duminică, 17 martie 2024

Imnul Ortodoxiei

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".




Creștin sunt din leagăn, si țin cu tărie
Credința străbună primita- n botez,
Aici adevărul sunt viață, lumină
Și fericit eu astăzi, le cred și le urmez.

Refren:
 
Cred Doamne- n Tine și nădăjduiesc,
Cu a mea credință să mă mintuiesc!.
Creștin sint și drumul credinței curate
Scriptura, Tradiția mă întovărășesc,
Si-n ele ca- n doua comori necuprinse
Eu aflu cuvintul cel Dumnezeiesc.

Refren;
 
Creștin sint și una e ortodoxia
Eu maica cea sfinta ce o am pe pămînt,
Al ei cap e însuși Mîntuitorul
Și singur mă duce spre telul meu Sfint.

Refren:

Creștin sint și astăzi, Episcopi și Preoții
Eu am pe Apostoli trimiși de Hristos
Și pururi datori sint sa predice in lume,
Păcatul să-l ierte celui păcătos.

Refren:
 
Creștin sint și Crucea e semnul de viață,
Sub cruce cu Domnul Hristos eu lupt ne- ncetat
Scăpat de osîndă, de diavol pe Cruce
Din moarte la viață eu voi fi scăpat.

Refren:

Creștin sint și toată iubirea și cinstea
Fecioarei Maria o dau cu avînt,
Căci de Dumnezeu Născătoare este,
Scăparea mea dulce la tristul ei Fiu.

Refren:

Creștin sint și Sfinții îmi sint frați de cruce
Ajunși numai prin jerfe la Tine in cer,
Și toți pentru mine se roagă întruna
Ca- n focul osindei in veci să nu pier.

Refren:

Creștin sint și scumpe îmi sint că viața,
Icoanele toate cu chipuri de Sfinți,
Văzând o icoană mă îndeamnă la viață,
Și rugile mele devin mai fierbinți.

Refren:
 
Creștin sint și glasul de clopote Sfinte,
Mă cheamă în Biserică ca sa mă închin,
Aici cu credință ascult Liturghia,
Și darul din Ceruri aici mi-l alin.

Refren:
 
Creștin sint și oriunde eu spun cu tărie,
Toți fraților astăzi să mărturisim,
Trăim în Credinta Ortodoxa cea bună și dreaptă,
Și pentru ea veseli oricînd sa murim.

Amin.

joi, 14 martie 2024

Necazurile nasc smerenia - Sfântul Isaac Sirul

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



        De lucrezi cele ale unei virtuți mari și nu simți gustul răsplătirii ei, să nu te miri. Căci pînă nu se smerește omul, nu ia plata lucrării sale. Iar răsplata nu se dă lucrării, ci smereniei . Cel ce o nesocotește pe a doua a pierdut pe cea dintîi. Cel ce a luat-o înainte, și a luat răsplata bunătăților, întrece pe cel ce are lucrarea virtuții. Virtutea este maica întristării; și din întristare se naște smerenia; și smereniei i se dă harul. Deci răsplata nu se dă virtuții, nici ostenelii pentru ea, ci smereniei ce se naște din ele. Dacă aceasta lipsește, în deșert se fac cele dintîi.
Lucrarea virtuții constă în păzirea poruncilor Domnului. Prisosința virtuții este buna întocmire a cugetării. Iar aceasta constă din smerita cugetare și din pază. Cînd celor dintîi le lipsește puterea, ea e primită în locul lor. Căci Hristos nu cere lucrarea virtuților, ci îndreptarea sufletului. Pentru aceasta a rînduit poruncile celor de sub lege. Trupul lucrează atît în cele de-a dreapta, cît și în cele de-a stînga. Iar cugetarea, precum voiește, sau se îndreptează, sau greșește. Sînt unii care lucrează înțelepciunea dumnezeiască în cele de-a stînga și sînt alții care săvîrșesc păcatul sub înfățișarea unor fapte dumnezeiești.
Scăderile unora ce se păzesc pe ei sînt paznici ai dreptății. Un dar (o harismă) fără ispite e pierzanie pentru cei ce îl primesc. De lucrezi binele înaintea lui Dumnezeu și-ți dă un dar, înduplecă-L să-ți dea cunoștința cum trebuie să te smerești, sau să-l ia de la tine, ca să nu ți se facă pricină de pierzare. Căci nu toți pot păzi bogăția fără vătămare.
Sufletul care și-a luat asupra-și grija pentru virtute, trăind cu luare aminte și în frică de Dumnezeu, nu poate fi fără întristare în fiecare zi. Pentru că virtuțile au împletite în ele întristările. Cel ce iese din necazuri se desparte fără îndoială și de virtute. De dorești virtutea, predă-te pe tine oricărui necaz. Căci necazurile nasc smerenia. Nu voiește Dumnezeu ca sufletul să fie fără grijă. Cel ce voiește să fie fără grijă se află în cugetul său în afară de voia lui Dumnezeu. Dar grijă numim nu pe cea privitoare la trupuri, ci pe cea privitoare la cele ce ne îndurerează și care urmează faptelor bune. Pînă ce nu vom ajunge la cunoștință, care este descoperirea tainelor, ne apropiem de smerenie prin încercări. Celui ce se află în virtutea lui fără necaz, i s-a deschis o ușă de mîndrie.
Cine dorește, deci, să fie neîntristat în cugetul lui ? Nu poate cugetarea să stăruie în smerenie fără pricini de pătimiri, dar nici în îndeletnicirea rugăciunii curate către Dumnezeu, fără smerita cugetare. Întîi se depărtează omul de la grija cuvenită în cugetul lui și după aceea își apropie de sine duhul mîndriei. Și, zăbovind omul în ea, se depărtează de el îngerul purtării de grijă, care-i aproape de el, mișcînd în el grija pentru dreptate. Și cînd omul săvîrșește nedreptate împotriva îngerului și acesta se depărtează de el, se apropie de om vrăjmașul. Și de atunci nu mai este în el grija de dreptate.
«Înainte de zdrobirea inimii este trufia», zice înțeleptul (Pilde 16, 18).
Și înainte de dar (harismă), smerenia. Pe măsura mîndriei ce se vede în suflet, este și măsura zdrobirii, sau a certării povățuitoare ce-i vine de la Dumnezeu. Mîndria e nu cînd gîndul ei trece repede prin cugetare, nici cînd cineva e biruit de ea pentru o clipă, ci cînd ea stăruie în suflet. Gîndului dintîi îi urmează străpungerea. Iar starea de a doua, în care mîndria e iubită, nu cunoaște străpungere. Iar Dumnezeului nostru fie slava și mărirea în veci! Amin.


 



Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA