NU STRANGE COMOARA PE PAMANT

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

Intr-un sat, credinciosii s-au gandit sa-si restaureze biserica. Le trebuia lemn pentru constructie si multe binale pentru schelarie. Ar fi trebuit sa cumpere lemnul de departe si era scump. Un boiernas local avea o mare padure de brazi, nu departe de sat, si era foarte mandru de proprietatea lui. Nu mai erau alte paduri in regiune si scotea bani buni din vanzarea lemnelor.

Impreuna cu preotul, oamenii s-au gandit sa apeleze la dansul. Sa-i ceara sa contribuie si el la lucrarile de restaurare cu lemnele de constructii, iar ei se obligau sa contribuie cu munca. Cautandu-l, l-au gasit chiar in padure. I-au spus care ii era pasul, luandu-l de departe si cu binisorul.

- Nu va dau nimic. Platiti. E padurea mea si fac ce vreau cu ea. Ii adusera aminte ca o mostenise si ca nici n-o uda, nici n-o facea el sa creasca, ci totul ii venea de-a gata de la Dumnezeu, si ca ar putea sa faca si el ceva pentru biserica, doar era crestin.

- Ei, nu ma luati pe mine cu de-alde astea. Viata e grea. Totul se plateste. Trebuie sa ne gospodarim bine, nu sa risipim. Fata de mostenirea aceasta am si eu o raspundere.

Vazand ca nu-l pot convinge, s-au hotarat sa plece, lasandu-l sa-si admire mostenirea. Dar unuia din ei i-a venit un gand:

- Domnule, il intreba, din toata padurea aceasta, care e bradul dumitale?

- "Toti brazii sunt ai mei. Toata padurea e a mea, raspunse el contrariat. Ce cei fi gandind?"

- "Asta stiu eu. Dar care e bradul dumitale, pe care il vei stapani in veci, caci pe ceilalti ii vei vinde, sau ii vei lasa aici, si nu-ti vor mai apartine".

- Nu inteleg ce vrei sa spui!

- Vreau sa te intreb din care te-ai hotarat sa-ti faci cele patru scanduri pentru sicriu. Sa stii ca numai acela e bradul dumitale. Pe ceilalti doar ii administrezi temporar. Numai de acela ai de fapt nevoie! E un brad intelept. Acela, vrei nu vrei, te va duce la biserica! Dar iti va fi prea tarziu ca sa-ti mai fie de folos! Proprietarul intelese. Se umili, isi ceru iertare si-i lasa sa-si ia tot lemnul de care aveau nevoie.?

sursa:crestin ortodox

CUVÂNT DESPRE NEVOIA DE SPOVEDANIE ŞI DE POVǍŢUITOR DUHOVNICESC

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

                                                                                               C u v i o s ul    Paisie

Prin mărturisire sufletul se eliberează de mizeria păcatelor

- Părinte, în primii ani ai creştinismului creştinii făceau

mărturisire publică. Aceasta ajută?

- Alţii erau anii cei dintâi ai creştinismului şi alţii cei de acum.

Aceasta nu ajută astăzi.

- De ce oare, Părinte? Atunci aveau mai multă râvnă?

- Aveau şi mai multă râvnă şi nu aveau cele pe care le au oamenii

astăzi. Iată, acum perechile se despart fără motiv, nu mai sunt ca

cele de odinioară. Oamenii s-au îndepărtat de Taina Mărturisirii

şi de aceea se îneacă de gânduri şi de patimi. Câţi nu vin şi cer să-i

ajut în vreo problemă de-a lor, dar nici nu se spovedesc, nici nu

merg la biserică.

- „Mergi la biserica?“, îi întreb.

- „Nu“, îmi răspund.

- „Te-ai spovedit vreodată?“.

- „Nu. Dar am venit să mă faci bine“.

- „Dar cum aşa? Trebuie să te pocăieşti de greşalele tale, să te

spovedeşti, să mergi la Biserică, să te împărtăşeşti atunci când ai

binecuvântare de la duhovnicul tău, iar eu voi face rugăciune să te

faci bine. Uiţi că există şi altă viaţă şi trebuie să ne pregătim

pentru ea?“.

- „Ascultă, Părinte, cele ce le spui despre Biserici, altă viaţă etc.,

pe mine nu mă preocupă. Astea sunt basme. Am mers la vrăjitori,

la medium şi nu au putut să mă facă bine. Am aflat că tu mă poţi

face bine“.

Hai, acum descurcă-te! Le spui despre spovedanie, despre viaţa

viitoare şi îţi spun: „Acestea sunt basme“, iar pe de altă parte, te

roagă: „Ajută-mă, că iau hapuri“. Ei, cum, în chip magic se vor face

bine?

