde lecția aceasta în viitor, atunci când vor umbla prin lume, propovăduind Evanghelia! Se vor face și ei slujitorii fiilor duhovnicești, precum Domnul S-a făcut slujitorul lor: "Cine este mai mare, cel ce slujește, sau cel care stă la masă"?, îi întrebase cândva. "Cel ce stă la masă". "Și totuși, Eu între voi sunt ca unul ce slujește"..
S-a terminat masa. Domnul le dă ultimele învățături înainte de Răstignire. S-a lăsat tăcere adâncă peste ucenici. Cu toții știu că Învățătorul a venit la Ierusalim ca să fie torturat și omorât de păgâni. Le-a spus-o El Însuși, de trei ori în câteva zile. Nu mai încearcă nimeni să-I schimbe hotărârea: a încercat Petru, și a fost respins cu asprime. "Înapoia Mea, satano"! Deci ascultă cu inimile strânse cuvintele blânde, grave și triste ale Domnului. Domnul le vorbește despre Tatăl Său, le promite trimiterea Mângâietorului, le vorbește despre Împărăția Sa.. Și mai ales, le vorbește despre iubire.. "Iubiți-vă unii pe alții, precum și Eu v-am iubit pe voi. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: dacă vă veți iubi unii pe alții".
Altă dată, Domnul poruncise ucenicilor Săi să își iubească vrăjmașii, prigonitorii și calomniatorii. Acum le poruncește să se iubească între ei. De ce a cerut întâi această iubire, aproape imposibilă, a dușmanilor, și abia în ajunul morții le-a cerut un lucru absolut normal, iubirea dintre ei? Oare nu erau prieteni, oare nu țineau unul la altul?.. Ba da. Dar Iisus îi pregătește pe ucenici ca să devină BISERICĂ! Le-a vorbit despre Duhul Sfânt, știe că Îl va revărsa peste apostoli, înființând Biserica Sa, de aceea le dă reguli stricte. "Veți fi ai Mei, și vă va recunoaște lumea din afară că sunteți ai Mei, doar dacă va domni iubirea între voi". Scurt. Nu iubești, nu ești al lui Hristos!
Au trecut două mii de ani de atunci. Două mii de ani, care la Dumnezeu sunt două zile ("La Dumnezeu, o mie de ani este o zi" - Sfântul Petru). Două clipe de-ale lui Dumnezeu.. Cum arată Biserica Sa după două mii de ani? Ca o casă nelocuită, lăsată de izbeliște! Ca o casă din care mama a plecat departe, părăsindu-și copiii.. Copiii, adică fiii Sfintei Biserici, sunt murdari, nespălați și gălăgioși. Țipă care mai de care, se ceartă și se trag de păr unul pe altul.. De ce s-a ajuns la această situație? Doar "Hristos e în mijlocul nostru, este și va fi", așa se salută preoții între ei! Ce s-a întâmplat?
Iată ce s-a întâmplat: s-a căzut în formalism. S-a pierdut "duhul" Evangheliei. Grija pentru aprinderea iubirii în inimi a fost înlocuită cu grija pentru executarea precisă a cântărilor de la Utrenie. Cu grija pentru așezarea corectă a colivei pe mese. Cu grija pentru atingerea perfecțiunii picturii din biserici. Cu grija pentru împodobirea lumânării de Înviere. Cu grija gospodinei pentru văruitul casei în Postul Paștelui.. Mă înțelegeți? Am neglijat lucrurile cele mari, cerute expres de Mântuitorul, și ne-am pierdut în mărunțișuri nefundamentale pentru mântuirea noastră. Și am început să disprețuim lucrurile mari. Ce mai contează puțină invidie, acolo? O mică ceartă.. Nițică bârfă.. Luați de tăvălugul lumii, am început să dăm vina pe lume pentru patimile noastre. "Doar toată LUMEA bârfește, toată LUMEA se răzbună, toată LUMEA este rea".. Așa este: LUMEA, dar nu Biserica lui Hristos. Având noi iluzia apartenenței la Biserică, nici nu ne-am dat seama că de fapt, ne-am autoexclus din ea! Prin umplerea noastră de mândrie și de răutate.
În numele unor idealuri sfinte, am ajuns să iscăm războaie în care orice este permis pentru înfrângerea adversarului. Metode machiavelice.. S-a scârbit Dumnezeu de noi, S-a plictisit de prostia noastră! Ne-o zice Psalmistul: "Toți s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut. Nu este cel ce face dreptate, nu este nici unul"!
Frații mei, haideți să ne-apucăm de treabă! Haideți să-I redăm Biserica cea frumoasă Domnului, pentru că "a câștigat-o cu scump sângele Său"! Haideți să devenim ucenicii Lui! Iar când vor veni valurile agresivității peste noi, să ne întrebăm cu îngrijorare: "Oare.. FIII CĂRUI DUH SUNTEM"?

