DE LA APUS LA RĂSĂRIT

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

În căutarea-mi, Doamne, primit-am al Tău dar
Când lumea îmi dă durere, tristeţe şi amar,
Căci fiară sunt eu, Doamne, ca ei am devenit,
Prins, parcă, în capcana răului fară chip,

Şi rob e prins în mine, al Tău Copil Stăpâne,
Ca într-o încleştare de gheare întunecate,
Iar eu mă adăp cu sânge, cu patimi şi desfrâie,
Lumina ce e în Dânsul, să iasă ea nu poate.

E pur, e bun, e dulce, El este Tot şi Toate,
El este Începutul, e Adevăr, Dreptate,
Toate aceste lacrimi de pe obrajii fiarei
Trezită din minciună îi spală şi pe ei.

Din răcnetul durerii nu ies prea multe vorbe,
Căci ea în chinuri zbiară dorind să-L scoată afară,
În liniştea-i strigată se aud trecute fapte,
Şi de toate acestea frica o înfioară.

Om cu chip de monstru ce mult tu ai greşit,
Acum că eşti chemat tu să te faci ieşit
Din vraja ce cu trupu-ţi pe Domnul înrobeşte,
De ani şi luni de zile tu nu auzi ce îţi grăieşte.

Acesta e momentul de revenire în lume,
Hai leapădă degrabă tot ce este lumesc!
Păcatele îţi spală, şi griji, şi al tău nume!
Pe Fiul Îl aşteaptă tot neamul omenesc.

O, Doamne, iartă-mi mie acum toată greşeala!
Îngenuncheat Te strig: Spăla-mă-vei de toate!
Văzut-am cum e omul, acum, în vremea asta,
Spurcatu-m-am şi eu, uitat-am cum e Casa.

Mult rău este în lume , nu cum ai vrut Tu, Tată,
În şase mii de ani nimic nu învăţară,
Deschide-mi calea, Doamne, întoarce a vieţii roată,
Să pot să îi strig pe cei ce vor să iasă afară.

El ne vesteşte Apusul ce e scris în Cartea Sfântă,
Pe Care nu Îl crezură şi inima-I e frântă,
Vrut-a să facă pace şi a fost alungat,
Rugându-L iar pe Tatăl Cel Care ne-a creat.

O ultimă încercare de a întoarce paşii lor,
Oamenii vor şti sigur că în lume e pierzanie,
Şi acum cei care văd că aici nu este viitor,
Pe Dumnezeu sa-L roage ca să le dea iertare.

Apusul e fierbinte, cu flăcari se aprinde,
Ai milă fară margini de cei ce vin spre Tine,
Te roagă, Îţi cer iertare, să îi salvezi din chinuri,
Deschide ale Tale braţe şi dă-le viată pururi.

Tu judecă-i pe toţi şi fă-le a lor răsplată,
Nu în Iadul cu tristeţe, durere, suferinţă,
Cei ce se întorc spre Tine, Tu iartă-i, Te rog Tată,
Să vină în Rai cu Tine în viaţa fără sfârşit,
Dragoste, fericire, pace la Răsărit...

versuri de
Horațiu Stoica

CREZUL

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Taina Sfantului Maslu

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

                                                                    Temeiurile biblice ale Tainei Sfantului Maslu

Taina maslului este lucrarea sfanta savarsita in numele Sfintei Treimi, de catre preotii Bisericii, prin care se impartaseste credinciosului bolnav harul nevazut al tamaduirii sau usurarii suferintelor trupesti, intarirea su­fleteasca, iertarea pacatelor. Partea vazuta consta din ungerea cu untdelemn sfintit, dupa ce s-a invocat prin rugaciuni speciale mila lui Dumnezeu prin puterea Sfantului Duh asupra celui bolnav.

