FERICIRILE PARINTELUI PAISIE AGHIORITUL

                                             

1) Fericiti sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii si traiesc departe de lume si aproape de Dumnezeu împartasindu-se de bucurii paradisiace înca de pe pamânt.

2) Fericiti sunt cei care au izbutit sa traiasca ascunsi si dobândind virtuti mari, n-au dobândit nici macar o faima mica.

3) Fericiti sunt cei care au izbutit sa faca pe nebunii pentru Hristos pazindu-si în felul acesta bogatia lor duhovniceasca.

4) Fericiti sunt cei care nu propovaduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o traiesc si o propovaduiesc prin tacerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi tradeaza.

5) Fericiti sunt cei care se bucura când sunt clevetiti pe nedrept, iar nu atunci când sunt laudati pe drept pentru viata lor virtuoasa. Acesta este semnul sfinteniei si nu nevointa seaca a faptelor trupesti si numarul mare al nevointelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie si cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creeaza numai simtaminte false.

6) Fericiti sunt cei care prefera sa fie nedreptatiti decât sa nedreptateasca si primesc netulburati si în tacere nedreptatile, aratând cu fapta ca ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul” si de Acesta asteapta sa fie îndreptatiti iar nu de oameni, în felul acesta izbavindu-se de desertaciune.

7) Fericiti sunt cei care fie s-au nascut betegi, fie s-au facut din neatentia lor, dar nu murmura, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Acestia vor avea locul cel mai bun în rai împreuna cu marturisitorii si mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos si-au dat mâinile si picioarele lor spre taiere, iar acum, în rai, neîncetat saruta cu evlavie picioarele si mâinile lui Hristos.

8) Fericiti sunt cei care s-au nascut urâti si sunt dispretuiti aici, pe pamânt, deoarece acestora, daca slavoslovesc pe Dumnezeu si nu cârtesc, li se pastreaza locul cel mai frumos din rai.

9) Fericite sunt vaduvele care au purtat haine negre în aceasta viata, fie si fara voie si au trait o viata duhovniceasca alba slavoslovind pe Dumnezeu fara sa murmure, iar nu cele care poarta haine pestrite si duc o viata pestrita.

10) Fericiti si de trei ori fericiti sunt orfanii care au fost lipsiti de afectiunea parintilor lor, deoarece unii ca acestia au izbutit sa-si faca pe Dumnezeu tata înca din aceasta viata, având în acelasi timp depusa în casieria lui Dumnezeu afectiunea parintilor lor, de care s-au lipsit si care creste cu dobânda.

11) Fericiti sunt parintii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrâneaza de la rau prin viata lor sfânta, pe care copiii o imita si, bucurosi, urmeaza lui Hristos cu noblete duhovniceasca.

12) Fericiti sunt copiii care s-au nascut sfinti “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiti sunt aceia care s-au nascut cu tot felul de patimi mostenite, însa s-au nevoit cu sudori si le-au dezradacinat dobândind împaratia lui Dumnezeu “întru sudoarea fetii” lor.

13) Fericiti sunt copiii care de mici au trait într-un mediu duhovnicesc si astfel, fara osteneala, au sporit în viata cea duhovniceasca. Dar de trei ori mai fericiti sunt copiii cei nedreptatiti care nu au fost ajutati deloc, ci dimpotriva, au fost îmbrânciti spre rau, dar care, îndata ce au auzit de Hristos, au tresaltat în inima lor si întorcându-se cu 180 de grade, si-au întraripat sufletul iesind din sfera de atractie a pamântului si miscându-se în orbita duhovniceasca.

14) Mirenii îi numesc norocosi pe astronautii care se misca în spatiu, câteodata în jurul lunii, alteori pe luna. Însa mai fericiti sunt nematerialnicii lui Hristos, zburatorii prin rai, care urca la Dumnezeu si adeseori umbla prin rai, în adevarata lor locuinta, cu mijlocul cel mai rapid si fara mult combustibil, ci doar cu un posmag.

15) Fericiti sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi lumineaza si îi ajuta sa mearga noaptea, însa mai fericiti sunt cei care au priceput ca nici lumina lunii nu este a lunii si nici lumina lor duhovniceasca nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Caci zidirile, fie ca lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conserva, daca însa nu vor cadea razele soarelui peste ele, nu este cu putinta sa luceasca.

16) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care traiesc în palate de cristal si au toate înlesnirile, însa mai fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata lor si s-au eliberat de lantul acestei evolutii lumesti a multor înlesniri (de fapt a multor greutati) si astfel s-au slobozit de nelinistea înfricosatoare a epocii noastre.

17) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care pot sa dobândeasca bunatatile lumii. Dar mai fericiti sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos si se lipsesc de orice mângâiere omeneasca aflându-se astfel langa Hristos zi si noapte în mângâierea Sa dumnezeiasca, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multa si nu încape în inima mea cea mica”.

18) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care au functiile cele mai înalte si casele cele mai mari, deoarece acestia au toate înlesnirile si duc o viata tihnita. Dar mai fericiti sunt cei care au numai un cuib în care se adapostesc si putina hrana si îmbracaminte, dupa cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit sa se înstraineze de lumea cea desarta folosind pamântul doar ca reazem picioarelor lor, ca niste fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lânga Dumnezeu, Bunul lor Parinte.

19) Norocosi sunt cei care devin generali si ministri, dar si cei care devin si pentru câteva ore, atunci când se îmbata si se bucura pentru aceasta. Dar mai fericiti sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat si au izbutit prin Duhul Sfânt sa devina îngeri pamântesti. Unii ca acestia au aflat caneaua paradisiaca prin care beau si se îmbata mereu de vinul paradisiac.

20) Fericiti cei care s-au nascut nebuni, caci vor fi judecati ca nebuni si astfel vor intra în rai fara pasaport. Dar mai fericiti si de trei ori fericiti sunt cei foarte învatati, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos si îsi bat joc de toata desertaciunea lumii. Aceasta nebunie pentru Hristos pretuieste mai mult decât toata stiinta si întelepciunea înteleptilor întregii lumi.

Hristos si Maica Domnului sa fie cu voi!

                                                    

Casele noastre sau Casa lui Dumnezeu ?

Nu putini sunt aceia care aproape isi inchina viata zidirii unei case imense, cu etaje si garaj, cu dotari cat mai moderne si sisteme de alarma pe masura, in vreme ce biserica la care merg de obicei, pentru botezuri, cununii si alte slujbe, sufera de pe urma lipsurilor materiale.

Astazi, unii ca acestia, auzind de nevoile bisericii, se ascund fara de rusine in spatele unui gand de genul: "Lasa, ca preotii au bani, au masini, etc." Cateva stiri de scandal, precum si o emisiune TV defaimatoare, sunt in stare sa ii faca pe unii ca acestia sa generalizeze mesajul, inchizand ochii asupra bisericii de langa ei.

Ce e drept, bisericile se ridica si astazi, insa nu de putine ori cu bani de la numai cativa oameni instariti, iar nu cu bani de la toti credinciosii. Consider ca putinul celor multi poate fi echivalent cu multul celor putini. Peste toate acestea, precum ne spune Insusi Mantuitorul, mai de folos este putinul dat cu inima curata si cu jertfa, decat multul dat din prisosul unor averi adunate in fel si chip.

"Si privind Iisus, a vazut pe cei bogati, aruncand darurile lor in vistieria templului. Si a vazut si pe o vaduva saraca, aruncand acolo doi bani. Si a zis: Adevarat va spun ca aceasta vaduva saraca a aruncat mai mult decat toti. Caci toti acestia din prisosul lor au aruncat la daruri, aceasta insa din saracia ei a aruncat tot ce avea pentru viata" (Luca 21, 1-4).

Sunt de parere ca inima oricarui crestin ar trebui sa marturiseasca hotarat: "Mai intai casa lui Dumnezeu, iar mai apoi casa mea!" Nu spun ca, in maxima saracie fiind, omul trebuie sa se ingrijeasca mai mult de biserica, decat de viata lui, caci intr-un asemenea caz stie Domnul ca este lucru cu anevoie de implinit (nu si imposibil), ci spun ca din lacomie si zgarcenie ajungem uneori sa ne inchim viata caselor noastre si masinilor, iar nu lui Dumnezeu. Ajungem sa ne credem saraci, in vreme ce zidim nebuneste "morminte moderne", case lipsite de duh si de adevar, in care nu se stie cata vreme vom mai locui.

                                                 Casele noastre sau Casa lui Dumnezeu ?

In vremea proorocului Agheu, lucrurile nu stateau cu mult diferit fata de cele din vremea noastra. Astfel, in vreme ce evreii isi zideau case cat mai scumpe, "cu peretii lucrati in tablii", templul Domnului se afla in stare de ruina. Dupa reintoarcerea din robie, Templul Domnului din Ierusalim se afla in stare de ruina, iar lucrarile de reconstruire ale acestuia aveau sa fie intarziate, atat de lipsa de unitate si hotarare a poporului evreu intors din exil, cat si de preocuparea evreilor pentru casele proprii, fiecare amanand pe mai tarziu zidirea Casei Domnului.

"Asa zice Domnul Savaot: Poporul acesta graieste: "N-a venit inca vremea ca sa zidim templu Domnului." Atunci a fost cuvantul Domnului catre proorocul Agheu, zicand: "Este oare, timpul, ca voi sa locuiti in casele voastre cu peretii lucrati in tablii, cand templul acesta este in ruina?" Si acum, iata ce zice Domnul Savaot: "Fiti cu bagare de seama la caile voastre! Voi ati semanat mult, dar ati cules putin; ati mancat, dar nu v-ati saturat; ati baut, dar nu v-ati imbatat; v-ati imbracat cu vesminte, dar nu v-au tinut de cald si ati strans simbria voastra ca sa o puneti intr-o punga sparta." Asa graieste Domnul: "Fiti cu bagare de seama la caile voastre! Suiti-va in munte si aduceti lemne ca sa claditi iarasi templul in care voi binevoi si Ma voi preaslavi", zice Domnul. "V-ati asteptat la mult, dar iata ca aveti putin. Ati strans mult, dar Eu am risipit truda voastra! Pentru ce?, zice Domnul Savaot. Din pricina templului Meu care sta daramat, iar voi zoriti cu lucrul, fiecare pentru casa lui!" (Agheu 1, 2-9)