Şi iată că deşi mulţi au probleme pricinuite de păcatele lor,

nu se duc la un duhovnic care îi poate ajuta în mod real, ci

sfârşesc prin a se spovedi la psihologi, îşi spun istoricul lor, le cer

sfaturi pentru problemele lor şi, dacă au de trecut un râu, îi aruncă în

apă şi ori se îneacă, ori ies dar unde ies? În timp ce, dacă ar merge să

se spovedească la duhovnic, vor trece pe celălalt mal pe pod, fără

osteneală, pentru că în Taina Spovedaniei lucrează harul lui

Dumnezeu şi se eliberează.

- Părinte, unii spun: „Nu aflăm duhovnici buni şi de aceea nu

mergem să ne spovedim“.

- Acestea nu sunt îndreptăţiri. Fiecare duhovnic are putere

dumnezeiască din moment ce poartă epitrahil. Săvârşeşte Taina, are

har dumnezeiesc şi atunci când citeşte rugăciunea de iertare

Dumnezeu şterge toate păcatele pe care le-am mărturisit cu

pocăinţă sinceră. De noi depinde cât ne vom folosi prin Taina

Mărturisirii.

Odată a venit acolo la colibă unul care avea probleme psihologice,

cu gândul că am harisma străvederii şi aş putea să-l ajut. „Ce prevezi

pentru mine?“, mă întreabă. „Să cauţi un duhovnic şi să te

spovedeşti, ca să poţi dormi ca un puişor şi să nu mai iei

medicamente“, îi spun. „Nu mai există astăzi duhovnici buni, îmi

spune. Mai demult existau“. Vin cu gând bun, că vor fi ajutaţi,

dar nu primesc ceea ce le spui şi păcat de cheltuielile cu drumul.

Văd însă şi o nouă tehnică a diavolului. Bagă în minţile

oamenilor gândul că, dacă fac o oarecare făgăduinţă şi o

împlinesc, dacă mai merg şi la vreun loc de închinare, sunt în

regulă duhovniceşte. Şi vezi pe mulţi mergând cu lumânări şi cu

alte obiecte făgăduite la mănăstiri, la locuri de închinare şi le

atârnă acolo, mai fac şi cruci mari, mai plâng puţin şi se limitează

la acestea. Nu se pocăiesc, nu se spovedesc, nu se îndreaptă, iar

aghiuţă se bucură.

- Părinte, un om care nu se spovedeşte poate fi liniştit

lăuntric?

- Cum să fie liniştit? Ca să simtă cineva odihnă trebuie să

arunce molozul dinlăuntrul său. Asta se va face prin

mărturisire. Omul, deschizându-şi inima sa duhovnicului şi

mărturisindu-şi greşelile se smereşte şi astfel deschide uşa cerului,

lăsând să coboare din belşug harul lui Dumnezeu, care îl eliberează.

Înainte de mărturisire în capul lui există ceaţă, vede slab şi îşi

justifică greşelile sale. Pentru că atunci când mintea lui este

întunecată de păcate, nu vede curat. Prin mărturisire face un „fuuu“,

se depărtează ceaţa şi orizontul se curăţă. De aceea, celor care vin să

discutăm o problemă sau să-mi ceară un sfat etc., dacă nu s-au

spovedit niciodată, îi trimit mai întâi să se spovedească şi după aceea

îi primesc să vorbim. Unii îmi spun: „Părinte, fiindcă Sfinţia Ta îţi

poţi da seama ce trebuie să fac în problema aceasta, povăţuieştemă“.

„Deşi mi-aş da seama eu ce trebuie să faci, îi spun, nu vei

înţelege tu ce voi spune eu. De aceea mergi mai întâi şi te spovedeşte

şi după aceea vino să discutăm“. Cum oare să te înţelegi cu un om

atunci când se află în altă frecvenţă?

Prin mărturisire omul aruncă din lăuntrul său orice ar fi

nefolositor şi rodeşte duhovniceşte. Într-o zi săpam în grădină, ca să

plantez nişte roşii. În acel timp vine cineva şi-mi spune: „Ce faci,

Părinte?“. „Ce să fac? îi spun. Îmi spovedesc grădina“. „Bine,

Părinte, dar şi grădina are trebuinţă de spovedanie?“. „Desigur că

are. Am observat că atunci când o spovedesc, adică scot afară

pietrele, pirul, spinii etc., face legume alese, iar altfel roşiile se fac

palide şi slabe!“.

                                                                                        

                                        Moaştele Sfântului Paisie

        Velicikovski aflate la Biserica   Şerban Vodă din Bucureşti.

                                 

                                               

MAICA DOMNULUI: CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S M E R E N I E

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Moto: „Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi

toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că

Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă

har“ (1 Petru 5:5).

                                                                                                 Preot Ioan

                              Meditaţie despre om

              În lumea şi modul în care trăim, gândim şi lucrăm ca oameni,

suntem înconjuraţi de un ocean de mistere şi de întrebări fără de

răspuns. La tot pasul, în tot momentul, apar - căutate sau necăutate, de

aproape sau de departe, de mult sau doar de acum - o mulţime de

probleme simple sau complicate, cu una sau mai multe necunoscute,

uşoare sau grele, pentru prima sau pentru a multa oară. Problematica

vieţii omeneşti îmbrăţişează un domeniu vast cât lumea văzută şi

nevăzută. Descoperirile omului sunt de o îndrăzneală, bogăţie şi

variaţie uimitoare. Se crede că el ştie totul, sau că va şti şi va putea în

curând, totul. Pare că nu vor mai fi întrebări fără răspuns, că se vor

descoperi toate misterele şi se vor dezlega toate enigmele. Omul caută,

cercetează, tinde şi ajunge din ce în ce mai departe de sine; cunoaşte

tot mai mult din afară şi se cunoaşte proporţional cu aceasta tot mai

puţin înăuntru.

Omul se uită pe sine, se neagă pe sine, se leapădă de sine, se

pierde pe sine. Se presupun învăţat, dar nu se cunoaşte pe sine, se

crede stăpân pe natură şi pe legile ei, dar nu e stăpân pe sine, rezolvă

toate problemele, dar nu rezolvă problema sa. De ce toate acestea?

Pentru că microcosmosul uman este mai greu de cunoscut,de cucerit

şi de condus decât microcosmosul fizic. Ştim cât de mare este soarele

şi cât de fierbinte, dar nu ştim cât de mare sau cât de mic este sufletul

fiecărui om. Ştim ce depărtare este de la pământ până la unele corpuri

cereşti, dar nu ştim cât de mare este distanţa dintre sufletul nostru şi

sufletul celui de lângă noi. Unii oameni nu ştiu ce este păcatul, ce

patimi ne stăpânesc şi ce virtuţi ar trebui să avem.

                                   Ce este smerenia?

      Smerenia (a se smeri) este starea de umilinţă a cuiva, este o stare

opusă mândriei. Smerenia este un har fără nume al sufletului. Mândria

este cea mai rezistentă dintre patimi. Şi precum MÂNDRIA ne înalţă

în aparenţă, dar în realitate ne coboară până în adâncul iadului, fiind

cel mai cumplit rău, aşa SMERENIA, coborându-ne în aparenţă, ne

înalţă pe cea mai înaltă treaptă. Dacă mândria ca egoism este izvorul

tuturor patimilor, smerenia este concentrarea tuturor virtuţilor. Dacă

mândria sfâşie firea omenească în tot atâtea bucăţi în câţi inşi subzistă,

smerenia o readună. Dacă mândria deformează judecata şi întunecă

contemplarea dreaptă a realităţii, smerenia restabileşte vederea justă a

lucrurilor.

Smerenia este un cuvânt care are conţinut pur creştin şi se referă

la o cunoaştere de sine în raport cu Dumnezeu şi cu semenii noştri.

Smerenia trebuie cultivată şi păstrată, fiind o virtute. Am putea spune

că este o imitare a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Care,

Dumnezeu fiind, „S-a deşertat pe Sine (de slavă), chip de rob

luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se

ca un om. S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la

moarte, şi încă moarte pe cruce“ (Filipeni 2: 7-8). În alt loc din

Biblie găsim scris: „Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat“

(Faptele Apostolilor 8:33). De aceea, El îndeamnă pe cei ce-L

urmează: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la

Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă

sufletelor voastre“ (Matei 11:29). După exemplul Mântuitorului s-au

smerit şi apostolii şi creştinii „Slujind Domnului cu toată smerenia

şi cu multe lacrimi...“ (Faptele Apostolilor 20:19). Sfântul Apostol

Pavel scrie efesenilor: „Vă îndemn eu, cel întemniţat pentru

Domnul, să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost

chemaţi, cu toată smerenia şi blândeţea, îngăduiţi-vă unul pe

altul“ (Efeseni 4:1-2). Iar filipenilor le spune: „Nu faceţi nimic din

duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie, unul pe altul

socotească-l mai de cinste decât el însuşi“ (Filipeni 2:3).

                    Smerenia este temelia sfinţeniei

                (Îndemn al Maicii Domnului către toţi creştinii)

Mai multe cititi aici :

MAICA DOMNULUI: CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S M E R E N I E