Taina maslului nu se poate confunda cu Taina sfantului mir (mirungerea) si nici cu miruirea. Taina sfantului mir impartaseste credinciosu­lui harul pentru cresterea duhovniceasca. Taina maslului se savarsestea la cererea bolnavului sau apropiatilor sai - rude, prieteni - in vederea insanatosirii sau in perspectiva eshatologica : iertarea pacatelor care au dus la suferinta, la tulburarea sufletului, sau pentru raspuns bun la dreapta judecata (judecata particulara si apoi cea obsteasca).

In Sfintele Evanghelii si in toate rugaciunile (sapte la nu­mar) din randuiala Tainei maslului, Dumnezeu este invocat ca "doctorul sufletelor si trupurilor noastre, a Carui mila este nemasurata...", iar dupa fiecare rugaciune si invocare, credinciosii canta : "Stapane, Hristoase, Milostive, miluieste pe robul (robii) Tau". Insasi cantarea il arata pe Mantuitorul Hristos ca "Vindecatorul si ajutatorul celor ce sunt in dureri". De la Dumnezeu se cere : "tamaduire neputinciosului robului Sau... cel ce mult a gresit...".

Insanatosirea bolnavului se cere prin rugaciune de la Dumnezeu, fi­indca insusi Fiul Sau a luat trupul nostru. In calitatea sa de "templu al Sfantului Duh" (I Cor., 6, 19), trupul are capacitatea de a fi vindecat si curatit prin materia vazuta si sfintita, untdelemnul. Boala nu este numai un rezultat al pacatelor personale nemarturisite, ci si o urmare fireasca a ereditatii. Se stie ca din parinti viciosi se pot naste copii cu malfor­matii. "Pana la al saptelea neam voi pedepsi faradelegea" (Lev., 26, 31) ; "parintii mananca agurida si se strepezesc dintii copiilor" (Ier., 31, 29). Inainte de Tainasfantului maslu se cere bolnavului sa-si marturiseasca pacatele pentru iertare in Taina spovedaniei ca sa Se poata invrednici apoi si de Sfanta imparta­sanie. Sunt si cazuri cand si cei din jurul bolnavului trebuie sa-si marturi­seasca pacatele in Taina spovedaniei ca sa fie impreuna rugatori cu cel in suferinta, pentru insanatosire. Sfantulmaslu este o taina a participa­rii comune la ridicarea din patul suferintei, o comuniune de rugaciune pentru sufletul celui chinuit. Pentru aceasta, se invoca ajutorul Preasfintei Fecioare, al Sfintei Cruci, ajutorul sfintilor si ingerilor, al tuturor slu­jitorilor traitori in Hristos si in comuniune cu sfintii.

Taina maslului nu este izolata, ci precedata de slujbe speciale : la Sfinta Liturghie se scot particele pentru cei bolnavi, se savarsesc acatiste si paraclise pentru iertarea pacatelor si insanatosirea celor aflati pe pa­tul suferintei.

Elementele constitutive si con­crete ale acestei Taine: preotii savarsitori - ca cei ce poarta harul ta­maduirii din preotia si slujirea Mantuitorului Hristos , primitorii ei, care sunt indeosebi cei bolnavi trupeste, dar si cei bolnavi sufleteste, sunt pri­miti cu bunavointa si tratati ca niste frati, fiindca poarta chipul lui Dum­nezeu si ranile suferintei Mantuitorului. Materia sfintita este untdelem­nul si faina (Marcu 7, 22-25) etc. Efectul imediat este intarirea credintei celui deznadajduit, prin cainta sincera si pocainta totala ; primirea haru­lui intaritor si al iertarii, certitudinea indurarii Mantuitorului la Judecata particulara si obsteasca.

Aceasta Taina sfintii apostoli o savarsesc dupa invierea Domnului, indata dupa Cincizecime, ca Taina a Bisericii, potrivit cuvintelor Mantuitorului: "...in numele Meu veti scoate demonii... pe bolnavi mainile veti pune si se vor insanatosi..." (Marcu, 16, 17-18).