Preot Sorin Croitoru, Mantova Italia

https://www.facebook.com/profile.php?id=100008644746019

NOAPTE DE VIS

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

de Preot Sorin Croitoru

E târziu, dar nu am somn.
M-am rugat cu ochii-‘n sus,
L-am privit mult pe-al meu Domn,
Și-acum cuget la Iisus..

Știu că mâine-mi va fi greu
Și de milă o să-mi plâng..
Însă oboseala eu,
Făcând cruce-o s-o înfrâng!

Acum încă-s plin de Har
De la Duhul Sfânt și Blând:
Mi-a dat lacrimi multe-n dar,
Ca să mă sfințesc plângând..

Nu puteam să-L chem pe El,
Scumpul meu Mântuitor,
Cu păcate fel de fel,
Fără plâns curățitor!

Dar când a binevoit
Să Se-arate-al meu Hristos,
Inima mi-a veselit
Cu-al Său zâmbet luminos..

Din icoană m-a privit,
Iubitor și drăgăstos,
Când eu Îi-am mărturisit:
„Doamne, tare-‘s păcătos”!

Dar pe când mă tânguiam
Cu adânci păreri de rău,
Cu uimire eu priveam
Minunatul Chip al Său..

Lacrimile tot cădeau
De pe față, pe covor,
Și suspine-mi vindecau
Rănile păcatelor..

Nu puteam să înțeleg
Cum de iarăși L-am trădat,
Aruncându-mă întreg
În păcatul blestemat!

I-am promis de multe ori
Că mă schimb și mă îndrept,
Dar când mă trezesc în zori,
Tot amân și tot aștept!

Însă noaptea când privesc
Chipul Său atât de bun,
De durere mă topesc,
Căci nu știu ce să-i mai spun..

El e blând și iertător,
Ca o mamă-i de milos..
Nu-i sever judecător,
Să privească mânios!

Mult aș vrea eu, fraților,
Să fiu mielul alintat
De Hristos, Blândul Păstor,
De-a Sa mână mângâiat!

Acum sper c-ați înțeles
De ce stau cu ochii-‘n sus
Și mă rog atât de des
La al meu Preablând Iisus!

Știu că mâine-mi va fi greu
Și de milă o să-mi plâng,
Dar făcând o cruce eu,
Oboseala o s-o-‘nfrâng!

amin

https://www.facebook.com/profile.php?id=100008644746019&fref=nf

CĂUTAREA LUI DUMNEZEU

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Un necredincios zise preotului: „Eu nu înţeleg cum spuneţi voi că trebuie necontenit să căutam pe Dumnezeu…”

Preotul spuse:
„Iată, am să-ţi povestesc ceva care mi s-a întâmplat chiar mie. Când eram mic am plecat cu tata la iarmaroc. Fiindcă eram neascultator, m-am rătăcit de tata – şi văzându-mă singur am început să plâng.

A venit un om şi m-a mângâiat, dar eu nu voiam nimic, ci numai strigam: „Eu vreau pe tata!…”
A venit alt om si a vrut să-mi dea nişte bomboane, dar eu mereu plângeam şi strigam: „Eu vreau pe tata!…” şi aşa am strigat, până l-am găsit.

Preotul se opri puţin din povestit, - apoi zise: „Vedeţi, aşa suntem şi noi în viaţa aceasta. Orice ni s-ar da, noi nu putem fi mulţumiţi, decât atunci când aflăm pe Tatăl nostru cel ceresc…”

„Si unde il putem gasi?”, întrebă cu jumatate de glas, necredinciosul.
Părintele îi răspunse: „În Biserica Domnului Iisus Hristos – şi numai acolo…”