La randul sau, proorocul David, rege fiind, nu a avut liniste pana ce nu "a aflat locas Domnului"; el nu putea sa se bucure nici macar de stapanirea imparateasca, stiind cum Chivotul Legii se afla in pribegie, "in tarina lui Iaar", iar nu intr-un locas minunat, cat mai vrednic de numele lui Dumnezeu, precum citim in cartea "Psalmi":

"Adu-ti aminte, Doamne, de David si de toate blandetile lui. Cum s-a jurat Domnului si a fagaduit Dumnezeului lui Iacob: Nu voi intra in locasul casei mele, nu ma voi sui pe patul meu de odihna, nu voi da somn ochilor mei si genelor mele dormitare si odihna tamplelor mele, pana ce nu voi afla loc Domnului, locas Dumnezeului lui Iacob. Iatz am auzit de chivotul legii; in Efrata l-am gasit, in tarina lui Iaar" " (Psalm 131, 1-6).

                                 Cine are grija de altul mai intai, pe el se ingrijeste.

Intr-o vreme in care foametea era din ce in ce mai mare, ani de zile nefiind "nici roua, nici ploaie", Sfantul Proroc Ilie a fost trimis de Domnul la o femeie vaduva din localitatea Sarepta. La intalnirea cu femeia vaduva, sfantul a rostit cel mai crunt cuvant cu putinta, pentru acea vreme de foamete: "Adu-mi putina apa ca sa beau!"

"Cnd a ajuns la portile cetatii, iata o femeie vaduva aduna vreascuri si a chemat-o Ilie si i-a zis: "Adu-mi putina apa ca sa beau!" Si s-a dus ca sa-i aduca, dar Ilie a strigat-o si i-a zis: "Adu-mi si o bucata de paine sa mananc!" Ea insa a zis: "Viu este Domnul Dumnezeul tau, n-am nici o faramitura de paine, ci numai o mana de faina intr-un vas si putin untdelemn intr-un urcior. si iata, am adunat cateva vreascuri si ma duc sa o gatesc pentru mine si pentru fiul meu si apoi sa mancam si sa murim!" Atunci i-a zis Ilie: "Nu te teme, ci du-te si fa cum ai zis; dar fa mai intai de acolo o turta pentru mine si adu-mi-o, iar pentru tine si pentru fiul tau vei face mai pe urma. Caci asa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Faina din vas nu va scadea si untdelemnul din urcior nu se va imputina pana in ziua cand va da Domnul ploaie pe pamant!" Si s-a dus ea si a facut asa, cum i-a zis Ilie; si s-a hranit ea si el si casa ei o bucata de vreme. Caci faina din vas n-a scazut si untdelemnul din urcior nu s-a imputinat, dupa cuvantul Domnului, grait prin Ilie" (III Regi 17, 8-16).

Omul trebuie sa iubeasca deci mai intai casa lui Dumnezeu, iar mai apoi casa sa. Si astazi ne rusineaza cei saraci si credinciosi, care pun Casa lui Dumnezeu si nevoile celuilalt mai presus de ale lor, precum vedem in cazul vaduvei din Sarepta Sidonului, care, desi era cuprinsa de o saracie lucie, a dat Sfantului Ilie si ultimul strop de hrana, iar Domnul i-a rasplatit nemasurat, dupa dragostea si credinta ei.

      Daca, avand grija de un alt semen, mai mult decat de noi, primim daruri peste daruri de la Dumnezeu, cata binecuvantare nu vom avea daca ne vom ingriji mai intai de Casa Domnului, iar mai apoi de a noastra?!

Domnul sa se milostiveasca spre noi, ca atunci cand va veni Mantuitorul, sa nu fim aflati zidindu-ne nebuneste casele, caci atunci sigur vom auzi: "Templul Meu sta daramat, iar voi zoriti cu lucrul, fiecare pentru casa lui" (Agheu 1, 9).

Casa lui Dumnezeu sau casele noastre, noi ce asezam mai intai pe lista de prioritati ?!

Teodor Danalache

RUGACIUNE

* Fă din rugăciune candelă nestinsă a inimii tale, şi untdelemnul ei pururea să-l picuri, măcar cât picătura de puţin. Veghează ca fecioarele înţelepte, nu dormi ca cele nebune, ca să nu te afle clipa morţii negătit.
* Ţine candela inimii pururi aprinsă. De se stinge, iute s-o aprindem din nou. Şi se stinge de păcătuim. Dar căindu-ne, să ne luminăm iarăşi cu ea. Iar candela nu-i alta decît rugăciunea. * Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.