Despre practicarea acestei sfinte Taine ne vorbeste sfantul Iacov : "Daca este cineva bolnav, sa cheme pe preotii Bisericii si sa se roage pentru el, dupa ce-l vor unge cu untdelemn in numele Domnului. Ruga­ciunea facuta cu credinta va izbavi pe cel bolnav si Domnul il va vindeca, iar daca a facut pacate ii vor fi iertate... Mare putere are rugaciunea ce­lui fara de prihana..." (Iacov, 5, 14-16). Din cuvintele apostolului Iacov reiese ca maslul este o lucrare sfanta vazuta, care era cunoscuta si prac­ticata de Biserica inainte de a scrie el epistola. Aceasta lucrare se savarsea "in numele Domnului". Sfantul Iacov ne incredinteaza ca prin Taina maslului se impartaseste crestinului harul vindecator pentru bolile trupesti si sufletesti. Maslul este deci o lucrare vazuta, savarsita de preotii Bisericii, prin care se impartasest  harul 

nevazut.

                                                                                              Invatatura catolica

Biserica romano-catolica a socotit Taina maslului o ceremonie ad­ministrata celoraproape de moarte, numai pentru intarirea sufletului in momentele agoniei. De aici si denumirea de un­gerea cea mai de pe urma, data acestei Taine. Dar practica aceasta, pri­vind Taina sfantului maslu, este departe de practica apostolica, potrivit invataturii Bisericii Ortodoxe. Sfantul Iacov vorbeste despre bolnavi in general si nu numai despre cei grav bolnavi, aratand ca maslul nu este savarsit in vederea sfarsitului apropiat, ci pentru vindecarea bolnavului : "Si rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav, si Domnul il va ridica" (Iacov, 5, 15), de aceea este nevoie de spovedanie si de Sfanta imparta­sanie : "Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi" (Ioan 6, 54 si 58). Iar din punct de vedere psihologic, Taina sfantului maslu, administrandu-se numai celor greu bolnavi si stiindu-se ca ea este o pregatire pentru moarte, in loc sa linisteasca si sa intareasca, mai mult ii tulbura pe cei bolnavi.

Si in privinta savarsirii Tainei, Biserica Apuseana are alta practica, nu cea din traditia apostolica. Astfel, untdelemnul, care se foloseste ca materie a Tainei, se sfinteste de episcop, iar preotii numai il adminis­treaza. Practica contravine cuvintelor sfantului Iacov care spune ca unt­delemnul trebuie sfintit de preoti, cu prilejul savarsirii maslului, si nu mai inainte, de catre episcop ca la Confirmare. Invocarea harului Du­hului Sfant pentru vindecarea celui bolnav este indicata de sfantul Iacov : preotii trebuie sa se roage pentru acela si sa-l unga cu untdelemn sfintit (Iacov 5, 14 si 15).

Dupa invatatura ortodoxa, prin Taina maslului se impartaseste harul care vindeca bolile trupesti si sufletesti si se iarta pacatele (Mar­turisirea ortodoxa I, 119) : "Rugaciunea credintei va mantui pe cel bol­nav si Domnul il va ridica si de va fi facut pacate se vor ierta lui" (Iacov 5, 15).

                                                                                           Invatatura protestanta

Protestantii resping Taina maslului, invocand unele texte biblice si interpretandu-le altfel decat invatatura de veacuri a Bisericii celei una. Astfel :

1) In Biblie, zic unii, nu se gaseste instituirea maslului de catre Hristos. Deci nu poate fi nici admisa ca Taina, nici practicata de preoti si nu are efecte asupra bolnavilor.

Aceasta afirmatie evita textele Vechiului Testament care o preinchipuie in diferite situatii. Instituirea a fost facuta de catre Mantuitorul (prin diferite vindecari), si apoi Taina a fost practicata de sfintii apostoli dupa Pogorarea Sfantului Duh.

Chiar inainte de Cincizecime, ucenicii, propovaduind in cetati, "sco­teau multi demoni, ungeau pe bolnavi cu untdelemn si vindecau" (Marcu 6, 12-13). Dupa pogorarea Sfantului Duh practica era cunoscuta ca Taina : "...cei bolnavi sa cheme preotii Bisericii..." (Iacov, 5, 14-15). De aseme­nea, scrierile apostolice indica nenumaratele vindecari si ridicari de pe patul suferintei, cu ajutorul "ungerii minunate si rugaciunii curate".

2)  Maslul ar ii o practica aflata in toate religiile, si crestinii au pre­luat-o, dar nu poate fi o Taina.

Este adevarat, multe ceremonii se aseamana, fiindca toate au folosit omului, dar Taina maslului, asa cum am vazut, a fost prefigurata in Vechiul Testament, iar Mantuitorul "doctorul   trupurilor   si   sufletelor noastre" a instituit-o ca un mijloc de insanatosire prin harul Sfantului Duh, prin "darul vindecarii" (I Cor., 12, 9).

3)  Exista vindecari prin cuvant, spun altii, prin rugaciune, fara unt­delemn, asa cum arata chiar Domnul (Marcu, 16, 18; Fapte, 18, 10), deci n-ar avea rost ceremonia maslului.

Intr-adevar Mantuitorul, ca Dumnezeu adevarat si om desavarsit, putea savarsi oriceminune si vindecare fara elementele folosite de catre Biserica, "fiindca la Dumnezeu toate sunt cu putinta" (Matei 19, 26). Insa si apostolii s-au folosit, in vindecari, de faina, untdelemn, de obiecte.

Untdelemnul ca si faina sunt si mijloace de savarsire a Tainei maslu­lui, asa cum la botez se foloseste apa, la Euharistie painea si vinul etc, prin care lucreaza harul Sfantului Duh, la rugaciunea preotului si cre­dinta celor bolnavi, sau a acelora care i-au adus la maslu. Asa cum sla­banogul a fost purtat de prietenii sai si introdus prin acoperisul casei in fata Mantuitorului si vindecat (Marcu 2, 2-5), acelasi lucru se intampla si cu cei ce vin la slujba aceasta, primind vindecare sau mangaiere (Rom., 15, 1-7). Uneori si Mantuitorul a folosit diferite materii in cazul vinde­carilor (Ioan 9, 6-8) si chiar anumite locuri (Luca 10, 34; Ioan 5, 2-6 etc).

4)  Nu toti bolnavii se vindeca   dupa slujba maslului, ceea ce ar dovedi ca nu este o Taina. Unii chiar mor, deci nu ar avea loc lucrarea Sf. Duh, ci in cel mai bun caz  ar fi un simbol, sau o practica a preotilor.

Dar nici la spital nu se vindeca toti, desi tuturor li se administreaza aceleasi medicamente, poate aceeasi operatie, ingrijire si asistenta. Iar slujba sfantului maslueste pentru toti cei ce o doresc, insa efectul  depinde de credinta bolnavului si de iertarea pacatelor lui de catre Dumnezeu, si intr-o masura si de credinta celor ce-l insotesc. In caz de necredinta si apostazie, nu se poate vorbi de mantuire : "...nu a putut sa faca nici o minune... si se mira de necredinta lor..." (Marcu 6, 5-6).

In concluzie, maslul este o lucrare a lui Hristos in biserica, adica o Taina, din cele sapte Taine instituite de El, prin care ni se impartaseste harul Du­hului Sfant pentru vindecarea de boli trupesti si sufletesti si intarirea sufletului in fata incercarilor omului pe pamant.

SEMNUL SFINTEI CRUCI

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Semnul crucii este nouă

Scutul cel mântuitor

Care depărtează răul

Şi ne dă la toate spor.

Deci să facem cum se cade

Creştinescul nostru semn,

Căci vrăjmaşii fug atuncia

Ca de prea cinstitul lemn.

Iar acei ce bat în cobză

Şi pe cruce o îngână

Au sămânţa necredinţii

Şi pecete rea la mână!

N-au evlavie în suflet

Nici ruşine la obraz

Plecăciune nu pot face

Că-i boierul pe grumaz!

Domnul cerurile pleacă

Pentru neamul omenesc

Iar la El să-şi plece capul

Mulţi creştini nu se silesc.

El întinde sus pe cruce

Mâinile dumnezeieşti

Tu măcar a face semnul

Omule nu te sileşti.

El ne mântuie creştine

Săvârşindu-se pe lemn

Iară tu socoţi ruşine

Ca să faci al crucii semn

Rugăciune

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat intru mila si necuprins intru indurare, Care singur esti din fire fara de pacat, si fara de pacat Te-ai facut om pentru noi, asculta in ceasul de acum, aceasta rugaciune umilita a mea. Sarac si lipsit sunt de fapte bune si inima mea mi s-a tulburat intru mine, Iar Tu, Doamne, Preainalte Imparate al cerului si al pamantului, stii ca toate tineretile mele le-am cheltuit in pacate si umbland dupa poftele trupului meu, m-am facut bucurie demonilor si am urmat in totul diavolului, tavalindu-ma totdeauna in noroiul poftelor. Stii ca intunecandu-mi-se gandul, din copilarie si pana acum, niciodata nu am voit sa fac voia Ta cea sfanta, ci robit fiind cu totul de poftele ce ma cuprind, m-am facut de ras si batjocura demonilor, nesocotind nicidecum cu mintea mea, ca-i nesuferita urgia maniei Tale asupra pacatosilor.
Acum, gatita flind gheena focului si din aceasta pricina cazand in deznadajduire, inca n-am venit la simtul pocainlei, ci sunt putin si gol de dragostea Ta. Ca ce fel de pacat n-am facut cu ? Ce lucru dracesc n-am lucrat ? Ce fapta grozava si inversunata nu am savarsit cu sarguinta si peste masura ? Mintea mi-am intinat-o cu totul prin cugete trupesti; trupul mi l-am spurcat prin impreunari de tot felul; duhul cu totul mi l-am pangarit cu invoirea la pacat; toate membrele ticalosului meu trup le-am pus sa lucreze si sa slujeasca pacatului. Cine dar, nu ma va plange pe mine, ticalosul ? Cine nu ma va jeli pe mine, osanditul ? Pentru ca singur eu, Stapane, am intaritat mania Ta, cu singur am facut rautate inaintea Ta, intrecand pe toti pacatosii ce au fost in decursul veacurilor, pacatuind fara asemanare si de neiertat.
Dar de vreme ce esti milostiv si mult indurat, Iubitorule de oameni, si astepti intoarcerea pacatosilor, iata si eu ma arunc inaintea infricosatorului si groaznicului Tau divan si, ca si cand m-as atinge de preacuratele Tale picioare, strig din adancul sufletului catre Tine: milostiveste-Te, Doamne, iarta-ma, Imparate, ajuta neputintei mele, fa pogoramant fata de nedumerirea mea, ia aminte la rugaciunea mea si lacrimile mele nu le trece cu vederea! Primeste-ma pe mine cel ce ma pocaiesc si ratacit fiind, intoarce-ma ; imbratiseaza-ma cand ma intorc si ma iarta, caci Tie ma rog. Pentru ca nu ai pus pocainta pentru cei drepti, nici iertarea pentru cei ce nu au gresit, ci ai pus pocainta asupra mea, pacatosul, pentru cele ce am lucrat spre intaratarea maniei Tale.
Gol si descoperit stau inaintea Ta, cunoscatorule de inimi, Doamne, marturisindu-mi pacatele mele, pentru ca nu pot sa caut si sa privesc inaltimea cerului, fiind coplesit de povara pacatelor mele. Ci, lumineaza-mi ochii inimii mele si da-mi umilinta spre pocainta si zdrobire de inima spre indreptare, ca astfel cu buna nadejde si cu adevarata si deplina adeverire sa pasesc spre lumea cea de acolo, laudand si binecuvantand totdeauna preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!